Fecioara Maria este mireasa Spiritului Sfânt, dar mai înainte de aceasta, este discipola Spiritului Sfânt. Să învățăm de la ea să fim docili la inspirațiile Spiritului, mai ales atunci când El ne îndeamnă să-i ajutăm pe cei aflați în nevoie”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 13 noiembrie a.c, desfășurată în Piața Sfântul Petru cu participarea a peste 20 de mii de romani și pelerini care au sfidat vremea mai degrabă rece din cursul dimineții.
La audiența generală, papa a continuat seria catehezelor despre lucrarea de sfințire pe care Spiritul Sfânt o săvârșește în viața Bisericii și a vorbit despre devoțiunea față de Maica Domnului. Vă oferim în continuare, în traducerea noastră de lucru, cateheza papei Francisc.
«Între diferitele mijloace prin care Spiritul Sfânt realizează lucrarea sa de sanctificare a Bisericii – Cuvântul lui Dumnezeu, sacramentele sau rugăciunea – este unul special, devoțiunea mariană. În tradiția catolică, există această expresie: ”Ad Iesum per Mariam”: ”Prin Maria, la Isus”. Fecioara Maria ne face să-L vedem pe Isus. Ea ne deschide ușile, întotdeauna: este mama care ne duce de mână la Isus. Fecioara Maria nu arată niciodată spre ea însăși, ea îl arată pe Isus. Aceasta este devoțiunea mariană: la Isus, prin mâinile Fecioarei Maria.
Sfântul Paul definește comunitatea creștină drept „o scrisoare a lui Cristos alcătuită de noi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Spiritul Dumnezeului celui viu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne ale inimilor” (2 Cor 3,3). Maria, ca primă discipolă și imagine a Bisericii, este, de asemenea, o scrisoare scrisă cu Spiritul lui Dumnezeu cel viu. Tocmai de aceea, ea poate fi „cunoscută și citită de toți oamenii” (2 Cor 3,2), chiar și de cei care nu pot citi cărți de teologie, de acei „mici” cărora Isus le spune că le sunt revelate tainele Împărăției, ascunse celor înțelepți (cf. Mt 11,25).
Când spune acel DA - atunci când Maria acceptă și îi spune îngerului: „Da, să se facă voia Domnului” și acceptă să fie mama lui Isus - este ca și cum Maria i-ar spune lui Dumnezeu: „Iată-mă, sunt o tăbliță de scris: scriitorul să scrie ce vrea, Domnul a toate să facă ceea ce vrea cu mine” [cf. Origen, Comentariu la Evanghelia după Luca, framm. 18 (GCS 49, p. 227)]. În acea vreme, oamenii scriau pe tăblițe cerate; astăzi am spune că Maria se oferă ca o pagină albă pe care Domnul poate să scrie ceea ce dorește. „DA-ul Mariei către înger”, a scris un cunoscut exeget, reprezintă ”apogeul tuturor comportamentelor religioase în fața lui Dumnezeu, deoarece ea exprimă, în modul cel mai înalt, disponibilitatea pasivă unită cu disponibilitatea activă, goliciunea cea mai profundă care însoțește plinătatea cea mai mare” [H. Schürmann, Das Lukasevangelium, Freiburg in Br. 1968: trad. ital. Brescia 1983, 154].
Iată, așadar, cum Maica Domnului este un instrument al Spiritului Sfânt în lucrarea sa de sfințire. În mijlocul unei bogății incomensurabile de cuvinte spuse și scrise despre Dumnezeu, Biserică și sfințenie (pe care foarte puțini, dacă există, sunt capabili să le citească și să le înțeleagă în întregime), ea sugerează doar două cuvinte pe care oricine, chiar și cel mai simplu, le poate pronunța cu orice ocazie: „Iată-mă” și „Fiat”. Maria este cea care a spus „da” Domnului și, prin exemplul și mijlocirea sa, ne îndeamnă să spunem și noi „da” Lui, ori de câte ori ne confruntăm cu o ascultare de îndeplinit sau cu o încercare de depășit.
Biserica, în orice epocă din istoria ei, dar mai ales în acest moment, se află în situația în care se afla comunitatea creștină după Înălțarea la cer a lui Isus. Ea trebuie să vestească Evanghelia la toate popoarele, dar așteaptă „puterea de sus” pentru a putea face acest lucru. Și să nu uităm că în acel moment, așa cum citim în [cartea] Faptele Apostolilor, ucenicii erau adunați în jurul „Mariei, mama lui Isus” (Fap 1,14).
Este adevărat că erau și alte femei împreună cu ea în cenaclu, dar prezența ei este diferită și unică între toate. Între ea și Spiritul Sfânt există o legătură unică și indestructibilă pe veci care este însăși persoana lui Christos, „zămislit de la Spiritul Sfânt și născut din Fecioara Maria”, așa cum repetăm în Crez.
Evanghelistul Luca subliniază în mod deliberat corespondența dintre venirea Spiritului Sfânt asupra Mariei la Buna Vestire și venirea sa asupra ucenicilor la Rusalii, folosind unele expresii identice în ambele cazuri.
Sfântul Francisc de Assisi, într-una din rugăciunile sale, o salută pe Fecioară ca „fiică și slujitoare a Regelui Celui Preaînalt, Tatăl ceresc, mamă a Preasfântului Domn Isus Christos, mireasă a Spiritului Sfânt” [Fonti Francescane, Assisi 1986, n. 281]. Fiică a Tatălui, mamă a Fiului, mireasă a Spiritului Sfânt! Nu se putea exprima în cuvinte mai simple relația unică a Mariei cu Sfânta Treime.
Ca toate imaginile, expresia „mireasă a Spiritului Sfânt” nu trebuie absolutizată, ci luată pentru cantitatea de adevăr pe care o conține, și este un adevăr foarte frumos. Ea este mireasa, dar mai înainte de aceasta, este discipola Spiritului Sfânt. Mireasă și discipolă. Să învățăm de la ea să fim docili la inspirațiile Spiritului, mai ales atunci când El ne îndeamnă să ne „ridicăm în grabă” și să mergem să ajutăm pe cineva aflat în nevoie, după cum a făcut ea imediat după ce îngerul a plecat de la ea (cf. Lc 1,39)».
După cateheză, papa a salutat mai multe grupuri de romani și pelerini. Pontiful a îndemnat pelerinii polonezi să ceară ajutorul Maicii lui Dumnezeu, Regina Poloniei, care a ocrotit națiunea în multe momente grele.
La nelipsitul salut adresat tinerilor, bolnavilor, bătrânilor și soților recent căsătoriți, papa i-a încurajat pe toți să găsească zi de zi în Dumnezeu tăria și curajul de a trăi în plinătate vocația lor umană și creștină.
Ultimul apel al papei a fost în favoarea țărilor afectate de război, în special Ucraina, Palestina, Israel, Myanmar și multe popoare aflate în război, cerând să nu fie uitat ”acel grup de palestinieni mitraliați, nevinovați. Să ne rugăm pentru pace: avem multă, multă nevoie de pace”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea Tatăl Nostru, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
