Prezentarea, la Cluj-Napoca, a unei cărți despre persecuția Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică
În preajma datei de 1 decembrie, a aniversării, nu doar a Zilei Naționale a României, ci și a comemorării, hotărârii nedrepte prin care Guvernul comunist, în 1948, scotea Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică în afara legii, a fost prezentat la Cluj-Napoca, volumul „Întoarcerea acasă. Dificila renaștere a parohiei greco-catolice din Ardud în 1998”, autor: pr. Vasile Goje, aflat la ediția a II-a (la o distanță de 20 de ani de cea dintâi), apărut la Editura Galaxia Gutenberg. Prezentarea a avut loc vineri, 29 noiembrie 2024, în Aula „Cardinal Iuliu Hossu”, din Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, în care în prezent autorul își împlinește slujirea preoțească.
Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla a luat parte la eveniment, adresând la final și un cuvânt de felicitare și apreciere pentru mărturia de credință oferită de pr. Vasile Goje prin acest volum autobiografic. Au mai fost de față pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, preoți și credincioși clujeni. Invitați și prezentatori ai cărții au fost: prof. dr. Ovidiu Ghitta, colaborator la carte, scriitorul Adrian Popescu și Emanuel Cosmovici, membru al Cauzei de beatificare a celor șapte episcopi martiri – care a colaborat la acest volum -, numindu-l, „urmarea volumelor care pledează pentru cauza martiriului”. Desigur, pr. Vasile Goje a avut cuvântul ca autor al cărții, pentru a istorisi și verbal ceea ce a sigilat pentru posteritate în paginile cărții sale. A mediat evenimentul, invitând la microfon și prezentând fiecare vorbitor, pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I și paroh al parohiei greco-catolice „Andrei Mureșanu” afiliată Catedralei.
Cadou pentru participanți, a fost un moment de audiere a unei poezii – despre care pr. Mircea Marțian a spus că a fost „născută chiar în gulagurile comuniste” – în timpul închisorilor regimului totalitar. Este vorba despre poezia „Așteptare” (din Albumul „Cruci de gratii”), semnată de Episcopul mărturisitor Ioan Ploscaru, ascultată cu reverență chiar în lectura autorului. Cartea, cu cele două cuvinte introductive, semnate de Ierarhii greco-catolici, Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, și Preasfinția Sa Virgil, Episcopul de Oradea, cu o introducere a prof. dr. Ovidiu Ghitta, redă perioada zbuciumată de după căderea regimului comunist din ’89. În cadrul evenimentului, s-a arătat cum povestea reînființării parohiei greco-catolice din Ardud reflectă o realitate generală, cu privire la parohiile greco-catolice reînființate după anii dictaturii comuniste.
S-a referit la această perioadă, în alocuțiunea sa, prof. dr. Ovidiu Ghitta, istoric, mărturisind mai întâi că are o legătură personală cu loc. Ardud, faptul că, bunicul său, Emil Ghitta „a fost timp de câțiva ani după Marea Unire preot la Ardud” și, că acolo s-a născut și tatăl său, Valer Ghitta. Și-a amintit anii de clandestinitate a Bisericii, când „se oficia în sufragerii, în casele preoților, tot mai bătrâni”, încât cei tineri „ne întrebam: oare cât va mai putea supraviețui această Biserică?” Iar „după 1990, când Biserica și-a revenit cu greu și, în primul rând, prin efortul acelor preoți vârstnici, ajunși la 70 de ani, unii spre 80 de ani, care făceau de cele mai multe ori servicii religioase sub cerul liber, bătut de soare, bătut de ploi, nu știam că un preot din Ardud a decis, după un examen de conștiință foarte profund pe care îl prezintă în carte, să se întoarcă acasă (…)”.
Cartea pr. Vasile Goje, a continuat, „este o carte-avertisment care vorbește despre intoleranță, care vorbește despre manipulare, care vorbește despre ură, despre partizanat. Pentru că, da, aceasta a trăit părintele Goje la Ardud după ce și-a făcut publică dorința de a reveni în sânul Bisericii Greco-Catolice. S-a confruntat cu un aparat diabolic, alcătuit din tot felul de autorități care nu ar fi trebuit să se implice în această problemă de conștiință, dovedind că reflexele totalitare sunt vii. S-a acționat împotriva unei Biserici care, și așa, în 1948 fusese răstignită. S-a încercat să se oprească revenirea la viața acestei Biserici, atunci, după 1990.” Și, pentru aceasta, s-au folosit „clișee și minciuni” care „au prins rădăcină, pentru că solul era pregătit de comunismul național ceaușist sădit în mintea celor mai tineri și celor mai vârstnici. A prins și prinde și azi. Și nici nu mai contează că mișcarea națională românească din Transilvania s-a născut în cadrul acestei Biserici. Că cel care a pornit mișcarea de emancipare națională din Transilvania a fost Episcopul acestei Biserici, Inochentie Micu Klein. Că cel care apare în fotografia aceea iconică de la Alba Iulia, citind Rezoluția de Unire, a fost Episcopul acestei Biserici, Iuliu Hosu.”
