Papa Francisc a scris prefața unei cărți despre fraternitate ca semn al timpurilor. Volumul apare în italiană și este semnat de cardinalul Michael Czerny și de preotul Christian Barone. Pontiful mulțumește celor doi autori și face câteva sublinieri importante despre actualul magisteriu al Bisericii și Conciliul Vatican II.
”Fraternitatea va fi mai credibilă dacă vom începe și în Biserică să ne simțim frați cu toții și să trăim respectivele noastre ministerii ca un serviciu adus Evangheliei, edificării Împărăției lui Dumnezeu și îngrijirii Casei comune”: scrie papa Francisc în prefața sa la cartea cardinalului Michael Czerny și a preotului Christian Barone ”Fraternitatea, semn al timpurilor. Magisteriul social al papei Francisc”.
Volumul va fi prezentat pe 30 septembrie în Cetatea Vaticanului, în Sala Barberini din Biblioteca Apostolică, prezentarea de carte fiind transmisă în direct pe canalul YouTube Vatican News. Au fost invitați să vorbească sora Alessandra Smerilli, secretar interimar al Departamentului pentru serviciul dezvoltării umane integrale, și dr. Aboubakar Soumahoro, președintele Ligii Lucrătorilor cu ziua și purtător de cuvânt al asociației ”Invizibili în Mișcare”, pr. Armando Matteo, sub-secretar adjunct al Congregației pentru doctrina credinței, organizatorii invitându-l ca moderator pe jurnalistul Gerard O’Connell, corespondent din Vatican pentru revista ”America”.
”Inima Evangheliei este vestirea Împărăției lui Dumnezeu, care este Isus în persoană, Emanuel, Dumnezeu cu noi”, scrie papa în prefața sa. ”Desigur”, continuă pontiful, ”Împărăția lui Dumnezeu nu trebuie identificată sau confundată cu vreo realizare pământească și politică; cu toate acestea, nici nu trebuie închipuită ca o realitate strict interioară, personală și spirituală, ori ca o promisiune care privește numai viața de dincolo. În realitate, credința creștină trăiește din acest fascinant și convingător paradox, un cuvânt mult îndrăgit de teologul iezuit Henri de Lubac: este ceea ce Isus, unit pentru totdeauna trupului nostru, împlinește deja aici și acum, deschizându-ne la relația cu Dumnezeu Tatăl și realizând o continuă eliberare în viața și în istoria pe care o trăim, pentru că în El, Împărăția lui Dumnezeu s-a apropiat (cf. Marcu 1,12-15); totodată, în timp ce suntem în acest trup, Împărăția lui Dumnezeu rămâne și o promisiune, un dor adânc pe care îl purtăm în noi, un strigăt care se înalță din Creația încă afectată de rău, care suspină și suferă până în ziua eliberării sale depline (cf. Romani 8,19-24)”.
”Împărăția vestită de Isus este, de aceea, o realitate vie, dinamică, ce ne invită la convertire și cere credinței noastre să iasă din condiția statică a unei religiozități individuale sau redusă la legalism, pentru a fi, în schimb, o neliniștită și continuă căutare a Domnului și a Cuvântului său, care zi de zi ne cheamă să colaborăm la lucrarea lui Dumnezeu în diversele situații ale vieții și ale societății”. ”Fiecare dintre noi”, mai spune papa Francisc, ”poate contribui la împlinirea lucrării Împărăției lui Dumnezeu în lume, deschizând spații de mântuire și de eliberare, semănând speranță, sfidând logica purtătoare de moarte a egoismului prin fraternitatea evanghelică, angajându-se cu blândețe și solidaritate în favoarea aproapelui, mai ales a celor mai săraci”.
”Nu trebuie să neutralizăm niciodată această dimensiune socială a credinței creștine”, scrie papa în prefața sa. ”După cum am amintit și în [exortația] Evangelii gaudium, kerigma credinței creștine are în ea însăși un conținut social, invitând la edificarea unei societăți în care să triumfe logica fericirile evanghelice și a unei lumi solidare și fraterne. Dumnezeu-iubire, care în Isus ne invită să trăim porunca iubirii fraterne, vindecă prin iubire relațiile noastre interpersonale și sociale și ne cheamă să fim făcători de pace și de fraternitate între noi” (cf. Evangelii gaudium, 180).
”În acest sens, ocrotirea Maicii noastre Terra și angajarea de a edifica o societate solidară în care suntem frați cu toții, nu doar că nu sunt străine credinței noastre, dar sunt o realizare concretă a acesteia. Acesta este fundamentul Doctrinei Sociale a Bisericii. Nu este o simplă răsfrângere socială a credinței creștine, ci o realitate care are un fundament teologic: iubirea lui Dumnezeu față de omenire și planul Său de iubire și de fraternitate pe care El îl realizează în istorie prin Isus Cristos, Fiul Său, față de care credincioșii sunt profund uniți prin Duhul Sfânt. De aceea, sunt recunoscător cardinalului Michael Czerny și părintelui Christian Barone, frați în credință, pentru această contribuție pe care o oferă despre fraternitate și pentru aceste pagini care, în timp ce au intenția de a introduce la enciclica Fratelli Tutti, își doresc să aducă la lumină și să expliciteze legătura profundă dintre actualul Magisteriul social și afirmațiile Conciliului Vatican II”.
