În Duminica vindecării lunaticului, Dumnezeu pune la dispoziția noastră, prin credință, atotputernicia Sa: “toate sunt cu putință celui ce crede”. În cea a datornicului nemilostiv, iertarea este la latitudinea noastră: dacă iertăm greșiților noștri și Dumnezeu ne iartă nouă. În Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, însăși mântuirea este la îndemâna noastră, dacă alegem să privim cu credință la Fiul Omului înălțat pe Cruce. Avem însă în toate aceste situații deplina libertate. Dumnezeu nu intră niciodată cu forța în sufletul nostru. Atât tâlharul din dreapta lui Cristos, cât și cel din stânga, au lânga ei Poarta Raiului, însă doar unul alege să intre pe ea. Despre asta ne vorbește evanghelia de astăzi.
Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci are două duminici, una ce o precede și alta ce o urmează, menite să ne ajute să pătrundem mai bine sensul ei. Evanghelia celei dinainte ne vorbea despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi și despre faptul că singurul scop al planului Său este mântuirea noastră. Suntem chemați în schimb să acceptăm acest plan, pe urmele poporului ales ce privește la șarpele înălțat de Moise. Despre această responsabilitate a noastră ne vorbește evanghelia, invitându-ne să intrăm în logica Crucii, ce ne schimbă complet perspectiva asupra lui Dumnezeu, asupra aproapelui și asupra noastră: Dumnezeu nu mai este un stăpân invidios, așa cum șoptea lui Adam și Evei șarpele, ci un Tată iubitor; semenii noștri nu mai sunt concurenți sau dușmani, așa cum Abel îi părea lui Cain, ci frați; noi nu mai suntem robi, așa cum încearcă să ne facă Faraonii din toate timpurile, ci fii în Fiul.
Luarea Crucii în fiecare zi, ni se pare o experiență legată aproape exclusiv de suferință și de jertfă. Evangheliile meditate în această perioadă în schimb, ne arată că Isus Cristos înălțat pe lemnul Crucii este expresia maximă de iubire a Cerului pentru noi. De aceea, a ne lua crucea, a ne însemna cu semnul Crucii, a face semnul Crucii peste ceva sau peste cineva, înseamnă de fapt a ne aduce aminte pururi de iubirea lui Dumnezeu pentru noi și a o răspândi în jurul nostru pentru a fi eliberați și vindecați încontinuu de veninul minciunii șarpelui. Desigur, o astfel de mărturisire înseamnă și luptă și sacrificiu și coerență zi de zi. Departe însă de a se concretiza într-o experiență de durere surdă și distructivă, Crucea reprezintă suferința acestei lumi transfigurată și deschisă înspre veșnicia lui Dumnezeu. Maica Sfântă, cea pe care am primit-o la picioarele Crucii, să ne fie pururi ocrotitoare în această luptă a iubirii!
PS Claudiu
Episcopul Eparhiei de Cluj-Gherla
Mc 8,34-38; 9,1
Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viata o va pierde, iar cine isi va pierde viata sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru mărirea Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.
