Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Card. Sandri: Identitatea liturgică a Bisericilor orientale, un patrimoniu de protejat

 
Card. Sandri: Identitatea liturgică a Bisericilor orientale, un patrimoniu de protejat
  • 17 Feb 2022
  • 1290

Există o moștenire care riscă să se risipească sub forța aspectelor contingente. Este vorba de patrimoniul liturgic al Bisericilor orientale, care „migrează” de la Est la Vest, urmând fluxurile migratorii, și care ar putea să-și piardă caracteristicile proprii, poate prin adaptarea la stilul latin, fără o atenție adecvată din partea responsabililor Bisericilor de la cei doi poli. Avertismentul vine din partea cardinalului Leonardo Sandri, care a adresat salutul său la începutul lucrărilor simpozionului dedicat liturgiei Bisericilor orientale, cu desfășurare la Roma, între 16 și 18 februarie a.c..

Cardinalul Sandri a subliniat că încredințarea discursului de deschidere a simpozionului arhiepiscopului Job, de Telmessos, reprezentant al patriarhului Ecumenic Bartolomeu I, „face ca celebrarea misterelor divine să fie resimțită în sensul cel mai larg”, un sens care îndeamnă la responsabilitatea de a lucra împreună pentru a evita „pericolul pierderii identității orientale”, care astăzi este caracterizată – după cum se spunea deja în Instrucțiunea din 1996 – „de mari migrații din Orient spre ținuturi considerate mai ospitaliere, cu o tradiție prevalent latină”.

În scenariul actual, caracterizat de conflicte armate în țările în care este prevalentă tradiția orientală și, mai ales în țările de limbă arabă și, în consecință, de fuga masivă din ținuturile de origine spre Occident, cardinalul Sandri a spus că protejarea patrimoniului liturgiei Bisericilor orientale solicită din partea prelaților de rit latin o atenție față de acești credincioși, evitând crearea unei forme de dependență față de un tip de celebrare, precum cea latină, ca și cum ar fi singurul model spre care se poate tinde, chiar dacă este majoritar în țările de sosire pentru numeroși credincioși migranți, de rit bizantin.



Sursa:vaticannews.va.ro