(Duminica Vindecării slăbănogului din Capernaum)
În evanghelia din duminica trecută îi vedem pe locuitorii cetății din ținutul Gadarenilor ieșind în întâmpinarea lui Isus și rugându-l să plece de la ei. Foarte probabil îl roagă doar fiindcă le e frică, văzând puterea lui în fața diavolilor. Cărturarii din evanghelia de astăzi, ce din cauza împietririi lor au pierdut darul mirării în fața minunilor lui Dumnezeu, n-au nici măcar această frică. Văd puterea Mântuitorului atât în fața păcatului cât și în fața bolii, însă cu toate acestea, prin vorbele lor de ocară, încearcă să îl scoată pe Fiul lui Dumnezeu din ținuturile bântuite de fantasmele autorității lor. Din nou morții îl vor alungat pe Domnul Vieții! În mod simbolic asistăm tot la scena unui exorcism: Isus alungă boala și păcatul, deci pe cel care este pricina lor în lumea noastră, însă mai marii cetății sunt interesați doar să-și păstreze autoritatea asupra mulțimii. Care mulțime, de data aceasta este eliberată odată cu slăbănogul de paralizia sufletească și recapătă puterea de a se minuna, dând mărire lui Dumnezeu.
Primul impuls ar fi acela de a condamna. Însă evangheliile au cel puțin două valențe: relatează fapte istorice și în același timp ne plasează pe noi în mijlocul istoriei. De aceea merită să ne întrebăm: oare nu facem și noi la fel de multe ori? Știm prea bine că ar fi nevoie doar de un “da” spus din toată inima pentru ca Mântuitorul să intre în viețile noastre. Aceeași putere asupra morții și asupra stăpânitorului ei o are și astăzi Cuvântul Domnului. Însă fie ca păzitorii porcilor, fie ca locuitorii cetății Gadarenilor, fie ca acești cărturari din evanghelia de astăzi, îl scoatem pe Isus în afara cercului vieții noastre. Pentru că nu suntem gata să renunțăm la porcii noștri. Aici, în această lipsă de decizie a noastră, sălășluiește una din pârghiile existenței răului. Ne întrebăm de ce mai exista răul și suferința, din moment ce Isus le-a învins prin moartea și învierea sa? Fiindcă există un spațiu în această lume în care pentru a învinge Isus are nevoie de încuviințare: sufletul nostru. Și fiindcă și noi, din când în când, suntem păzitori de porci și farisei și cărturari ce preferăm să ne păstrăm teritorii ale inimii sub multiple obediențe. Și astfel paralizia și boala și cel rău rămân în universul în care trăim prin încuviințarea mai mult sau mai puțin explicită din partea noastră. Vrem să găsim responsabili pentru ceea ce este rău în lume? Nu întotdeauna, dar de multe ori ar prinde bine o oglindă... Căci, nu-i așa, o spunem la fiecare Sfânta Liturghie: "... dintre care cel dintâi sunt eu!"...
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Ev Mt 9,1-8
În vremea aceea, intrând în corabie, Isus a trecut şi a venit în cetatea Sa. Şi iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Şi Isus, văzând credinţa lor, a zis slăbănogului: Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale! Dar unii dintre cărturari ziceau în sine: Acesta huleşte. Şi Isus, ştiind gândurile lor, le-a zis: Pentru ce cugetaţi rele în inimile voastre? Căci ce este mai lesne a zice: Iertate sunt păcatele tale, sau a zice: Scoală-te şi umblă? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ a ierta păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta. Şi, sculându-se, s-a dus la casa sa. Iar mulţimile văzând acestea, s-au înspăimântat şi au dat mărire lui Dumnezeu, Cel care dă oamenilor asemenea putere.
