Când ai impresia că nu ești „destul de spiritual” sau pur și simplu „nu faci față”, acești sfinți te pot ajuta să depășești sindromul impostorului.
Într-o lume în care este obișnuit să ne comparăm neîncetat cu ceilalți, cu așteptările sociale și chiar cu versiuni imaginare ale unui „eu” ideal, este firesc să apară sentimentul că ești un impostor. Poate ți-ai spus vreodată: „Nu sunt la locul meu”, „Nu sunt destul de bun” sau „Nu merit această misiune”. Acest sentiment are un nume: sindromul impostorului, care te face să îți pui la îndoială competențele și legitimitatea. Dar vestea bună este că și unii dintre cei mai mari sfinți din istorie au trecut prin asta! Așadar, nu ezita să le ceri mijlocirea – te pot ajuta să îți depășești îndoielile.
Petru: povara greșelii
Sfântul Petru este primul care își declară iubirea pentru Isus… și primul care îl reneagă. După ce își afirmă fidelitatea, Petru se leapădă în ceasul pătimirii și spune că nici măcar nu îl cunoaște pe Învățător. Ne putem imagina cât de nevrednic s-a simțit după aceea. Și totuși, după Înviere, Isus nu îl mustră. Îl întreabă doar: „Mă iubești?” – de trei ori, câte una pentru fiecare lepădare (In 21, 15-17) – și îl alege chiar să conducă Biserica. Dumnezeu iartă și merge dincolo de greșelile noastre! El privește la iubire, nu la perfecțiune.
Ioana d’Arc: o misiune prea mare?
Sfânta Ioana d’Arc impresionează prin curajul ei excepțional, conducând trupele în luptă la doar 17 ani. Dar în spatele armurii se ascundea o tânără profund umană, care cunoștea frica. Când glasurile Sfântului Mihail, ale Sfintei Ecaterina și ale Sfintei Margareta o cheamă să apere Franța, Ioana nu se grăbește. Ezită și se frământă îndelung, conștientă de imensa responsabilitate a misiunii: cine era ea ca să conducă o armată? Să vorbească regelui? Să se prezinte ca mesageră a lui Dumnezeu? Ioana își cunoaște limitele, dar alege să se încreadă în Domnul și să se lase în voia Lui.
Matt Talbot: vindecarea tăcută
Venerabilul Matt Talbot a crescut în sărăcie la Dublin, în secolul al XIX-lea. Alcoolic încă din adolescență, bea ca să uite, izolându-se de familie și rătăcind fără țintă ani de zile. La 28 de ani, ruinat și disperat, face un jurământ de a nu mai bea – jurământ pe care îl va păstra până la moarte. Din cauza vieții sale trecute, nu caută niciodată să atragă atenția. Nu a fost nici predicator, nici persoană publică. Muncea modest și locuia într-o cameră simplă, dedicându-și zilele rugăciunii, pocăinței și slujirii. Credința sa discretă și umilința lui au devenit totuși o sursă de inspirație pentru mulți, mai ales pentru cei aflați în proces de vindecare din dependențe în întreaga lume. El arată că, chiar și după eșecuri, sfințenia este posibilă.
Aceste exemple ne arată că sfințenia nu se bazează pe aptitudini extraordinare. Dumnezeu lucrează prin slăbiciunile fiecăruia și nu așteaptă inimi perfecte. Nu trebuie să ne simțim pregătiți; este suficient să fim dispuși să primim harul.
Traducere: ACC
