Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


6 - = 5
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Tineri din Zileos România la un campus în Franța

 
Tineri din Zileos România la un campus în Franța
  • 21 Iul 2021
  • 2209

În viitor, când cineva îmi va spune o simplă dată și anume 14.07.2021 îmi voi aminti de frumoasa experiență din Franța, pe care am trăit-o alături de echipa Zileos din România și echipa din Franța.

Despre ce a fost vorba? Haideți să povestim acum cât amintirile sunt încă proaspete. În data de 12 iulie, la ora 3 dimineața, echipa din România alături de tinerii din Beclean (pe care îi salutăm cu mare drag) își făcea check-in-ul în aeroportul din Cluj pentru a porni într-o experiență unică. Aeroportul din Paris Beauvais a fost cel care ne-a întâmpinat, acela fiind locul unde am pus la cale următoarea perioadă. Până să ajungem la campusul internațional organizat de membrii echipei Zileos din Franța, am vizitat frumosul oraș Beauvais. Catedrala, diferite puncte turistice istorice și magazinele au fost cele care ne-au deschis apetitul spre prima masa din Franța, urmând ca imediat după să mergem la cazarea, unde s-au desfășurat activitățile campusului. Odată ajunși acolo, minunatul peisaj de pădure a fost cel care a făcut și mai frumoasă cunoașterea celorlalți participanți din diferite țări, care au diferite culturi și experiențe, lucru care a făcut ca închegarea grupului să fie mult mai rapidă. Jocurile în aer liber, râsetele, momentele spirituale, mărturia invitaților despre iubirea din cuplu, poveștile la focul de tabără, discuțiile până târziu în noapte, mâncarea delicioasă, toate acestea au făcut ca plecarea noastră de la Domaine Sainte Margurerite spre Paris să pară puțin tristă. De ce? Pentru că știam că la Paris va fi locul despărțirii grupului. În data de 14 iulie, care este și ziua Franței, am vizitat Catacombele Parisului, biserici și multe alte puncte turistice. În final, am ajuns la cel mai înalt punct al Parisului, Basilica Sacré-Cœur,  unde am participat la Sfânta Liturghie înainte de focurile de artificii, prin care se marca ziua națională a Franței. A urmat despărțirea grupului nostru format în capus, nu fără promisiunile revederii (ne mândrim să spunem că ne avem cu toții în lista de prieteni de pe Instagram). Echipa din România a rămas în Franța până în data de 16 iulie, timp pe care l-am fructificat, participând la Sfânta Liturghie celebrată de Pr. Mihai Marina, la Misiunea Greco-catolică din Paris, urmînd apoi  vizitarea câtorva  puncte turistice importante din capitala Franței (timp fructificat și  imortalizat în fotografii care au surprins unele dintre cele mai frumoase momente). Reîntoarcerea în România a fost făcută în tăcere și nu pentru că nu am avut ce să povestim, ci pentru că părăseam una dintre cele mai profunde experiențe spirituale care ne-a marcat pe toți. Am rămas cu suvenirurile, care, însă, nu se vor putea ridica niciodată la nivelul trăirilor și amintirilor trăite împreună.

Mulțumim tuturor celor care au făcut posibilă această ieșire, mulțumim organizatorilor din Franța, mulțumim tinerilor care au fost alături de noi. Și nu în ultimul rând, mulțumim Domnului că are grijă de noi.

 

 Ștefana Goția, Responsabil Național Comunicare Zileos România