”Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre un om care a făcut din Isus și din frații mai săraci pasiunea vieții sale. Este sfântul Carol de Foucauld (1858-1916) care, pornind de la intensa experiență a lui Dumnezeu, a parcurs un drum de transformare până la a se simți fratele tuturor”: a spus papa Francisc la cateheza audienței generale de miercuri, 18 octombrie a.c., desfășurată în Piața Sfântul Petru din Cetatea Vaticanului. Au luat parte, în ciuda cerului plumburiu și a vremii nesigure a dimineții romane, cel puțin 25 de mii de romani și pelerini.
Papa a continuat astfel seria catehezelor, sau după cum s-a exprimat, ”a întâlnirilor” cu acei creștini exemplari în ceea ce privește zelul apostolic arătat în vestirea Evangheliei. Carol de Foucauld, ”după ce a trăit o tinerețe departe de Dumnezeu, fără a crede în nimic decât în căutarea dezordonată a plăcerii”, s-a convertit primind harul iertării lui Dumnezeu la spovadă. Într-o scrisoare transmisă unui prieten care nu avea credință, Carol îi mărturisește rațiunea sa de a trăi: ”Mi-am pierdut inima pentru Isus din Nazareth”.
Papa Francisc: ”Fratele Carol ne amintește, astfel, că primul pas pentru a evangheliza este să-l ai pe Isus în inima ta, să-ți pierzi mințile pentru El. Dacă aceasta nu se întâmplă, cu greu vom reuși să-L arătăm prin viața noastră. Riscăm, în schimb, să vorbim de noi înșine, în grupul nostru de apartenență, de o morală sau, mai rău, de un ansamblu de reguli, dar nu de Isus, nu de iubirea sa, nu de milostivirea sa”.
Trecând de la ”atracția pentru Isus” la ”imitarea lui Isus”, Carol de Foucauld a mers în Țara Sfântă ”ca să viziteze locurile în care Domnul a trăit și ca pășească acolo unde Învățătorul a pășit”. Nazaretul este locul în care înțelege că trebuie să se formeze ”la școala lui Cristos”, petrecând ceasuri îndelungate cu Evanghelia în mână și ajungând să se simtă ”micul frate” al Domnului. ”Cunoscându-L pe Isus, se naște în el dorința de a-L face cunoscut. Așa se întâmplă mereu: când fiecare dintre noi îl cunoaște mai mult pe Isus, se naște dorința de a-L face cunoscut, de a împărți cu alții această comoară”, astfel încât, după cum scria Sfântul Carol, ”toată existența noastră să spună cu glas tare Evanghelia”.
”Trăind în spiritul de la Nazaret”, Carol merge în regiuni îndepărtate ”ca să strige Evanghelia în tăcere, sărăcie și cu o viață retrasă”, ceea ce îl face să ajungă în Sahara, printre necreștini, unde ajunge ”ca prieten și frate, ducând blândețea lui Isus din Euharistie. El îl lasă pe Isus să lucreze în tăcere, convins că viața euharistică evanghelizează. Crede, într-adevăr, că Cristos este primul evanghelizator. Stă în rugăciune la picioarele lui Isus, în fața tabernacolului, câte zece ore pe zi, sigur fiind că acolo se află forța evanghelizatoare și simțind că Isus este cel care îl duce aproape de atâția frați îndepărtați”.
”Fiecare creștin este apostol”, îi scria Carol unui prieten, adăugând că ”aproape de preoți e necesar să fie credincioși laici care văd ceea ce preotul nu vede, care evanghelizează cu o apropiere de caritate, cu o bunătate față de toți, cu o afecțiune mereu gata să se dăruiască”.
Papa Francisc: ”[E nevoie de credincioși] laici sfinți, nu cățărători; de acei laici – laic sau laică - îndrăgostiți de Isus și care îl fac pe preot să înțeleagă că el nu este un funcționar, ci un mediator, un sacerdot. Câtă nevoie avem noi, preoții, de a-i avea alături de noi acești laici care cred la modul serios și, prin mărturia lor, ne învață calea. Carol de Foucauld, prin această experiență laicală, anticipă timpurile Conciliului Vatican II, intuiește importanța laicilor și înțelege că vestirea Evangheliei îi revine întregului popor al lui Dumnezeu. Cum putem mări această participare? Cum a făcut Charles de Foucauld: punându-ne în genunchi și primind lucrarea Spiritului Sfânt, care mereu trezește noi modalități de implicare, întâlnire, ascultare și dialog, mereu în colaborare și încredere, mereu în comuniune cu Biserica și cu păstorii de suflete”.
”Sfântul Carol de Foucauld, o figură care este o profeție pentru timpul nostru”, a adăugat papa la finalul catehezei, ”a mărturisit frumusețea de a comunica Evanghelia prin apostolatul blândeții. El, care simțea fratele universal și îi primea pe toți, ne arată forța evanghelizatoare a blândeții, a delicateții. (...) Își dorea ca oricine îl întâlnește să vadă, prin intermediul bunătății lui, bunătatea lui Isus. Spunea, într-adevăr, că el este «slujitorul unuia care este mult mai bun decât mine». (...) Bunătatea este simplă și cere să fim persoane simple, care nu se tem să dăruiască un zâmbet. Prin zâmbet, prin simplitatea sa, Fratele Carol dădea mărturie pentru Evanghelie. Niciodată prozelitism, ci prin mărturie. Evanghelizarea nu se face prin prozelitism, ci prin mărturie, prin atracție”.
La saluturile finale, papa a salutat romanii și pelerinii prezenți, amintind că duminica viitoare Biserica marchează Ziua misionară mondială, pe tema ”Inimi care ard, picioare care merg”. Sfântul Părinte a îndemnat diecezele, parohiile și toate comunitățile ”să participe activ la această importantă întâlnire anuală cu rugăciunea și susținerea concretă a necesităților misiunii de evanghelizare a Bisericii”.
Adresându-se, printre altele, pelerinilor polonezi, papa Francisc a menționat faptul că lunea trecută, 16 octombrie a.c., s-au împlinit 45 de ani de la alegerea lui Ioan Paul al II-lea la Scaunul lui Petru. ”În timpul pontificatului său”, a subliniat papa Francisc, ”a răsunat cu mare tărie apelul de a-i deschide ușile lui Cristos. Aceasta a adus roade fie în convertirile personale, fie în schimbările sociale în multe țări închise până atunci la Cristos. Urmând exemplul acestui papă sfânt”, a mai spus papa Francisc, ”continuați lucrarea de nouă evanghelizare pe care a început-o el”.
Papa a remarcat, apoi, că în ultimele zile nu se vorbește mult de chinuita Ucraină, dar acolo ”drama continuă” și a îndemnat, de aceea, la rugăciune pentru pace.
La nelipsitul salut adresat, ca de obicei, tinerilor, bătrânilor, bolnavilor și soților recent căsătoriți, pontiful a evidențiat sărbătoarea liturgică a sfântului evanghelist Luca, adăugând că ”Evanghelia sa ne amintește că misiunea Bisericii este posibilă numai dacă știm să fim foarte uniți cu Dumnezeu prin rugăciune și în întregime dispuși să ne lăsăm în mâinile lui”.
Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”, cântată în limba latină, urmată de binecuvântarea apostolică a Succesorului lui Petru, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.