În cuvântul său, Preasfinția Sa Claudiu a subliniat de asemenea că, așa cum relevă și pr. Vasile Goje în carte, în perioada în care Biserica Greco-Catolică își reconfigura structurile, renăscând practic din propria cenușă, persecuția Bisericii Române Unite cu Roma – deși se manifesta într-o altă formă decât înainte -, a continuat și mai continuă încă. A spus: „Aș vrea să îl citez pe fratele Mihai din Prilog, care spunea: «lucrurile nu vor merge bine în România până când nu ne vor da înapoi proprietățile». La o lectură superficială ar putea suna a slogan partizan – fratele Mihai, greco-catolic, își apără Biserica. Dacă ne gândim mai atent și privim mai profund ceea ce fratele Mihai spune, și contextul în care o spune, cred că lucrurile sunt destul de simple: bineînțeles că lucrurile nu pot merge bine în România, atâta timp cât o injustiție merge înainte, când, așa zisa justiție de fapt susține injustiția. Și dacă pentru Biserica Greco-Catolică așa merg lucrurile, bineînțeles că așa poate merge pentru oricine. Biserica și mănăstirea Nicula s-au pierdut definitiv – cel puțin din punct de vedere uman -, într-un proces dus înainte în așa-numita justiție română – cu toate actele în mână, cu toate documentele în mână, cu toate dovezile în mână, cu toate pozele la dispoziție. Mănăstirea Nicula în care predica Iuliu Hossu (…). Și atunci, cuvintele fratelui Mihai sunt doar cuvinte de bun simț. Este un exemplu despre felul în care este tratată o realitate, o entitate, o Biserică. Și, din motive pe care le știm, în parte, altele pe care nu le știm, această Biserică este ținută într-o situație ciudată, precară, și justiția face injustiție.”
„Avem exemplul mănăstirii de la Nicula, dar avem exemplul tuturor bisericilor, sau marea majoritate. Au fost cazuri extreme, izolate, unde s-au primit câteva biserici, și cazuri aproape hilare, acolo unde s-au primit – un caz a fost în Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș, eram încă acolo, Episcop de Curie, s-a primit, printr-un miracol, o biserică, și, în secunda doi, Biserica Ortodoxă ne-a dat în judecată, cerându-ne să le plătim o sumă imensă de bani, fiindcă ne-au întreținut biserica în toți anii aceștia. Nici nu știi dacă să râzi sau să plângi. Deci, pe lângă că cineva ți-a furat o proprietate, trebuie să îl plătești, fiindcă a avut grijă de proprietatea aceea până acum! Și, bineînțeles că am pierdut-o din nou. De aceea mă întorc la cuvintele fratelui Mihai și fac o legătură cu ceea ce se întâmplă în zilele acestea în România. Atâta timp cât un exemplu, ca și Biserica Greco-Catolică, dincolo de ceea ce a făcut pentru țară, dincolo de partea istorică, partea de suferință, partea de Biserică în slujba lui Dumnezeu și a Neamului… dacă pentru o astfel de Biserică nu se face dreptate, bineînțeles că oricine poate fi în acea situație. Și atunci, sigur că nu pot lucrurile să meargă bine în România atâta timp cât nu se face dreptate. Nu doar pentru noi, pentru oricine. Noi suntem, așa ne spune Scriptura, «miei în mijlocul lupilor».”
A continuat: „Dar avem un caz, un exemplu – cel al părintelui Vasile și cartea lui e mărturie că Dumnezeu nu își abandonează niciodată turma”. Iar lucrurile nu s-au încheiat. A trebuit să ne refacem biserici și mănăstiri, și, mulțumită Domnului, le-am refăcut.” A arătat că, „este extrem de important acest moment, fiindcă peste câteva zile ne pregătim să sărbătorim 1 Decembrie, și, un ochi plânge, un ochi râde: 1 decembrie și Marea Unire – 1 decembrie 1948”, data scoaterii Bisericii Greco-Catolice în afara legii. A continuat: „Parcă cineva se joacă cu datele și cu zilele. Dar, e ca un fel de exorcism pe care tot timpul trebuie să îl spunem: să scoatem în afara noastră orice resentiment. Noi nu avem nici o problemă, nici cu Biserica Ortodoxă, nici cu lumea în care trăim. Noi încercăm să îl urmăm pe Cristos. În ce fel, în ce zile, în persecuție, în viața liniștită, El știe. Că mâine va începe o altă persecuție sau vor începe zile dificile pentru România? Habar nu avem. El știe. Problema noastră nu este să știm ce va fi mâine, sau poimâine, sau răspoimâine. Problema noastră este dacă rămânem uniți cu El (…). Fiecare dintre noi avem partea noastră cu Isus (…). Trebuie să fim convinși că adevărata noastră fericire este voința Lui pentru noi, indiferent ce ar însemna aceasta.” A încheiat reamintind „cele două zone între care se desfășoară viața noastră: plâns și bucurie. Aceasta va fi viața noastră, aceasta este viața lui Isus, aceasta este viața Maicii Sfinte. Maica Sfântă primește vestea Îngerului – Buna Vestire, și în același timp, prorocia cu o sabie care îi va străpunge inima. Nu sunt două prorocii diferite, este aceeași prorocie cu două moduri de a înțelege: bucurie – tristețe, lacrimi de bucurie – lacrimi de durere.”
