În timpul călătoriei de întoarcere cu avionul din Liban, unde a încheiat marți 2 decembrie a.c. prima sa călătorie apostolică, Leon al XIV-lea a mulțumit celor 81 de jurnaliști acreditați în aeronava oficială pentru zborul de la Beirut la Roma.
Papa a răspuns la întrebările mai multor jurnaliști în engleză, italiană și spaniolă cu privire la călătoria sa apostolică în Turcia și Liban, Orientul Mijlociu, războiul din Ucraina, prezența Europei la negocierile de pace și situația din Venezuela. Pontiful a primit cadou din partea unui corespondent libanez un tablou făcut la mână, în direct la televiziune, chiar în aceste zile, în care este reprezentat papa și locurile simbolice din Țara Cedrilor.
Joe Farchakh, de la LBS International, l-a întrebat dacă se folosește de contactele personale cu președintele Donald Trump și cu premierul Benjamin Netanyahu în demersurile de pace și dacă va pune chestiunea opririi agresiunii Israelului asupra Libanului. ”Cred că o pace sustenabilă este posibilă”, a răspuns pontiful. ”Când vorbim de speranță și de pace, când privim la viitor, facem aceasta pentru că este posibil ca pacea să revină în regiune și în țara Dumneavoastră, în Liban. Am avut câteva conversații cu unii lideri ai țărilor pe care le-ați menționat și intenționez să o fac în continuare, personal ori prin intermediul Sfântului Scaun, pentru că avem relații diplomatice cu majoritatea țărilor din regiune. Speranța noastră este de a continua să lansăm chemarea la pace de care am vorbit la finalul Sfintei Liturghii de astăzi”.
Imad Atrach, de la Sky News Arabia, a remarcat că în ultimul discurs al papei se afla un mesaj clar adresat autorităților libaneze de a negocia, a dialoga și a construi. Va face Vaticanul ceva concret în această privință, ținând cont de întâlnirea papei cu un exponent șiit și de mesajul pe care i l-a transmis Hezbollah înainte de călătoria în Liban? În răspunsul său, papa a subliniat că întreaga călătorie apostolică a avut la bază chestiunile ecumenice, pornind de la aniversarea Conciliului de la Niceea, continuând cu întâlnirea cu patriarhii catolici și ortodocși pentru a căuta împreună unitatea în Biserică. ”Într-adevăr”, a spus mai departe pontiful, ”în timpul acestei călătorii am avut întâlniri personale și cu reprezentanți ai diferitelor grupuri care reprezintă autorități politice, persoane ori grupuri care au a face cu conflictele interne și chiar internaționale din regiune. În principal, însă, activitatea noastră nu este un lucru public pe care îl proclamăm pe stradă, ea aflându-se un pic în spatele cortinei. Ceea ce am făcut și vom continua să facem este să convingem părțile să renunțe la arme, la violență și să vină împreună la masa dialogului, să căutăm răspunsuri și soluții care nu sunt violente, dar care pot fi eficace”. Cât privește mesajul de la Hezbollah, papa a spus: ”Da, l-am văzut. Evident, din partea Bisericii există propunerea de a lăsa armele ca să căutăm împreună dialogul. Dar despre acest lucru prefer să nu dau comentarii în acest moment”.
