Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Rugăciune pentru a avea curaj în fiecare zi

 
Rugăciune pentru a avea curaj în fiecare zi
  • 03 Oct 2021
  • 2423

Nu este întotdeauna ușor să-ți asumi credința și să o afirmi în fața celorlalți. Această rugăciune a Sfântului Francisc Xaveriu, un misionar remarcabil, ne poate ajuta să ne găsim curajului de a-L urma pe Cristos în fiecare zi.

Vestirea lui Isus nu este întotdeauna ușoară, mai ales într-o lume în care credința creștină este adesea obiectul batjocurii sau al respingerii din partea multora. Cu toate acestea, și înainte de a ieși în lume pentru a da mărturie despre credința sa, trăirea cu Isus înseamnă mai întâi de toate să te raportezi Lui și să dai mărturie despre această legătură care îți anima viața. Fără a ști întotdeauna înspre ce te va conduce, dar având voința de a-l urma până la capăt. Când a ales să-L urmeze pe Cristos, Sfântul Francisc Xaveriu, un adevărat „apostol al Indiilor”, a bănuit oare că acest lucru l-ar coduce în Goa, Ceylon și chiar Japonia? Probabil ca nu. Dar avea încredere. Pentru a avea întotdeauna curajul de a evangheliza și de a fi credincios lui Cristos, iată rugăciunea sa prin care se abandona în mâinile Lui: 

"Mă abandonez Ție, Domnul și Tatăl al meu, cu cea mai deplină încredere!".

„O, Dumnezeule Atotputernic, creatorul tuturor lucrurilor, Tu m-ai creat, Tu mie mi-ai dat un suflet, Tu mi-ai format un trup; de la Tine, Dumnezeul meu, am primit tot ceea ce sunt și tot ceea ce am. M-ai făcut după chipul Tău, după asemănarea Ta, am fost creat pentru Tine, iar Tu vei fi într-o bună zi fericirea mea supremă.

Mă predau Ție, Domnul și Tatăl meu, cu cea mai deplină încredere! Sper prin mila Ta adorabilă să obțin mântuirea mea veșnică, prin meritele infinite ale sfintei pătimiri și ale morții sfinte a Mântuitorului meu, Domnul Isus Cristos, oricare ar fi numărul și enormitatea păcatelor pe care le-am săvârșit de când sunt în lume.

Îți mulțumesc, Dumnezeule! Te laud și te preamăresc pentru că mi-ai dat fericirea de a cunoaște credința Bisericii și a Fiului Tău divin, Domnul meu Isus Cristos. Tată al îndurărilor, pune în balanța dreptății Tale, într-o parte toate păcatele vieții mele, iar în cealaltă toate meritele pătimirii și ale morții Mântuitorului meu divin, Iisus Cristoas, Fiul tău adorabil, și astfel voi fi iertat, voi fi eliberat, voi obține gloria eternă a Raiului. Amin."

 

Traducere: ACC