Anton Durcovici, episcop, martir, a fost proclamat Fericit la Sfânta Liturghie prezidată sâmbătă, 17 mai 2014, la Iași, de trimisul Papei Francisc, cardinalul Angelo Amato, prefectul Congregației pentru Cauzele Sfinților.
După citirea Scrisorii Apostolice a Papei Francisc, episcopul Petru Gherghel și-a exprimat profunda gratitudine a diecezei romano-catolice de Iași care, a spus în cuvântul său, împreună cu întreaga Biserică Catolice din România înalță cu bucurie imnul de laudă pentru beatificarea episcopului martir Anton Durcovici. Imnul oficial dedicat noului Fericit și cuvântul de recunoștință al episcopului Gherghel au încheiat ceremonia de beatificare.
Sfânta Liturghie a continuat cu intonarea imnului ”Gloria in excelsis Deo!”, proclamarea lecturilor biblice și a Evangheliei. La predica Sfintei Liturghii, citită în limba română, cardinalul Angelo Amato a spus că ”prin beatificarea episcopului Anton Durcovici se aprinde încă o stea pe bolta cerească a martirilor lui Cristos”.
Redăm mai jos textul predicii de la Sf. Liturghie în care episcopul Durcovici a fost proclamat ”Fericit” și ridicat astfel la cinstea altarelor:
Omilia cardinalului Angelo Amato, S.D.B.,
Sfânta Liturghie și beatificarea lui Anton Durcovici, episcop, martir (1888 – 1951)
Iași, 17 mai 2014
1. Prin beatificarea Episcopului Anton Durcovici se aprinde încă o stea pe bolta cerească a martirilor lui Cristos. Biserica Catolică, încă de la începuturi, a fost o Biserică de martiri. Martiriul reprezintă sigiliul suprem al iubirii și al fidelității creștinilor față de Cristos și față de cuvântul său de viață și adevăr. În timpul barbariei inumane în care s-a cufundat Europa în secolul trecut, Biserica a fost ținta unor violente persecuții de-a lungul întregului continent, în nord ca și în sud, în orient ca și în occident. Cele mai sângeroase au fost regimurile totalitare cu ideologiile lor bazate pe ură, oprimare și moarte. Europa a devenit un spațiu infernal pentru milioane de persoane care și-au pierdut rudele, bunurile, propria demnitate și, de multe ori, chir și propria viață.
Și Biserica Catolică din România a fost persecutată. Fii săi s-au opus forței brute a tiraniei doar cu armele nevinovăției și statorniciei lor în credință. Ei suportat tot felul de chinuri învingând monstrul răului prin iertare și răspunzând la ură cu iubire.
Aceasta este și strălucitoarea aureolă a Fericitului nostru care se adaugă celorlalți episcopi, preoți și laici români pe care Biserica i-a ridicat la cinstea altarelor. Monseniorul Anton Durcovici, episcop de Iași, a urcat asemenea lui Isus Calvarul pentru a fi răstignit și pentru a fi primit de către Cel Înviat în bucuria veșnică a Ierusalimului ceresc. Plin de admirație față de acest excepțional episcop, papa Francisc îl numește în Scrisoarea sa Apostolică „păstor plin de zel, apostol al adorației euharistice și mărturisitor eroic al comuniunii cu Scaunul lui Petru”.
2. Cine era Episcopul Durcovici? Era o persoană blândă, pacifică, plină de credință, iubitoare și milostivă. Îi iubea în mod deosebit pe cei săraci. Unii martori ne relatează că în acel timp erau în Iași multe persoane care sufereau din cauza sărăciei. Monseniorul Durcovici a luat atunci hotărârea de a deschide în cadrul Școlii catolice „Notre Dame de Sion” o cantină pentru săracii orașului.
Fericitul nostru nu avea dușmani, nu era implicat în politică, considerându-i pe toți drept frați. Și cuvântul său era în mod esențial evanghelic. Martorii afirmă că el trăia și vorbea in persona Christi (în persoana însăși a lui Cristos). De asemenea își aducea foarte bine aminte de cuvântul lui Isus: „Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi” (In 15,20).
Tocmai de aceea, când a venit clipa încercării s-a dovedit a fi puternic și curajos. Istovit după mai mult de doi ani de interogatorii și torturi, condamnat fără a fi judecat la închisoare la Sighet, Episcopul și-a păstratul spiritul senin și răbdător. Era susținut de cuvintele sfântului Apostol Paul care au fost citite la Liturghia de astăzi: „Cine ne va despărți de iubirea lui Cristos? Oare necazul, sau strâmtorarea, sau persecuția, sau foametea, sau lipsa de haine, sau primejdia, sau sabia? […] Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit” (Rom 8,35.37).
