În 5 iulie 2023, papa Francisc a înființat Comisia pentru noii martiri – mărturisitori ai credinței cu scopul de a înregistra, în vederea Jubileului din 2025, creștinii care au murit pentru credința în Isus Cristos. În acest context, Vatican News a preluat mărturia mons. Jacques Mourad, arhiepiscop siro-catolic de Homs, în Siria: ”rugăciunea rozariului mi-a schimbat teama în curaj”.
Răpit în 2015 în Siria și ținut ostatic timp de cinci luni de jihadiștii auto-intitulatului Stat Islamic înainte de a reuși să fugă, mons. Jacques Mourad, arhiepiscop siro-catolic de Homs, nu a fost departe de martiriu. ”Convertește-te ori îți tăiem capul”, l-au amenințat răpitorii săi, Această frază, rostită ca un ultimatum, l-a pus pe slujitorul altarului Jacques Mourad – care pe atunci era preot – în fața promisiunilor din ziua sfințirii sacerdotale. ”Eram”, își amintește el, ”exact în această poziție: ori continuam să duc Crucea până la moarte cu Cristos, din iubire pentru Biserică și pentru mântuirea sufletelor, ori renunțam, dar aceasta ar fi însemnat să renunț și la vocația mea”.
El a înțeles atunci că avea să-și ducă mai departe crucea, ”dar nu doar pentru a duce crucea, ci și cu gândul la răpitorii mei”, spune acum arhiepiscopul, care adaugă: ”darul pe care l-am primit în urma acestei experiențe este să văd aceste persoane, jihadiștii, cu un spirit de rugăciune, cerând de la Dumnezeu să lumineze inima lor, să-i convertească. Nu pentru mine, ci pentru mântuirea lor și pentru pace în această lume”. Această reînnoită încredere totală în Dumnezeu, recunoaște prelatul sirian, ”m-a eliberat de toate temerile. Când ajungi față în față cu moartea, ai un anumit sentiment de teamă care pătrunde în sufletul nostru. Ori de câte ori simțeam această teamă, mă rugam rozariul, iar teama trecea, mai mult, se preschimba în curaj”.
”Astăzi”, a reluat prelatul, ”consider această experiență un har, un har care a început în ziua a opta, cu puțin timp înainte de apusul soarelui”. Monseniorul povestește că la sfârșitul primei săptămâni ca ostatic a primit vizita guvernatorului regiunii Raqqa fără să știe că omul pe care-l avea înaintea sa era șeful sirian al auto-intitulatului Stat Islamic. ”Când l-am întrebat de ce suntem prizonieri, ce rău am făcut ca să ajungem prizonieri, șeful islamist mi-a răspuns: Considerați această perioadă de timp ca pe un timp de reculegere. Răspunsul său a răvășit restul vieții mele”, a recunoscut arhiepiscopul, care admite că niciodată nu s-ar fi așteptat la un răspuns de acest fel de la un lider extremist aflat în fruntea unei grupări dintre cele mai sângeroase, un dușman, cu toate că ”pentru un discipol al lui Cristos nu există dușmani și, dacă ar exista, trebuie să-i iubim”. Episcopul își deapănă gândurile și se întreabă: ”Cum poți să iubești un dușman care vrea să te ucidă și pe care tu însuți ai vrea să-l ucizi? Acesta este misterul iubirii lui Cristos care s-a revelat într-o formă atât de lămurită atunci când, pe cruce, spune: Tată, iartă-i, căci nu știu ceea ce fac”.
Jacque Mourad a scăpat după cinci luni de detenție, fiind ajutat de un tânăr musulman care, împreună cu alți cincisprezece, a organizat fuga a zeci de ostatici. ”Dumnezeu”, spune episcopul, ”a vrut să mă salveze în această lume pentru ca eu să-i slujesc în continuare și ca să dau mărturie pentru importantul principiu evanghelic: dacă vrei pacea, începe să-ți deschizi inima”.
Cu un an înainte de răpirea sa, tot la Homs, iezuitul olandez Frans Van der Lugt a fost asasinat în grădina mănăstirii. În 2015, Jacques Mourad știa foarte bine ce avea de înfruntat din partea gardienilor jihadiști. ”Părintele Frans era pentru mine și pentru toți sirienii”, spune arhiepiscopul, ”un exemplu de fidelitate față de Domnul, față de Isus Cristos. El își dedicase viața iubirii față de Siria și de poporul sirian”. Exemplul său, a continuat mons. Mourad, este exemplul lui Cristos întrupat care duce la toți oamenii mesajul de iubire a Tatălui, ”iar adevărata mântuire nu poate să ajungă decât prin iubire și dăruirea de sine”.
La zece ani de la dispariția unui alt preot iezuit, italianul Paolo Dall’Oglio, despre care nu mai sunt știri din 2013, s-a celebrat o Sfântă Liturghie la Roma. La comemorare era prezent și mons. Jacques Mourad, care împreună cu părintele Dall’Oglio au petrecut aproape 30 de ani împreună. Cu mâinile suflecate, amândoi au restaurat împreună mănăstirea Mar Musa. Se cunoșteau din 1986. ”Îl cunoșteam pe părintele Paolo așa cum mă cunoscu pe mine și am ținut la el cum țin la mine însumi. Pentru mine este un martir viu, este cu adevărat un martir viu, fie că a murit, fie că este în viață”, spune arhiepiscopul. ”Un martir este unul care trăiește mereu în memoria Bisericii, în inima Bisericii și a poporului lui Dumnezeu”. Părintele Paolo, povestește mons. Mourad, a susținut cu adevărat existența multor persoane. ”Lumea venea la el de peste tot” ca să-l întâlnească. ”Dacă s-ar aduna mesajele și scrisorile, cele primite sau cele trimise, s-ar putea realiza o adevărată enciclopedie”, continuă prelatul, însoțind cuvintele cu un surâs. ”El era întotdeauna prezent pentru toți, pentru cel mai mic ca și pentru cel mai mare, pentru neștiutori ca și pentru înțelepți, pentru cel care crede ca și pentru oricare altă persoană”.
”Pot să dau mărturie că rugăciunea este singura care a dat un sens detenției mele, vieții mele de fiecare zi”, spune mons. Mourad, pentru care a fi prizonier este lucrul cel mai greu care poate fi aplicat ființei umane, creată după chipul lui Dumnezeu, ”creată liberă, liberă să gândească, liberă să vorbească, liberă în mișcările sale”. ”Dumnezeu ne-a făcut acest dar”, afirmă prelatul, iar a face din om un prizonier este ”o faptă care merge împotriva voinței lui Dumnezeu creatorul”. În acest cadru, subliniază fostul ostatic, ”singura practică ce ajută o persoană să trăiască această libertate esențială este rugăciunea, pentru că îți permite să ieși din tine însuți ca să fii cu Dumnezeu și să trăiești cu Cel pe care îl iubim”. Paradoxal, a spus mons. Mourad la final, perioada în care a fost prizonier a fost ”timpul cel mai rodnic în viața mea spirituală, în relația mea cu Dumnezeu și cu Fecioara Maria”.