Cindy Wooden, de la CNS, i-a amintit papei că în urmă cu câteva luni, după ce a fost ales papă, spunea că este mult de învățat ca să fii papă și l-a întrebat care este acum lucrul cel mai greu în această privință și ce a simțit la conclav când devenea clară alegerea sa. ”Primul meu comentariu este că în urmă cu un an sau doi m-am gândit că și eu voi ieși la pensie într-o zi. (...) Despre conclav, eu cred la modul absolut în cele referitoare la secretul conclavului, chiar dacă știu că au fost unele interviu publice în care au fost dezvăluite anumite lucruri. Cu o zi înainte de a fi ales, i-am spus unei jurnaliste, care mă oprise pe stradă, că merg la prânz la augustinieni. Ea m-a întrebat: Ați devenit unul dintre candidați. Ce credeți? Am răspuns doar atât: Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu. Eu cred aceasta în mod profund. Unul dintre voi, un jurnalist german, prezent aici, mi-a spus alaltăieri: Spuneți-mi o carte, în afară de opera sfântului Augustin, pe care o putem citi ca să înțelegem cine este Prevost. Sunt multe, dar una dintre acestea este Practica prezenței lui Dumnezeu. O carte cu adevărat simplă, scrisă cu mulți ani în urmă de unul care nici nu semnează cu numele său, Fratele Lawrence. Descrie un fel de rugăciune și de spiritualitate prin care unul își dăruiește Domnului viața și îi permite să-l călăuzească. [Citiți această carte] Dacă vreți să știți ceva despre mine, despre spiritualitatea mea timp de ani îndelungați, în mijlocul unor mari provocări, trăind în Peru în anii terorismului, fiind chemat la slujire în locuri în care nu mă gândeam că aveam să fiu chemat să slujesc. Cum a fost [la conclav], așadar? M-am predat când am văzut cum mergeau lucrurile și am spus că ar putea să devină adevărat. Am respirat adânc și am spus: Iată-ne aici, Doamne. Tu ești șeful, călăuzește tu drumul”. Revenind la observația jurnalistei, care spunea că la întâlnirea cu tinerii avea o expresie care lăsa de înțeles un ”wow”, papa a răspuns: ”Nu știu dacă chiar am spus wow aseară. Fața mea este foarte expresivă, dar deseori m-am distrat asupra modului în care jurnaliștii interpretează fața mea. Este interesant: uneori eu preiau unele idei mari de la voi, credeți că reușiți să-mi citiți gândurile ori fața. Nu aveți dreptate întotdeauna. Am fost la Jubileul tinerilor, erau acolo peste un milion de tineri. Aseară era o mică mulțime, dar întotdeauna este minunat pentru mine. Îmi spun: Aceste persoane sunt aici pentru că vor să-l vadă pe papa, dar apoi îmi spun iar: Ei sunt aici pentru că vor să-l vadă pe Isus Cristos și vor să vadă un mesaj de pace, mai ales în acest caz. Deci, este impresionant chiar și numai când simți entuziasmul și răspunsul lor la acel mesaj. Sper numai să nu mă obișnuiesc cu aceasta niciodată și să apreciez tot ceea ce tinerii îmi arată”.
Jurnalistul Gian Guido Vecchi, de la cotidianul ”Il Corriere della Sera”, a vorbit despre ”momentul de mare tensiune dintre NATO și Rusia” și l-a întrebat dacă vede riscul unei escaladări și posibilitatea unor negocieri pentru o pace justă fără Europa, exclusă în mod sistematic în aceste luni de președinția americană”. ”Este o temă, evident, importantă pentru pacea în lume, dar Sfântul Scaun”, a răspuns Leon al XIV-lea, ”nu are o participare directă, pentru că nu suntem membri în NATO, și nici la dialogurile care au existat până acum. Chiar dacă de atât de multe ori am cerut încetarea focului, am cerut dialogul, nu războiul. Este un război cu multe aspecte acum, chiar cu creșterea armelor, cu toată producția care există, cu cyber-atacuri și cu chestiunea energiei. Acum, când vine iarna, acolo este o problemă grea. Evident că, pe de o parte, președintele Statelor Unite se gândește că poate să promoveze un plan de pace pe care ar vrea să-l realizeze și care, cel puțin într-un prim moment, este fără Europa. Prezența Europei, însă, este importantă, iar prima propunere [a planului de pace] a fost modificată și în urma a ceea ce Europa avea de spus. În mod specific, cred că rolul Italiei ar putea să fie foarte important pe plan cultural și istoric, prin capacitatea pe care o are Italia de a fi intermediar în mijlocul unor conflicte care există între diferite părți. Și Ucraina, Rusia, Statele Unite... În acest sens, aș sugera că Sfântul Scaun poate să încurajeze acest fel de mediere, să se caute și că căutăm împreună o soluție care cu adevărat ar putea să ofere pacea, o pace justă, în acest caz în Ucraina”.
