"Am dorit să deschid larg Poarta astăzi, aici. Prima am făcut-o la Sfântul Petru, a doua este a voastră. Este un gest frumos să deschizi larg: să deschizi porțile. Dar mai importantă este semnificația gestului: deschiderea inimii. Este tocmai ceea ce face fraternitatea. Inimile închise, cele dure, nu te ajută să trăiești. De aceea, harul unui Jubileu constă în deschidere, mai ales în deschiderea inimii către speranță."
Cu această reflecție și-a început papa Francisc omilia din cadrul Sfintei Liturghii prezidată la Penitenciarul Rebibbia, din Roma, după deschiderea Porții Sfinte, un gest simbolic cu o puternică semnificație care nu se limitează doar la locul de detenție în care a fost prezent pontiful, ci la toate închisorile din lume.
Pontiful a trecut prin Poarta Sfântă a închisorii pe propriile picioare și nu în scaunul cu rotile, așa cum a făcut în Bazilica Sfântul Petru. Alături de el se afla episcopul auxiliar de Roma, monseniorul Benoni Ambarus, de origine română, care a celebrat Sfânta Liturghie.
"Am dorit ca a doua Poartă Sfântă să fie aici, într-o închisoare. Am vrut ca fiecare dintre noi, care suntem aici înăuntru și afară, să avem ocazia să deschidem larg porțile inimii noastre și să înțelegem că speranța nu dezamăgește", a spus pontiful înainte de a trece prin Poarta Sfântă și de a intra în capela închisorii Rebibbia, unde a avut loc Sfânta Liturghie. La celebrarea euharistică, în interiorul capelei, au fost prezenți aproximativ trei sute de deținuți și membri ai personalului poliției penitenciare.
Explicând că gestul deschiderii Porții Sfinte într-o închisoare are și înțelesul deschiderii inimii către speranță, pontiful a repetat ceea ce a spus în numeroase alte ocazii, faptul că speranța nu dezamăgește niciodată, nici în momentele grele când se crede că totul s-a terminat, că nu se mai poate face nimic.
"Îmi place să mă gândesc la speranță ca la ancora care este pe țărm și noi stăm acolo (n.n. în mare) cu frânghia, și ne simțim în siguranță; speranța noastră este asemenea ancorei înfiptă pe țărm. Nu vă pierdeți speranța. Acesta este mesajul pe care vreau să vi-l transmit și pe care doresc să-l transmit, tuturor, în primul rând mie. (...) Nu vă pierdeți speranța. Speranța nu dezamăgește niciodată. Niciodată. Uneori frânghia este dificil de manevrat și face ca mâinile să doară. Dar cu frânghia, întotdeauna cu frânghia în mână, privind spre țărm, la ancora care ne duce înainte. Întotdeauna există ceva bun, întotdeauna există ceva care să ne facă să mergem mai departe.
Pontiful a folosit și o altă imagine legată de speranță, cea a ferestrelor larg deschise, a porților larg deschise, mai ales a porții inimii, spunând că, atunci când poarta inimii este închisă, inima devine dură ca piatra și uită de bunătate. Chiar și în cele mai dificile situații, fiecare dintre noi își știe necazul - mai mare sau mai mic (...) – trebuie avută întotdeauna inima deschisă, deoarece ne face să ne simțim frați între noi. Deschideți larg porțile inimii" – a spus Sfântul Părinte.
Gestul deosebit de semnificativ al papei Francisc, de deschidere a Porții Sfinte într-o închisoare, este explicat de Bula de indicțiune a Jubileului din 2025, făcută publică de papa Francisc în data de 9 mai a.c., o parte a documentului fiind destinată tocmai deținuților și necesității condițiilor demne de detenție precum și abolirii pedepsei cu moartea.
În document, papa Francisc îndeamnă, la "semne tangibile de speranță" pentru deținuți, propunând guvernelor "forme de amnistie sau de remitere a pedepsei", precum și "căi de reintegrare în comunitate". Mai presus de toate, Sfântul Părinte cere "condiții demne pentru cei încarcerați, respectarea drepturilor omului" și "abolirea pedepsei cu moartea" (10). Tocmai pentru a le oferi deținuților un semn concret de apropiere, Suveranul Pontif a decis să deschidă o Poartă Sfântă într-o închisoare.
