În Duminica a 18-a după Rusalii (a Pescuirii minunate), 25 septembrie 2022, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop Auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Greco-Catolice Băița, protopopiatul Teaca, județul Mureș, o adevărată pepinieră de vocații, care a dat Bisericii un număr mare de preoți, călugărițe și absolvenți de teologie greco-catolică.
Există locuri privilegiate în care Dumnezeu parcă lucrează mai bine în sufletele credincioșilor Săi. Un asemenea loc este Parohia Greco-Catolică Băița, județul Mureș, o parohie vie atât în perioada precedentă persecuției începute în anul 1948, cât și după aceea, până astăzi. Din această parohie provin un număr ridicat de persoane consacrate lui Dumnezeu, adică 10 preoți, 11 călugărițe, 5 soții de preot și 22 absolvenți de Teologie, o adevărată pepinieră de vocații.
Părintele paroh Claudiu Merdariu, împreună cu preoții fii ai satului, au decis să organizeze o întâlnire a fiilor parohiei care sunt preoți, călugărițe și absolvenți de Teologie. Astfel, duminică, 25 septembrie 2022, Episcopul Cristian a fost prezent în mijlocul comunității băișene, celebrând Sfânta Liturghie, alături de un sobor de 12 preoți.
În cadrul predicii prilejuite de Evanghelia pescuirii minunate, Preasfinția Sa a arătat că, asemenea lui Petru și celorlalți Apostoli, omul zilelor noastre nu reușește să dobândească un bun rod al străduințelor lui dacă lucrează fără să aibă apropierea și binecuvântarea lui Dumnezeu asupra trudei mâinilor și minții sale. După cum Apostolii s-au trudit toată noaptea să pescuiască și n-au prins nimic până când Isus Hristos le-a apărut și le-a cerut să meargă mai în adânc, tot așa omul modern al timpului de acum riscā să rămână la suprafața lucrurilor, dacă nu va ști să caute în profunzimea inimii sale inspirația harică și lucrarea lui Dumnezeu. Pentru a avea bune rezultate și pentru a nu căuta în zadar, omul actual va trebui să pășească alături de Dumnezeu. Doar atunci Ziditorul făpturii îl va transforma pe om într-un apostol, îl va face pescar de oameni și de lucruri cu adevărat prețioase.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, după parastasul de pomenire a preoților, călugărițelor și absolvenților de Teologie răposați, solista Ionela Moruțan i-a încântat pe cei prezenți, interpretând câteva pricesne atât de dragi sufletului românesc.
Părintele Ilie Hrișcă, în numele fiilor și fiicelor parohiei, a evocat câteva rememorări din trecutul vieții spirituale cultivate în parohia Băița, începând cu păstorirea parohului Augustin Giurgiu din anii 1940, care a susținut plecarea primelor fete din sat la mănăstirile de la Blaj și de la Cluj, oprindu-se cu emoție la amintirile de după anii 1990, când s-a înființat asociația religioasă „Reuniunea Mariană” a tinerilor din Băița, din cadrul căreia mulți băieți și multe fete au plecat apoi spre Facultatea de Teologie.
Părintele paroh Claudiu Merdariu a reiterat faptul că toate vocațiile religioase născute la Băița sunt cu certitudine rodul rugăciunilor și îndemnurilor părinților, ale familiilor, ale păstorilor și membrilor parohiei și ale celor care au fost deschiși chemărilor pe care Dumnezeu le-a adresat fiecăruia în parte. Totodată, părintele paroh a evocat apariția volumului „Confesiunile unui preot”, de părintele Augustin Giurgiu, publicat la editura Veritas.
Vremea a fost frumoasă, biserica plină, rugăciunea arzătoare și bucuria întâlnirii a fost cu adevărat binevenită.
La acest moment înălțător au participat oficialitățile locului, primarul Teodor Vultur și viceprimarul Zaharie Cotoi, care au pus la dispoziție incinta Căminului Cultural pentru agapa sau masa de la sfârșitul întâlnirii, dar și dascălii satului, care au avut un rol considerabil în formarea școlară a celor care peste ani au devenit preoți, călugărițe și absolvenți de Teologie.
Cărui fapt se datorează această multitudine de vocații religioase în Parohia Băița? Răspunsul credem că este următorul: familii credincioase și păstori zeloși. Acestea sunt ingredientele vocațiilor. Așadar, unde este cultivată credința puternică, unde sunt păstori buni, unde există exemple edificatoare și familii credincioase, acolo Dumnezeu lucrează din preaplin.
A consemnat Pr. Anton Rus - Facultatea de Teologie Greco-Catolică Blaj
Foto: Vali Hrișcă