Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Iertarea și pacea, în Mesajul papei Francisc la Ziua mondială a păcii din 2025

 
Iertarea și pacea, în Mesajul papei Francisc la Ziua mondială a păcii din 2025
  • 15 Dec 2024
  • 135

Sala de Presă a Sfântului Scaun a publicat joi, 12 decembrie a.c., mesajul papei Francisc pentru Ziua mondială a păcii din 2025, pe care Biserica catolică, urmând o tradiție lansată de Sfântul Paul al VI-lea, o marchează anual pe 1 ianuarie, solemnitatea Preasfintei Fecioare Maria, Născătoare de Dumnezeu. 

Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, mesajul papei Francisc

Mesajul Sfântului Părinte pentru a LVIII-a Zi mondială a păcii
1 ianuarie 2025
Ne iartă nouă greșelile noastre, dăruiește-ne pacea ta!

I. Ascultând strigătul omenirii amenințate

1 .În zorii acestui nou an ce ne-a fost dăruit de Tatăl ceresc, timp jubiliar dedicat speranței, adresez urarea mea cea mai sinceră de pace fiecărei femei și fiecărui bărbat, mai ales celui care se simte împovărat de propria stare existențială, condamnat de propriile greșeli, strivit de judecata celuilalt și care nu reușește să mai întrezărească nicio perspectivă pentru viața sa. Vouă tuturor, speranță și pace, pentru că acesta este un An de Har, care provine din Inima Răscumpărătorului!

2. În 2025, Biserica Catolică celebrează Jubileul, un eveniment care copleșește inimile de speranță. ”Jubileul” duce la o antică tradiție iudaică, atunci când sunetul unui corn de berbec (în ebraică, yobel), la fiecare patruzeci și nouă de ani, vestea un an de îndurare și eliberare pentru tot poporul (cf. Lv 25,10). Această chemare solemnă trebuia, în mod ideal, să răsune pentru toată lumea (cf. Lv 25,9) ca să restabilească dreptatea lui Dumnezeu în diferitele domenii ale vieții: folosirea pământului, posesia asupra bunurilor, în relația cu aproapele, mai ales față de cei mai săraci și de cel care căzuse în necaz. Sunetul cornului amintea întregului popor, celui care era bogat și celui care devenise sărac, că nicio persoană nu vine pe lume ca să fie asuprită: suntem frați și surori, fii ai aceluiași Tată, născuți ca să fim liberi după voința Domnului (cf. Lv 25,17.25.43.46.55).

3. Chiar și astăzi, Jubileul este un eveniment care ne mână să căutăm dreptatea eliberatoare a lui Dumnezeu asupra întregului pământ. În locul cornului, la începutul acestui An de Har, noi am vrea să ne dispunem ca să ascultăm strigătul disperat de ajutor (Spes non confundit, Bula de indicțiune a Jubileului din Anul 2025, 9 mai 2024, nr. 8) care, ca glasul sângelui dreptului Abel, se înalță din mai multe părți ale pământului (cf. Gen 4,10) și pe care Dumnezeu nu încetează niciodată să-l asculte. La rândul nostru, ne simțim chemați să devenim noi înșine vocea atâtor situații de exploatare a pământului și de asuprire a aproapelui (Sf. Ioan Paul al II-lea, Scrisoarea enciclică Tertio Millennio Adveniente, 11 noiembrie 1995, nr. 51). Aceste injustiții dobândesc uneori chipul celor pe care Sfântul Ioan Paul al II-lea le-a numit structuri de păcat (Scrisoarea enciclică Sollicitudo rei socialis, 30 decembrie 1987, nr. 36), pentru că nu sunt datorate numai nedreptății unora, dar sunt, pentru a spune astfel, consolidate și se susțin pe o complicitate extinsă.

4. Fiecare dintre noi trebuie să se simtă responsabil, într-un anumit fel, de devastarea la care este supusă casa noastră comună, începând cu acele activități care, chiar și numai indirect, alimentează conflictele care biciuiesc omenirea. Se alimentează și se împletesc, în acest sens, provocări de sistem, deosebite dar interconectate, care afectează planeta noastră (cfr. Discurs către participanții la Întâlnirea organizată de Academiile Pontificale de Științe și de Științe Sociale, 16 mai 2024). Mă refer, în special, la disparitățile de tot felul, la tratamentul inuman acordat persoanelor migrante, la degradarea mediului, la confuzia vinovată generată de dezinformare, la respingerea oricărei forme de dialog, la finanțările mari ale industriei militare. Toate acestea reprezintă factori ai unei amenințări concrete pentru existența întregii omeniri. La începutul acestui an, de aceea, vrem să ne dispunem ca să ascultăm acest strigăt al omenirii pentru a ne simți chemați, cu toții, împreună și personal, să sfărâmăm lanțurile nedreptății și să proclamăm dreptatea lui Dumnezeu. Nu va fi suficient vreun gest episodic de filantropie: sunt necesare schimbări culturale și structurale pentru ca să aibă loc și o schimbare de durată (cf. Exhortația apostolică Laudate Deum, 4 octombrie 2023, nr. 70).

II. O schimbare culturală: suntem cu toții datornici

5. Evenimentul jubiliar ne îndeamnă să întreprindem diferite schimbări ca să înfruntăm actuala stare de injustiție și inegalitate, amintindu-ne că bunurile pământului sunt destinate nu doar câtorva privilegiați, ci tuturor oamenilor (Spes non confundit, nr. 16). Poate fi de folos să amintim ceea ce scria Sfântul Vasile din Cezarea: ”Spune-mi, dar, care lucruri sunt ale tale? De unde le-ai luat ca să le cuprinzi în viața ta? (...) Nu ai ieșit complet gol din sânul mamei tale? Nu te vei întoarce, oare, din nou, gol în pământ? De unde provine ceea ce ai acum? Dacă vei spune că provin din întâmplare, l-ai tăgădui pe Dumnezeu, nerecunoscându-L pe Creator și nefiind recunoscător față de Donator” (Homilia de avaritia, nr. 7; PG 31, 275). Când recunoștința dispare, omul nu mai recunoaște darurile lui Dumnezeu. În mila sa nemărginită, însă, Domnul nu-i părăsește pe oamenii care păcătuiesc împotriva Lui ci confirmă, mai degrabă, darul vieții prin iertarea mântuirii, oferită tuturor prin Isus Cristos. De aceea, învățându-ne Tatăl Nostru, Isus ne îndeamnă să cerem: Ne iartă nouă greșelile noastre (Mt 6,12).

6. Atunci când o persoană ignoră legătura sa cu Tatăl, începe să nutrească gândul că relațiile cu ceilalți pot fi guvernate de o logică a exploatării, în care cei mai puternici pretind că au dreptul de a prevala asupra celor mai slabi (8. Cf Scrisoarea enciclică Laudato si’ - 24 mai 2015, 123.). La fel ca elitele din vremea lui Isus, care profitau de pe urma suferinței celor mai săraci, și astăzi, în satul global interconectat (9. Cf Cateheza din 2 septembrie 2020: L’Osservatore Romano, 3 septembrie 2020, p. 8.), sistemul internațional – dacă nu este alimentat de o logică a solidarității și interdependenței – generează nedreptăți care, exacerbate de corupție, prind în capcană țările sărace. Logica exploatării debitorului descrie succint și actuala "criză a datoriilor", care afectează mai multe țări, în special din sudul lumii.

7. Nu obosesc să repet că datoria externă a devenit un instrument de control, prin care anumite guverne și instituții financiare private din țările cele mai bogate nu ezită să exploateze fără discernământ resursele umane și naturale ale celor mai sărace țări pentru a satisface nevoile propriilor piețe interconectate (10. Cf Discurs adresat participanților la întâlnirea  Debt Crisis in the Global South, 5 iunie 2024.) La aceasta se adaugă faptul că mai multe populații, deja împovărate de datoria internațională, se văd nevoite să suporte și povara datoriei ecologice a țărilor mai dezvoltate (11. Cf Discurs adresat Conferinței Statelor membre ale Convenției cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice - COP 28, 2 decembrie 2023.)

Datoria ecologică și datoria externă sunt două fețe ale aceleiași monede, ale acestei logici de exploatare, care culminează cu criza datoriilor (12. Cf Discurs adresat participanților la întâlnirea Debt Crisis in the Global South, 5 iunie 2024.) Pornind de la acest an jubiliar, fac apel la comunitatea internațională să ia măsuri pentru iertarea datoriei externe, recunoscând existența unei datorii ecologice între Nord și Sud. Este un apel la solidaritate, dar mai presus de toate la dreptate ( 13. Cf Spes non confundit. Bula de proclamare a Jubileului Ordinar din 2025 – 9 mai 2024, 16) .

8. Schimbarea culturală și structurală pentru depășirea acestei crize va avea loc atunci când vom recunoaște, în sfârșit, că toți suntem copiii Tatălui și, în fața Lui, vom mărturisi că toți suntem debitori, dar și necesari unii altora, conform unei logici a responsabilității comune și diversificate. Vom putea descoperi "o dată pentru totdeauna că avem nevoie unii de ceilalți și că suntem datori unii altora" ( 14.Scrisoarea enciclică. Fratelli tutti - 3 octombrie 2020), 35.

