Papa Francisc a constituit în această dimineață un grup de opt cardinali, din toate continentele, pentru ”a fi ajutat în guvernarea Bisericii” și a studia posibilitatea reformării Constituției Curiei Romane.
Cardinalii numiți sunt: Bertello, Errázuriz Ossa, Gracias, Marx, Monsengwo Pasinya, O’Malley, Pell, Rodríguez Maradiaga. Aceștia vor revizui Constituția apostolică ”Pastor Bonus” a Curiei Romane. Prima întâlnire a acestui grup de lucru este fixată pentru 1 - 3 octombrie anul curent.