Din partea cotidianului ”La Nación”, jurnalista Elisabetta Piqué l-a întrebat ce călătorii apostolice sunt în pregătire și dacă va vizita America Latină, unde există o tensiune foarte mare în Venezuela după amenințarea președintelui Trump de a-l îndepărta de la putere pe Maduro. ”În ceea ce privește călătoriile”, a răspuns pontiful, ”la modul sigur, sigur, nu este nimic. Sper să efectuez o călătorie în Africa. Aceasta ar fi, la modul posibil, următoarea călătorie. Personal, sper să merg în Algeria ca să vizitez locurile sfântului Augustin, dar și ca să continuăm discursul dialogului pentru a construi punți între lumea creștină și lumea musulmană. Am avut ocazia să vorbesc despre acest subiect și în trecut, în altă calitate. Figura sfântului Augustin, este interesant acest lucru, ajută mult ca punte pentru că în Algeria el este foarte respectat ca un fiu al patriei. Aceasta este una. Apoi, alte țări, dar suntem în fază de lucru. Evident, mi-ar plăcea mult să vizitez America Latină, Argentina și Uruguay care așteaptă vizita papei. În Peru cred că mă vor primi și dacă merg în Peru, va fi și în alte țări din apropiere, dar planul încă nu este stabilit”. Referitor la Venezuela, papa a spus că ”la nivelul Conferinței episcopale și împreună cu nunțiul căutăm felul prin care să calmăm situația, căutând mai presus de toate binele poporului pentru că, în astfel de situații, cel care suferă este poporul, nu autoritățile. Vocile care vin din Statele Unite se schimbă și, de aceea, este de văzut... Pe de o parte, se pare că a avut loc o conversație telefonică între cei doi președinți [american și venezuelan]; pe de alta, există pericolul, posibilitatea să fie această activitate, o operațiune, inclusiv invadarea teritoriilor Venezuelei. Din nou, cred că este mai bine să căutăm un dialog în această stare de presiune, chiar de presiune economică, dar căutând o altă cale de a schimba lucrurile, dacă aceasta au hotărât să facă Statele Unite”.
Corespondentul ziarului ”La Croix” la Vatican, Mikael Corre, a remarcat că unii catolici din Europa consideră islamul o amenințare pentru identitatea creștină a Occidentului și l-a întrebat dacă au dreptate și ce ar dori să le spună? ”Toate conversațiile pe care le-am avut în aceste zile, în Turcia și în Liban, inclusiv cu diferiți musulmani, s-au concentrat asupra păcii și a respectului față de persoanele de religii diferite”, a răspuns Leon al XIV-lea. ”Știu că nu a fost așa întotdeauna. Știu că în Europa sunt prezente de multe ori temeri, dar de cele mai mult ori acestea sunt generate de persoane care se împotrivesc imigrației și care caută să țină în afară persoanele care pot veni din altă țară, din altă religie, din altă rasă. În această privință, aș dori să spun că noi toți avem nevoie să lucrăm împreună. Unul din lucrurile pozitive ale acestei călătorii este faptul că am atras atenția lumii asupra posibilității dialogului, că prietenia dintre musulmani și creștini este posibilă. Una din marile lecții pe care Libanul o poate preda lumii este, la modul precis, să arate o țară în care islamul și creștinătatea sunt ambele prezente și respectate și că există posibilitatea de a trăi împreună și de a fi prieteni. Poveștile de viață și mărturiile pe care le-am ascultat în ultimele două zile sunt ale unor persoane care se ajută unii cu alții. Creștinii și musulmanii, ambii au avut satele lor distruse, de exemplu, și ne spuneau că putem sta împreună și putem lucra împreună. Cred că acest fapt este o lecție importantă care trebuie ascultată în Europa și în America de Nord. Poate că ar trebui să ne temem mai puțin și să căutăm modalitățile de a promova un dialog autentic și respectul”.