III. O cale a speranței: trei acțiuni posibile

9. Dacă ne lăsăm inimile atinse de aceste schimbări necesare, Anul de grație al Jubileului poate redeschide calea speranței pentru fiecare dintre noi. Speranța izvorăște din experiența milostivirii lui Dumnezeu, care este întotdeauna nelimitată (15. Cf Spes non confundit, Bula de proclamare a Jubileului Ordinar din 2025 – 9 mai 2024. 23).

Dumnezeu, care nu datorează nimic nimănui, continuă să acorde neîncetat har și milostivire tuturor oamenilor. Isaac din Ninive, un părinte al Bisericii Orientale din secolul al VII-lea, a scris: "Dragostea Ta este mai mare decât greșelile mele. Puține sunt valurile mării în comparație cu numărul păcatelor mele, dar dacă îmi cântăresc păcatele, în comparație cu dragostea Ta, ele dispar fără urmă" (16. Discursul (Colecția a III-a), Rugăciune rostită deseori de pustnici, 100-101: CSCO 638, 115. S. Agostin ajunge chiar sâ afirme că Dumnezeu nu încetează să se facă datornic omului:   arriva persino ad affermare che Dio non smette di farsi debitore dell’uomo: "Fiindcă milostivirea ta este veșnică, te învrednicești prin promisiunile tale să devii datornicul celor cărora le ierți toate păcatele” (cf. Confessiones, 5,9,17: PL 32, 714).

Dumnezeu nu socotește răul comis de om, ci este nespus de 'bogat în îndurare, datorită dragostei mari cu care ne-a iubit' (Ef 2:4). În același timp, el aude strigătul celor săraci și al pământului. Trebuie doar să ne oprim pentru o clipă, la începutul acestui an, și să ne gândim la harul cu care ne iartă păcatele și ne iartă toate datoriile, astfel încât inimile noastre să fie inundate de speranță și pace.

10. Prin urmare, Isus, în rugăciunea "Tatăl nostru", face afirmația foarte exigentă "precum și noi iertăm greșiților noștri", după ce i-am cerut Tatălui iertarea greșelilor noastre (cf. Mt 6:12). Pentru a ierta o datorie altora și pentru a le da speranță, propria viață trebuie să fie plină de aceeași speranță care vine din milostivirea lui Dumnezeu. Speranța este supraabundentă în generozitate, lipsită de calcule, nu ține cont de buzunarele datornicilor, nu este preocupată de propriul câștig, ci are un singur scop în minte: să-i ridice pe cei căzuți, să lege rănile celor cu inima zdrobită, să-i elibereze de orice formă de robie.

11. Prin urmare, aș dori, la începutul acestui An de Grație, să sugerez trei acțiuni care pot reda demnitatea vieții unor populații întregi și, care, le pot readuce pe calea speranței, astfel încât criza datoriilor să poată fi depășită și toți să se poată recunoaște din nou ca fiind datornici iertați.

În primul rând, reiterez apelul făcut de Sfântul Ioan Paul al II-lea cu ocazia Jubileului din anul 2000, de a ne gândi la o ”reducere substanțială, dacă nu, chiar la o iertare a datoriei internaționale, care apasă asupra destinului multor națiuni” (Scrisoarea Apostolică Tertio millennio adveniente, 10 noiembrie 1994, n. 51). Recunoscând datoria ecologică, țările mai bogate să se simtă chemate să facă tot posibilul pentru a ierta datoriile acelor țări care nu sunt în măsură să plătească ceea ce datorează. Desigur, pentru ca acesta să nu fie un act izolat de caritate, care riscă apoi să declanșeze din nou un cerc vicios de finanțare-datorie, trebuie, în același timp, să existe dezvoltarea unei noi arhitecturi financiare, care să conducă la crearea unei carte financiare globale, fondată pe solidaritate și armonie între popoare.

În plus, fac apel la un angajament ferm de a promova respectarea demnității vieții umane, de la concepere până la moartea naturală, astfel încât fiecare persoană să își poată iubi viața și să privească spre viitor cu speranță, dorind dezvoltare și fericire pentru sine și pentru copiii săi. Într-adevăr, fără speranță în viață, este dificil ca dorința de a genera alte vieți să apară în inimile tinerilor. Aici, în special, aș dori să solicit încă o dată un gest concret care poate promova cultura vieții. Mă refer la eliminarea pedepsei cu moartea în toate Națiunile. Această măsură, de fapt, pe lângă compromiterea inviolabilității vieții, anihilează orice speranță umană de iertare și reînnoire (Cf. Spes non confunditBula de indicțiune a Anului Sfânt 2025, 9 mai 2024, n. 10).

