Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Aniversarea consacrării episcopale a patru episcopi

 
Aniversarea consacrării episcopale a patru episcopi
  • 08 Dec 2022
  • 1571

Astăzi, 8 decembrie, când Biserica Catolică sărbătorește Neprihănita Zămislire, patru ierarhi catolici din România își serbează aniversarea consacrării episcopale.

 

 

IPS Aurel PERCĂ, Arhiepiscop Mitropolit de București, Președintele Conferinței Epicopilor Catolici din România, aniversează 23 de ani de la consacrarea episcopală.

 

S-a născut la 15 august 1951 la Săbăoani, Neamţ. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979 la Iaşi. A urmat studii de specializare la Roma, unde a obţinut licenţe în teologie orientală şi în teologie morală.

 

Între 1989 şi 1994 a fost rector al Seminarului din Iaşi. În ziua de 29 septembrie 1999, Sfântul Părinte papa Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop auxiliar pentru Dieceza de Iaşi. În ziua de 21 noiembrie 2019, Papa Francisc l-a numit Arhiepiscop Mitropolit de București. 

 

 

PS Cornel DAMIAN, Episcop auxiliar la București, aniversează 19 ani de la consacrarea episcopală.

 

S-a născut pe 8 mai 1960 la Jibou, Sălaj. La 22 iunie 1986 a fost sfinţit preot în Catedrala „Sf. Iosif”, fiind încardinat în Arhidieceza de Bucureşti. În perioada 1998-2002 a studiat Dreptul Canonic la Universitatea Gregoriană din Roma.

 

Pe 31 octombrie 2003 Sfântul Părinte Ioan Paul al II-lea l-a ales Episcop Auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti, fiind consacrat la 8 decembrie 2003 de către Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu.

 
 
PS Claudiu-Lucian POP, Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla, aniversează 11 ani de la consacrarea episcopală.
 

S-a născut la data de 22 iulie 1972 în localitatea Pişcolt din judeţul Satu Mare.

 

A fost hirotonit preot la a 23 iulie 1995. La 10 iunie 2011 a fost ales episcop al Curiei Arhiepiscopale de către Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma. 

 

Pe 8 decembrie 2011, în biserica „Santi Biagio e Carlo ai Catinari” din Roma, în prezența episcopilor greco-catolici și romano-catolici din România, a unor înalţi prelați ai Sfântului Scaun şi a mai multor oficialităţi din partea statului român, Preasfinția Sa a fost consacrat episcop de către Eminenţa Sa Cardinalul Leonardo Sandri, Prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, avându-i alături pe Preasfinţia Sa Virgil, Episcop al Eparhiei de Oradea, delegat al Preafericitului Cardinal Lucian, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice, şi Preasfinţia Sa Alexandru, Episcop al Eparhiei de Lugoj. 

 

Pe data de 12 aprilie 2021, Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan, în calitate de Arhiepiscop Major, după ce a primit consimțământul Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, reunit la Blaj, și după ce a informat Sfântul Scaun Apostolic al Romei, l-a transferat pe Preasfinţia Sa Claudiu Lucian Pop în funcția de Episcop Eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla. Înscăunarea ca Episcop Eparhial de Cluj-Gherla a avut loc sâmbătă, 24 aprilie 2021.

 

 

IPS Ioan ROBU, Arhiepiscop Mitropolit emerit de București, aniversează 38 de ani de la consacrarea episcopală

 

S-a născut la 6 noiembrie 1944 la Târgu Secuiesc, fiind originar din satul Traian, jud. Neamţ. La 15 august 1968 a fost hirotonit preot. În perioada 1977-1983 a fost profesor şi apoi Rector la Institutul Teologic din Iaşi.

 

La 1 decembrie 1983 a fost ales la conducerea Arhiepiscopiei, mai întâi ca Administrator Diecezan apoi Episcop-Administrator Apostolic (25 octombrie 1984). A fost consacrat episcop la 8 decembrie 1984, la Roma, de Cardinalul Casaroli. Din 1990 este Arhiepiscop-Mitropolit de Bucureşti. La data de 21 noiembrie 2019 Papa Francisc a acceptat renunțarea la ministerul pastoral al Arhidiecezei mitropolitane de București. Până la înscăunarea noului arhiepiscop a fost Administrator Apostolic al aceleiași Arhidieceze.

 

 

Întru mulți și fericiți ani, Preasfințiile Voastre!

 

ACC