”Uneori”, afirmă papa Francisc, ”această legătură, la prima vedere nu iese la suprafață și încerc să explic de ce. În istoria Americii Latine în care am fost cufundat, mai întâi ca tânăr student iezuit și apoi în exercițiul ministeriului, am respirat un climat eclezial care, cu entuziasm, a absorbit și și-a însușit intuițiile teologice, ecleziale și spirituale ale Conciliului, le-a înculturat și pus în practică. Pentru noi, cei mai tineri, Conciliul devenise orizontul modului nostru de a crede, al limbajului și practicii noastre, devenise, altfel spus, foarte curând ecosistemul nostru eclezial și pastoral, dar nu luasem obiceiul de a cita deseori decretele conciliare sau de a ne opri asupra unor reflecții de tip speculativ. Pur și simplu Conciliul intrase în modul nostru de a fi creștini și de a fi Biserică, iar în decursul vieții, intuițiile mele, percepțiile mele și spiritualitatea mea au fost pur și simplu generate de sugestiile doctrinei Conciliului Vatican II. Nu era nevoie să cităm textele Conciliului. Astăzi, probabil, după ce au trecut diverse decenii și aflându-ne într-o lume, chiar și în cea eclezială, profund schimbată, e necesar a face mai explicite conceptele cheie ale Conciliului Vatican II, bazele argumentărilor lui, orizontul lui teologic și pastoral, argumentele și metoda pe care le-a folosit”.
”Cardinalul Michael și părintele Christian, în prima parte a acestei cărți prețioase, ne ajută mult în această privință. Ei citesc și interpretează Magisteriul social pe care încerc să-l prezint, aducând la lumină ceva ce se găsește un pic cufundat printre rânduri, adică învățătura Conciliului ca bază fundamentală, punct de plecare, spațiu generator de întrebări și idei și care, de aceea, orientează și invitația pe care astăzi o adresez Bisericii și lumii întregi cu privire la fraternitate. Pentru că fraternitatea, unul din semnele timpurilor pe care Vatican II le aduce la lumină, este ceea ce au mult nevoie lumea noastră și Casa noastră comună, în care suntem chemați să trăim ca frați și surori. În acest orizont, apoi, cartea pe care încep să o prezint are și avantajul de a reciti în prezent intuiția conciliară a unei Biserici deschise, în dialog cu lumea. La întrebările și provocările lumii moderne, Conciliul Vatican II a căutat să răspundă cu respirația [constituției] Gaudium et Spes; dar astăzi, mergând mai departe în brazda acelui drum trasat de Părinții Conciliari, ne dăm seama că este nevoie nu doar de o Biserică în lumea modernă și în dialog cu aceasta, dar mai ales de o Biserică ce se dispune în serviciul omului, având grijă de Creație și vestind și realizând o nouă fraternitate universală, în care raporturile umane să fie vindecate de egoism și de violență și să fie întemeiate pe iubirea reciprocă, primire și solidaritate”.
”Dacă istoria actuală este cea care ne cere aceasta, mai ales într-o societate puternic marcată de dezechilibre, răni și injustiții, ne dăm seama că și aceasta este în spiritul Conciliului, care ne-a invitat să citim și să ascultăm semnalele care provin din istoria umană. Cartea cardinalului Michael și a părintelui Christian au și acest merit: ne oferă o reflecție despre metodologia folosită de teologia post-conciliară și de Magisteriul social, arătând că aceasta este strâns legată de metodologia folosită de Conciliu, o metodă istorico-teologico-pastorală, în care istoria este locul revelației lui Dumnezeu, teologia dezvoltă orientările printr-o reflecție și pastorala le întruchipează în practica eclezială și socială. În acest sens, Magisteriul Sfântului Părinte trebuie să asculte întotdeauna istoria și are nevoie de contribuția teologiei. În fine, aș vrea să-i mulțumesc cardinalului Czerny și pentru implicarea, în această operă, a unui tânăr teolog, pr. Barone. Această uniune este fecundă: un cardinal, chemat în serviciul Sfântului Scaun și să fie o călăuză pastorală, și un teolog fundamental. Este un exemplu pentru felul în care se pot uni studiul, reflecția și experiența eclezială, exemplu care, la rândul său, ne arată o metodă: o voce oficială și un voce tânără, împreună. Acesta este felul în care trebuie să mergem întotdeauna: Magisteriul, teologia, practica pastorală, leadership. Mereu împreună. Fraternitatea va fi mai credibilă dacă începem și în Biserică să ne simțim frați cu toții și să ne trăim respectivele ministerii ca o slujire adusă Evangheliei, edificării Împărăției lui Dumnezeu și grijii Casei comune”.