De asemenea, doresc să lansez un alt apel, amintind de Sfântul Paul al VI-lea și de Benedict al XVI-lea (Cf. Paul VI, Scrisoarea enciclică Populorum progressio, 26 martie 1967, n. 51; Benedict XVI, Discurs către corpul diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, 9 ianuarie 2006; Exortația apostolică post-sinodală Sacramentum caritatis, 22 februarie 2007, n. 90), generațiilor tinere, în această perioadă marcată de războaie: să folosim cel puțin un procent fix din banii cheltuiți pe armament pentru înființarea unui fond mondial care să elimine definitiv foametea și să faciliteze activitățile educaționale în țările cele mai sărace, pentru a promova dezvoltarea durabilă și a combate schimbările climatice (Cf. Scrisoarea enciclică Fratelli Tutti, 3 octombrie 2020, n. 262; Discurs către Corpul diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, 8 ianuarie 2024; Discurs către Conferința statelor părți la Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice, COP 28, 2 decembrie 2023). Ar trebui să încercăm să eliminăm orice pretext care i-ar putea determina pe tineri să își imagineze viitorul fără speranță sau ca o așteptare de a răzbuna sângele celor dragi. Viitorul este un dar pentru a depăși greșelile trecutului, pentru a construi noi căi ale păcii.

IV. Scopul păcii

12. Cei care întreprind, prin gesturile sugerate, calea speranței, vor putea vedea tot mai aproape țelul mult dorit al păcii. Psalmistul ne confirmă această promisiune: atunci când ”îndurarea şi adevărul se vor întâlni, dreptatea şi pacea se vor îmbrăţişa” (Ps 85,11). Atunci când mă debarasez de arma creditului și redau calea speranței unei surori sau unui frate, contribui la restaurarea dreptății lui Dumnezeu pe acest pământ și pășesc împreună cu acea persoană spre obiectivul păcii. Așa cum spunea Sfântul Ioan al XXIII-lea, adevărata pace poate veni doar dintr-o inimă dezarmată de anxietatea și teama războiului (Cf. Scrisoarea enciclică Pacem in Terris, 11 aprilie 1963, n. 61).

13. Fie ca 2025 să fie un an în care pacea să crească! Acea pace adevărată și durabilă, care nu se oprește la disputele contractelor sau la mesele compromisurilor umane (Cf. Momentul de rugăciune cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a ”Invocației pentru pace în Țara Sfântă”, 7 iunie 2024). Să căutăm pacea adevărată, care este dăruită de Dumnezeu unei inimi dezarmate: o inimă care nu se străduiește să calculeze ce este al meu și ce este al tău; o inimă care dizolvă egoismul în disponibilitatea de a ajunge la ceilalți; o inimă care nu ezită să se recunoască datoare față de Dumnezeu și din acest motiv este gata să ierte datoriile care îl asupresc pe aproapele său; o inimă care depășește descurajarea cu privire la viitor, cu speranța că fiecare persoană este o resursă pentru această lume.

14. Dezarmarea inimii este un gest care îi implică pe toți, de la primii la ultimii, de la cei mici la cei mari, de la bogați la săraci. Uneori, este suficient ceva simplu ca ”un zâmbet, un gest de prietenie, o privire fraternă, o ascultare sinceră, un serviciu gratuit” (Spes non confunditBula de indicțiune a Anului Sfânt 2025, 9 mai 2024, 18). Cu aceste gesturi mici-mari, ne apropiem de obiectivul păcii și vom ajunge cu atât mai repede, cu cât, de-a lungul călătoriei alături de frații și surorile pe care i-am regăsit, vom descoperi că ne-am schimbat deja față de cum am pornit. Într-adevăr, pacea nu vine doar cu sfârșitul războiului, ci cu începutul unei lumi noi, o lume în care ne descoperim diferiți, mai uniți și mai fraterni decât ne-am imaginat.

15. Dă-ne pacea Ta, Doamne! Aceasta este rugăciunea pe care o adresez lui Dumnezeu în timp ce transmit urările mele de Anul Nou șefilor de stat și de guvern, șefilor de organizații internaționale, liderilor diferitelor religii și fiecărei persoane de bunăvoință.

Iartă-ne greșelile noastre, Doamne,
precum și noi iertăm greșiților noștri,
iar în acest cerc al iertării dă-ne pacea Ta,
acea pace pe care numai Tu o poți oferi
celor care lasă ca inimile lor să fie dezarmate,
celor care, cu speranță, doresc să ierte datoriile fraților lor,
celor care se mărturisesc fără teamă datornicii Tăi,
celor care nu rămân surzi la strigătele celor mai săraci.

Din Vatican, 8 decembrie 2024
Francisc



Sursa:vaticannews.va.ro