Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [20] Eleva Cristina Livia Sârbu (1921-1942)

În spiritul valorificării vieților remarcabile ale laicilor greco-catolici care au cultivat o profundă viață spirituală ni se prezintă exemplul unei tinere eleve care a trăit o scurtă dar intensă viaţă creştină. Astfel, un model de viaţă sfântă care era prezentat în orele de educaţie religioasă a fost Cristina Livia Sârbu. Sufletele tinereşti îşi căutau, la îndemnul multor dascăli, mentori spirituali între numele sonore ridicate la cinstea altarelor din lumea Apusului catolic. Dar, la un moment dat, ca la o constatare a maturităţii credinţei în spaţiul religios greco-catolic, se percepe lucrarea harului divin în fiinţe contemporane, în Biserica Greco-Catolică din România. Profesorii de religie invocau deseori exemplara viaţă plină de fapte creştineşti a tinerei Cristina Livia Sârbu, soră asumpţionistă, ce-şi închinase existenţa devoţiunii faţă de Isus, exemplul vieţii sale fiind viabil pentru tinerii acelor zile.

Cristina Livia s-a născut la 24 noiembrie 1921 în localitatea Armeni de lângă Sibiu. Studiile primare şi liceale le-a urmat la Blaj, unde şi-a luat bacalaureatul în 1940. Blajul i-a oferit ambianţa spirituală la care tânjea, încă din copilărie, spre a-şi ridica sufletul la iubirea de Dumnezeu. Dotată cu o inteligenţă profundă, încoronată de o voinţă puternică, deşi avea o fire sfioasă, s-a făcut remarcată şi admirată prin seriozitatea şi reculegerea care dădeau înfăţişării ei o frumuseţe aparte, atrăgând spre ea atenţia colegilor şi profesorilor, socotind-o sfântă. Avea părintele ei spiritual care a ajutat-o să se ridice la un grad înalt de viaţă creştinească. Din tainica sa viaţă morală s-a aflat totuşi că sufletul ei delicat era torturat de suferinţe spirituale din cauza ispitelor contra credinţei, pe care le-a biruit prin rugăciune, desăvârşindu-şi purificarea sufletului spre a ajunge în pragul sfinţeniei. În ultimele zile ale vieţii sufletul ei a trăit clipe memorabile de linişte şi pace, deşi ştia că meningita ce o mistuia îi va aduce sfârşitul. Pe chipul ei se aşternuse un zâmbet celest, izvorât dintr-o linişte şi împăcare cu soarta, deşi abia trecuse de 20 de ani. A trecut la Domnul în 13 mai 1942, oferindu-şi sufletul în mâinile Creatorului. Gradul de sfinţenie al vieţii sale este dedus din claritatea principiilor ce-i stăpâneau sufletul, consemnate de ea, sintetizate de ea prin sintagma: „Să facem voia lui Dumnezeu şi nimic mai mult”; „Dumnezeu singur e bun”.

Cităm unele însemnări ale ei, după Valentin Băinţan, Martiri şi Mărturisitori ai Bisericii Române Unite cu Roma di Eparhia Greco-Catolică a Maramureşului (1948-1989), Ed. Gutinul, Baia Mare, 1999, pp. 217-218: „A fi întotdeauna în statul harului sfinţitor, a năzui mereu spre culmile desăvârşirii până la înălţimea hotărâtă de Dumnezeu: iată singurul ideal”; „Nu sunt sfântă, din vina mea, dar vreau să mă fac sfântă cu ajutorul harului dumnezeiesc”; „Vă rog din toată inima, ajutaţi-mă să ucid în mine omul cel vechi, căci numai aşa se poate realiza «Unirea în dragoste»”; „Vreau să fiu pentru Preacurata ceea ce Isus a fost pentru ea. Vreau să lupt sub conducerea ei, pentru cucerirea sufletelor”; „Dacă aş fi fost băiat, aş fi devenit preot. Pentru că nu sunt, cred că voi fi doctor, dar un doctor care-şi va sfinţi pacienţii. În acest scop vreau să-mi cheltuiesc toate resursele profesionale. Aşa înţeleg această vocaţie (ca pe nici una alta). Asta pentru că doctorul sufletelor este Mirele meu!”; „Dacă voi reuşi să fac ceva cu viaţa mea, cred că acest ceva va fi să lucrez după deviza «Adveniat Regnum Tuum», ca surioară asumpţionistă în ţara mea”; „Doamne fă-mă să sufăr mult până la moarte, pentru Papa, pentru unirea bisericilor, pentru preoţi şi pentru Ţara mea”; „Sufăr şi mor pentru ca voi să fiţi fericiţi”; „Dumnezeul meu, îţi ofer mintea, voinţa, bietul meu cap, inima mea şi trupul meu”; „După moarte voi veni să vă văd, voiu rămâne cu D-voastră, vă voiu fi înger păzitor”; „Inima Mântuitorului să fie întotdeauna locul de întâlnire al Dragoste noastre”; „Doamne ajută-mi sa fac voia Ta”. (Cf. Anton Rusal, Pietate și devoțiuni. Istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică din România (1918-1948). Vol. 1: Spiritualitatea laicală, Ed. Globe Edit, Beau Bassin, 2020).

Anton Rus, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj