În acest an, 2025, discursul despre credință are o conotație cu totul aparte. Fiindcă, la nivel național, prin lege, este decretat Anul național „Cardinal Iuliu Hossu”, un semn de recunoștință pentru Cardinalul Iuliu Hossu, prezent la Marea Unire, prezent în perioadele dificile ale ocupației Ardealului, prezent în perioada dificilă a persecuției comuniste și astăzi proclamat fericit. Astăzi ne adresăm lui și spunem: Fericitul Cardinal Iuliu Hossu.
De ce este relevantă credința în mod cu totul particular într-un astfel de an? Fiindcă, așa cum știm, Episcopul Iuliu Hossu spunea: „Credința noastră este viața noastră”, și aceste cuvinte ne învață că nu ne trăim viața și credința din când în când, ci credința și viața se identifică. De aceea el spunea senin, fără îndârjire, că nu poate să renunțe la credința lui decât dacă renunță la viața lui. De fapt, el își dă viața pentru credință.
Evanghelia „Vindecării lunaticului” (Mt 17,14-23) ne vorbește despre această credință și ne spune un lucru extraordinar: „Dacă ați avea credință, ați putea face tot ceea ce vreți”. Noi suntem obișnuiți să gândim că dacă avem credință, Dumnezeu face pentru noi, dar Isus, de mai multe ori în Sfânta Scriptură, ne spune: „Toate sunt cu putință celui ce crede”. E ca și cum Dumnezeu pune în mâinile noastre puterea Lui: „Dacă credeți toate vă sunt cu putință”. Și dă acest exemplu minunat: „Dacă aveți credință, veți spune muntelui acestuia: «Mută-te» și se va muta”. În același timp le spune ucenicilor și ne spune și nouă: „Puțin credincioșilor, câte lucruri s-ar schimba în viața voastră, în familia voastră, în lumea în care trăiți, dacă ați avea cu adevărat credință în Dumnezeu.” E ca și cum Dumnezeu ne întinde încontinuu mâinile, darurile Sale, dar noi nu prea îndrăznim să le apucăm, fiindcă nu avem credință. Nu credem cu adevărat că El ne ajută.
Isus le spune ucenicilor după Înviere: „Iată, Eu sunt cu voi în fiecare clipă”. Cât de mult credem noi că în fiecare clipă Cristos este prezent în mijlocul nostru? Cât de mult credem că este prezent în familia noastră atunci când avem nevoie? De cele mai multe ori, din păcate, ne simțim singuri și abandonați. Și ni se pare că Dumnezeu ne-a uitat. Dar tot Episcopul fericit, Iuliu Hossu, ne vorbește despre felul în care trebuie să trecem prin persecuție, prin vremurile dificile. Perioada de persecuție comunistă a fost un timp în care, puteam spune, din punct de vedere uman, că suntem abandonați, că toți ne-au uitat. În primii ani, i-am așteptat pe americani și americanii n-au mai venit. Dar, în primul rând, dincolo de oameni, multora li s-a părut că și Dumnezeu i-a abandonat. În schimb, Fericitul Iuliu Hossu cu ceilalți Episcopi martiri, n-au șovăit nicio clipă. Dintr-o închisoare ca cea de la Sighet, care era închisoare de exterminare, în puținele cuvinte care au reușit să străbată din pușcărie, toți spun: „Isus este cu noi, totul este bine”. Cum să spui că totul este bine într-o închisoare ca cea din Sighet? Când gardienii, ca să-i facă să sufere și mai mult iarna, pe lângă că era un frig de crăpau pietrele, mai spărgeau și geamurile, intenționat ca să intre și mai mult frigul. Cum să spui: „Isus este cu noi, suntem bucuroși. Suntem în pace. Suntem în liniște”. Și din Memoriile Cardinalului Iuliu Hossu răzbate același lucru. Nu este urmă de resentiment. Nu vorbește despre cei care i-au persecutat, ci vorbește despre rugăciunile și iertarea pe care El e gata să le ofere tuturor, mai ales persecutorilor. Și aici vedem ce înseamnă credința despre care ne vorbește Evanghelia.
Să transformăm această moștenire de credință a înaintașilor în rugăciune. În Vechiul Testament poporul evreu folosea trecutul pentru a-și aduce aminte de Dumnezeu și a-I cere ajutorul în prezent, pentru a-și întări credința. De aceea o rugăciune nu începea spunând simplu, „Doamne, am nevoie de…”, ci spunea: „Tu care ne-ai ajutat și în trecut, Tu care ne-ai scos din robia Egiptului. Tu care ne-ai trecut prin Marea Roșie, Tu care ne-ai trecut prin deșert, și acum ajută-ne”. În felul acesta să avem și noi rugăciunea sufletească: „Tu care ai lucrat în viața episcopilor, în viața preoților, în viața credincioșilor din vremurile binecuvântate de pe acest pământ, așa fă și cu noi astăzi”. Dumnezeu este același, doar noi trebuie să ne deschidem inimile și sufletele pentru a primi binecuvântarea, vindecarea și harul Său. Este atât de puternic acest pasaj evanghelic în care ni se spune că toate sunt cu putință celui ce crede!
Iar pentru a întări credința noastră avem un ajutor neprețuit în Maica Sfântă. Dacă noi spunem împreună cu Maica Sfântă: „Fie mie după cuvântul tău”, Dumnezeu ne va spune: „Fie ție după credința ta”. Iar după credință toate sunt cu putință. „Cel ce are credință va spune muntelui acestuia: «Ridică-te și mută-te» și el se va muta”. Iar acesta este un semn de speranță pentru vremurile pe care le trăim. Fiindcă sunt vremuri în care de multe ori ni se pare că nu mai e nimic de făcut. Atât la nivel de țară, cât și la nivel mondial, nimeni nu știe cum vor merge lucrurile. Nimeni nu știe cum se va opri războiul din Ucraina, cum se vor termina războaiele din Orientul Mijlociu sau din alte părți ale lumii. Și atunci, în aceste momente în care disperarea pare să cuprindă sufletul omenesc, noi trebuie să ne aducem aminte că la Dumnezeu toate sunt cu putință. Dacă noi credem, Dumnezeu ne dăruiește tot ceea ce credem. Toate sunt cu putință nu doar lui Dumnezeu, ci celui ce crede. De aceea, speranța noastră să fie ancorată în Isus, în Maica Sfântă. Să spunem, în rugăciune: „Tu, care ai scos țara din persecuția comunistă, ai scos Biserica din catacombele persecuției la lumină, și astăzi scoate-ne din toate crizele și războaiele care împânzesc pământul. Să avem credință și vom vedea lucrarea lui Dumnezeu. Fiindcă Dumnezeu nu ne abandonează niciodată, nu ne uită niciodată. Să avem credință și vom vedea puterea lui Dumnezeu prin credința din sufletele noastre.
† Claudiu
Episcop de Cluj-Gherla
