Sfântul Gheorghe este un martir al secolului al III-lea sau al IV-lea, cu siguranţă, însă, înainte de edictul lui Constantin. Ştim că a existat datorită unei foarte vechi biserici ridicate în cinstea sa la Lidda-Diospolis, în Palestina. Dincolo de faptul existenţei sale, nu avem prea multe informații despre acest sfânt şi, de aceea, trebuie să ne mulţumim cu ceea ce ne povesteşte passio, scrisă se spune de un aghiotant al său pe nume Pasicrate.
După acest autor, Gheorghe era originar din Capadocia şi ajunsese ofiţer în armată. Convertit de mama sa la creştinism, a renunţat la rangul său şi, închis din cauza credinţei, a înfruntat cu tărie martiriul.
Legenda balaurului
De figura sa este legată faimoasa legendă a balaurului, care merită efortul de a o povesti, deoarece în imaginaţia populară voia să semnifice că, de acum înainte, puterea lipsită de arme a creştinismului stă în triumful asupra violenţei inumane a răului.
Aproape de oraş exista un lac din care ieşea, din când în când, un balaur înspăimântător, care, prin suflarea sa urât mirositoare, ucidea mulţi oameni nevinovaţi.
Pentru a-i potoli mânia, era necesar să i se ofere victime umane şi, la un moment dat, a venit rândul regelui locului să-i dea ca hrană pe propria fiică. Chiar dacă era profund îndurerat, el şi-a dus-o până la marginea lacului, însoţit de o mulţime de oameni plini de lacrimi.
Când balaurul a ieşit din apă pentru a o lua pe tânără, alături de ea se afla un cavaler, Gheorghe, care i-a pus un lanţ la gât şi l-a încredinţat tinerei. A început procesiunea de întoarcere în oraş: în faţă era fiica regelui, alături, curajosul cavaler, purtând în lanţ monstrul devenit blând ca un miel.
Cei care rămăseseră în oraş, la vederea balaurului, chiar dacă era înlănţuit şi, deci, inofensiv, erau cuprinşi de spaimă şi fiecare dintre ei închideau uşa şi urmăreau din spatele ferestrelor închise neobişnuitul spectacol. Cavalerul îi asigura pe toţi, afirmând că el a venit în numele lui Cristos să elibereze oraşul de acel balaur şi să anunţe tuturor mântuirea care vine prin Botez.
Poporul a perceput semnificaţia evenimentului şi, începând de la principesă şi familia sa, a cerut Botezul, lăsând pentru totdeauna în urmă practicile care duceau la sclavie, cărora le era supus până în acel moment.
Cultul
Cultul sfântului Gheorghe s-a răspândit foarte mult şi imaginea sa de cavaler cu balaurul sub picioare, dacă, pe de o parte, alimenta fantezia populară, pe de altă parte, îi instruia chiar şi pe analfabeţi, transmiţând creştinilor încrederea în protecţia divină, chiar şi în momentele cele mai dificile ale viaţă.
În evul mediu, sfântul Gheorghe a devenit protectorul cavalerilor şi, într-un mod special, al cruciaţilor şi a numeroase biserici care i-au fost dedicate. Georgia şi-a luat numele de la acest sfânt şi regii Angliei, începând cu Richard Inimă de Leu, l-au voit ca patron al casei regale şi al ţării lor.
Deja împăratul Constantin a ridicat o biserică în cinstea lui, la Constantinopol. Chiar şi între popoarele slave, figura sa este foarte cunoscută. Şi astăzi sunt multe biserici catolice şi ortodoxe dedicate lui în diferitele părţi ale lumii.
Poate că misiunea istorică a acestor sfinţi învăluiţi în legendă este de a aminti lumii o singură idee, foarte simplă, dar fundamentală: binele învinge întotdeauna răul şi persoana înţeleaptă, în alegerile sale fundamentale de viaţă, nu se lasă niciodată înşelată de aparenţe.