De la ARD Radio, jurnalista Anna Giordano l-a întrebat dacă parcursul sinodal al Bisericii din Germania, așa-numitul Synodaler Weg, poate contribui la întărirea Bisericii din Germania ori la slăbirea acesteia și de ce. ”Drumul sinodal din Germania nu este singurul, Biserica întreagă a celebrat un sinod și sinodalitatea în ultimii ani”, a răspuns Leon al XIV-lea. ”Există mari asemănări, dar și unele diferențe marcante între felul în care Drumul sinodal din Germania a fost dus mai departe și cum ar putea să continue mai bine în Biserica universală. Pe de o parte, aș dori să spun că există spațiu pentru respectarea înculturării. Faptul că într-un loc sinodalitatea este trăită într-un anume fel și în altul este trăită altfel nu înseamnă că trebuie să existe o ruptură ori o factură. Cred că acest lucru este important de amintit. În același timp, mă tem că mulți catolici din Germania cred că anumite aspecte ale Drumului Sinodal celebrate până acum în Germania nu reprezintă speranțele lor pentru Biserică ori modul lor de a trăi Biserica. Este necesar, de aceea, un dialog și o ascultare ulterioare în interiorul Germaniei pentru ca nicio voce să nu fie exclusă, pentru ca vocea celor care sunt mai puternici să nu reducă la tăcere vocea celor care s-ar putea să fie și ei numeroși, dar care nu au un spațiu în care să vorbească și să fie ascultați. E necesar a face astfel încât vocile și exprimările lor de participare în Biserică să fie ascultate. În același timp, după cum știți cu siguranță, grupul episcopilor [germani] s-a întâlnit în ultimii ani cu un grup de cardinali ai Curiei Romane. Există și la acest nivel un proces în derulare pentru a căuta garantarea faptului ca Drumul sinodal să nu se îndepărteze, dacă se poate spune astfel, de ceea ce ar trebuie să fie considerat drumul Bisericii universale. Sunt sigur că se va continua. Cred că vor fi unele ajustări de ambele părți în Germania, dar sper sincer că lucrurile se vor rezolva de o manieră pozitivă”.
În fine, Rita El-Mounayer, de la SAT-7 International, a evidențiat motto-ul episcopal al papei, ”In illo uno unum” și l-a întrebat care este darul pe care Biserica din Orientul Mijlociu, cu lacrimile și lunga ei istorie, îl poate oferi Bisericii din Occident și lumii întregi? ”Aș vrea să spun ca o premisă că astăzi”, a răspuns papa, ”persoanele au crescut într-o societate foarte individualistă. Tinerii – care au petrecut mult timp [pe internet] în timpul pandemiei din cauza Covid și care, deseori, au relații personale foarte izolate pentru că se comunică numai prin ecranele de computer ori de telefon – uneori se întreabă: De ce ar trebui să fim una? Eu sunt un individ, iar ceilalți nu mă interesează. Cred că aici există un mesaj foarte important de transmis tuturor persoanelor: unitatea, prietenia, relațiile umane, comuniunea sunt extrem de importante și extrem de prețioase. Dacă nu pentru altceva, atunci pentru exemplul pe care l-ați amintit al celor care au trăit războiul și au suferit și suferă și cât de importantă poate să fie pentru ei o simplă îmbrățișare, acea expresie foarte umană, reală și sănătoasă de grijă personală pentru a vindeca inima cuiva. De la un nivel personal, aceasta poate ajunge la un nivel comunitar, care ne unește pe noi toți, ne ajută să ne înțelegem și să ne respectăm unii pe alții, mergând dincolo de simplul: Tu, stai deoparte, eu rămân aici, tu rămâi acolo și nu interacționăm... Înseamnă, în schimb, a construi relații care îmbogățesc persoanele. Prin acest mesaj, motto-ul meu este: datorită lui Cristos și in illo, în Cristos, care este unul, noi toți suntem una. Dar nu este numai pentru creștini. În realitate, este o invitație, către noi toți și către ceilalți, pentru a spune că în măsura în care reușim să promovăm mai mult unitatea autentică și înțelegerea, respectul și relațiile umane de prietenie și dialog în lume, cu atât mai mare este posibilitatea să punem armele războiului deoparte, să renunțăm la neîncredere, ură și la animozitățile care atât de des au crescut și să aflăm modul de a ne uni și de a promova pacea autentică și dreptatea în lumea întreagă”.