În ciuda chinurilor și a umilirilor, el se ruga și cerea rugăciuni pentru statornicia sa. Unica sa vină era aceea de a fi catolic și în comuniune cu Papa. Nereușind să mai mănânce, își dăruia mâncarea celorlalți colegi de celulă. Așa cum ne relatează părintele iezuit Otto Farrenkopf, și el prizonier la Sighet, episcopul Durcovici era pe deplin conștient că a fost aruncat în cunoscuta celulă a morții pentru a-și sfârși acolo singur viața.
3. O dată cu dispariția sa dinaintea privirii oamenilor, eroicul nostru Episcop a intrat în lumina veșnică a corurilor de îngeri și sfinți, lăsând o amintire de neșters în sufletul Bisericii Catolice din România, care îl cinstește ca pe un păstor bun și luminos. Studenții săi din seminar, preoții arhidiecezei de București și ai diecezei de Iași, credincioșii convertiți și îndrumați de episcopul Durcovici, creștinii împăcați de el cu Dumnezeu prin sacramentul spovezii, afirmă în unanimitate că au fost edificați de exemplul său și că au fost impulsionați de înțelepciunea îndemnurilor sale duhovnicești să înainteze pe calea perfecțiunii evanghelice.
În anul 1987, aflând de vestea începerii procesului de beatificare, doamna Angèle Mornand, proprietara unei fabrici din București ce fusese convertită de martirul nostru, scria de la Paris: „Vestea minunată a beatificării veneratului nostru sfânt episcop Durcovici a ajuns la mine asemenea unei bucurii cerești care mă alină în purtarea crucii grele. Am primit astfel un mare har de la Dumnezeu: privilegiul de a cunoaște un sfânt aici pe pământ. Era într-adevăr un sfânt minunat”.
Biserica, asemenea unei mame bune și milostive, nu a permis ca praful uitării să se așterne pe amintirea Episcopului nostru și îl înalță astăzi la cinstea altarelor pentru a-l face să strălucească drept sare a pământului și lumină a lumii. Plini de bucurie, putem și noi repeta cuvintele Apocalipsului: „Acum au venit mântuirea și puterea, împărăția Dumnezeului nostru și puterea Unsului său, pentru că a fost aruncat afară acuzatorul fraților noștri” (Ap 12, 10).
4. Povățuiți de Mântuitorul Isus, care ne învață să ne iubim dușmanii și să ne rugăm pentru cei care ne persecută, atitudinea noastră astăzi nu este cea a răzbunării, ci aceea a iertării. Ne-o cere însuși Fericitul nostru martir, care pe data de 14 aprilie 1948, cu ocazia începutului slujirii sale episcopale la Iași, spunea: „Ascultaţi deci, iubiţii mei fii sufleteşti, cu inima primitoare cuvintele şi sprijiniţi-mi străduinţele mele slabe cu rugăciunile voastre din toate zilele: iar voi, prea cucernicilor fraţi preoţi, daţi-mi fără preget colaborarea voastră; astfel încât în ziua marii judecăţi să putem da seamă, cu toţii fără frică, înaintea Mielului dumnezeiesc (...) Doamne Isuse Cristosoase, pe tine te aleg astăzi drept scut neînvins al turmei încredinţate păstoririi mele. Păzeşte-ne, Doamne; călăuzeşte-ne spre fericirea ta, ca sa se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc! "Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul" (Ps 143,15).
Îndreptându-se apoi către Sfânta Fecioară Maria, față de care avea o profundă devoțiune, Episcopul se ruga folosind cuvinte profetice: „Primeşte Fecioară preasfântă, rugile şi suferinţele noastre drept ispăşire şi pentru întoarcerea păcătoşilor, a fraţilor noştri rătăciţi, care atât de mult, prin fărădelegile lor, rănesc inima preasfântă a lui Isus şi inima ta de mamă. Iartă-i, mamă îndurătoare, că nu ştiu ce fac; du-i şi pe ei la limanul mântuirii.
Dobândeşte-le lor şi nouă tuturor, prin bunătatea ta, harul ca într-o zi să fim cu toţii în cer împreună cu tine, pentru a cânta milostivirile inimii tale neprihănite şi a proslăvi laolaltă bunătatea Treimii Preasfinte”.
Sunt cuvinte evanghelice scrise cu litere de aur și de sânge și izvorâte din inima sa blândă și smerită, atât de asemănătoare cu Inima lui Isus. În ziua arestării sale, Episcopul Durcovici ar fi trebuit să îi ajute pe tinerii ce urmau a fi miruiți să înțeleagă acest îndemn al lui Isus: „Veniți la mine toți cei osteniți și împovărați și eu vă voi da odihnă. Luați asupra voastră jugul meu și învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul meu este plăcut, iar povara mea este ușoară” (Mt 11,28-30).
Să considerăm îndreptat astăzi și către noi acest cuvânt dumnezeiesc și să căutăm să îl trăim, pentru a cinsti cu viața noastră eroismul Fericitului nostru Episcop Martir, misionar al păcii și al fraternității”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
