Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cele zece "scuze" pentru a nu face Spovada

 
Cele zece "scuze" pentru a nu face Spovada
  • 17 Oct 2022
  • 1115

Zece motive (bune) pentru a nu face Spovada: în jurul acestei "provocări" s-a rotit intervenţia Monseniorului Krzysztof Nykiel, regent al Penitenţiariei Apostolice, la seminarul "Celebrarea sacramentului Spovezii astăzi", care se încheie la Roma, vineri, 14 octombrie 2022. Sesiunea de astăzi dimineaţă a fost moderată de Paolo Ruffini, prefect al Dicasterului pentru Comunicare.

Reflecţia Monseniorului Nykiel a fost ritmată de lista unei serii de "scuze" comune pentru sustragerea de la sacramentul reconcilierii. Începând de la afirmaţia că se preferă să se vorbească direct cu Dumnezeu despre propriile păcate. Desigur, a afirmat el, nu "este imposibil a obţine iertarea chiar şi numai vorbind direct cu Dumnezeu" în rugăciune, dar "nu vom putea fi siguri de asta niciodată". Şi exact în această "certitudine se află diferenţa fundamentală între iertarea cerută şi sperată raţional în rugăciunea umilă către Dumnezeu şi iertarea obţinută în celebrarea sacramentului reconcilierii".

Un al doilea motiv este în a afirma că "Nu-mi place să spun lucrurile mele unui om ca şi mine". Dar, a afirmat Nykiel, nu sunt în faţa "unui om ca şi mine", ci în faţa preotului, "adică a celui căruia Isus i-a transmis propria putere de a ierta păcatele, aici pe pământ". Aşadar, nu este vorba de "a spune lucrurile mele unui om", ci de "a ne lăsa iubiţi de Dumnezeu, în tot ceea ce suntem, inclusiv ceea ce noi detestăm despre noi şi ceea ce el mântuieşte". O a treia motivaţie este că "preotul poate să fie mai păcătos decât mine". Este adevărat, a afirmat vorbitorul, preotul "s-ar putea afla, uneori, din păcate, într-o situaţie morală mai rea decât cea a penitentului; dar trebuie amintit că pentru ca "dezlegarea să fie validă nu este strict necesar ca duhovnicul să fie sfânt, nici în stare de har". Pentru aceasta, a renunţa la spovadă "din cauza incertitudinii cu privire la condiţia morală a duhovnicului ar fi ca şi cum s-ar renunţa la îngrijirile medicale din cauza incertitudinii cu privire la starea de sănătate a doctorului".

"Nu ştiu ce să spun" este a patra "scuză". Aceasta este probabil una din obiecţiile cele mai răspândite, dar şi "cel mai simplu de depăşit, pentru că este total subiectivă şi este în responsabilitatea penitentului". A nu şti ce să spunem despre noi înşine şi despre propria viaţă înseamnă a nu fi în măsură "să ne citim", "să ne cunoaştem" şi să ne evaluăm pe noi înşine în mod adecvat. A nu şti ce să spunem "despre noi înşine duhovnicului înseamnă că nu am făcut o atentă cercetare a cugetului şi că nu am ştiut să găsim în propria viaţă ce anume nu este conform cu evanghelia şi cu voinţa lui Dumnezeu".

Al cincilea motiv: "mi-e ruşine". Desigur, a spus regentul, ruşinea "nu este din cauza întâlnirii cu altcineva, sau din simplă timiditate psihologică, ci este legată de păcat, de faptul de a trebui să spovedim propriul rău". Totuşi, Biserica, "mamă şi învăţătoare de milostivire, ne învaţă două lucruri fundamentale, pe care este bine să le redescoperim". Înainte de toate, ruşinea pentru păcat "este deja un prim simptom salutar al sensibilităţii conştiinţei, care încă nu s-a obişnuit cu răul; deci, este un factor pozitiv". Al doilea, care se uită adesea, este că ruşinea "pentru răul comis este parte integrantă a pocăinţei de îndeplinit pentru păcat": ea nu trebuie pierdută, ci "este parcă recuperată de milostivirea divină, ca adevărat act penitenţial".

O a şasea motivaţie este: "spun mereu aceleaşi lucruri". Reiterata "fragilitate în aceleaşi păcate nu este motiv pentru a abandona spovada, dimpotrivă este exact contrariul". Numai încredinţarea umilă de noi înşine lui Dumnezeu "permite să luptăm şi să învingem împotriva viciilor care pot să lege şi uneori să oprime sufletul nostru". A şaptea "scuză" este aceea a celui care afirmă: "nu comit păcate grave". Monseniorul Nykiel a evidenţiat că este cu siguranţă "un har" a nu comite păcate ca uciderea sau furtul, dar în cercetarea cugetului trebuie luate bine în considerare şi toate celelalte porunci.

Al optulea motiv: nu mă spovedesc pentru că "ultima dată nu mi-a plăcut". Nu este rar ca acest colocviu al spovezii "să nu satisfacă pe deplin", dar dacă totuşi nu se poate face altfel, "va fi suficient să se schimbe duhovnicul". Destul de "banal" al nouălea motiv: nu mă spovedesc deoarece "confesionalul îmi provoacă claustrofobie". Cam ca acele persoane, explică Nykiel, care "spun că nu merg la Liturghie pentru că nu suportă tămâia sau mirosul lumânărilor". Mai "serios" este al zecelea motiv: "nu cred în secretul spovezii". Preotului, a reafirmat în această privinţă regentul, i se cere "sigiliul sacramental, care este un pact încheiat direct cu Dumnezeu şi cu Biserica, prin care tot ceea ce penitentul destăinuieşte preotului va muri cu preotul şi niciodată vreo autoritate pământească, din niciun motiv, nu va putea interveni în această privinţă". De fapt, Biserica "stabileşte pedeapsa maximă pentru cel care, în mod deliberat, ar încălca sigiliul: excomunicarea latae sententiae, rezervată Suveranului Pontif".

În după-amiaza de joi au intervenit, printre alţii, don Fabio Rosini, director al Serviciului pentru Vocaţii al Diecezei de Roma, cu o reflecţie despre "Slujirea iertării de la Isus la discipolii săi", şi istoricul şi antropologul Mario Polia cu "Conştiinţa vinei şi aspiraţia la iertare de la experienţa umană la împlinirea sa teologică".

(După L'Osservatore Romano, 14 octombrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

 


Sursa:ercis.ro