Colocviu cu regentul Penitenţiariei Apostolice cu ocazia cursului despre forul intern
de Nicola Gori
Un duhovnic bun este cel care reuşeşte să deschidă larg porţile cerului pentru credincioşi. Este o afirmaţie de o valoare incalculabilă şi de actualitate perenă. Mai ales în momente dramatice ale istoriei, ca acela pe care-l trăim din cauza pandemiei de covid-19, este nevoie de duhovnici buni. Vorbeşte despre asta în acest interviu la "L'Osservatore Romano" Monseniorul Krzysztof Nykiel, regent al Penitenţiariei Apostolice, cu ocazia cursului anual despre forul intern, care se desfăşoară on-line, de la 8 la 12 martie 2021.
"Cel din anul acesta - explică el - este al treizeci şi unulea curs pe care Penitenţiaria Apostolică îl organizează anual, pentru a ilustra materiile de competenţa sa care ţin de forul intern şi, mai în general, unele teme deosebit de semnificative legate cu exercitarea slujirii duhovnicului. Din cauza pandemiei, actuala ediţie se va ţine exclusiv de departe în modalitate telematică. După ce anul trecut urgenţa sanitară ne-a constrâns să anulăm iniţiativa, anul acesta am luat toate măsurile necesare pentru a garanta desfăşurarea senină a cursului prin resursele pe care ni le oferă instrumentele digitale. Circa 900 de înscrişi vor putea urmări astfel conferinţele de acasă: cu un anumit orgoliu, aş vrea să notez că este vorba probabil de eventul virtual cel mai relevant, în termeni numerici, organizat până acum de un organism al Curiei Romane din timpul pandemiei".
Cui îi este adresat cursul şi ce scop vrea să obţină?
Cursul este adresat preoţilor noi, seminariştilor care sunt aproape de hirotonire şi tuturor preoţilor interesaţi în cadrul formării lor permanente. Tema necesităţii formării pentru duhovnici este, de fapt, una din temele care se află mai mult la inima Papei Francisc. Ne-a amintit asta ultima dată cu ocazia audienţei acordate participanţilor la cursul din 2019, afirmând că "importanţa «slujirii milostivirii» justifică, cere şi aproape că ne impune o formare adecvată, pentru ca întâlnirea cu credincioşii care cer iertarea lui Dumnezeu să fie mereu o reală întâlnire de mântuire, în care îmbrăţişarea Domnului să fie percepută în toată forţa sa, capabilă să schimbe, să convertească, să vindece şi să ierte". Mergând pe urma cuvintelor Sfântului Părinte, aş vrea să punctez că, atunci când se vorbeşte despre necesitatea formării, se înţelege că nu este suficient a cunoaşte teoria, aspectele tehnice, de altfel necesare. Va fi un bun duhovnic numai cel care va reuşi să deschidă larg porţile cerului pentru penitenţi, pentru că el însuşi cel dintâi a putut experimenta în viaţa sa iubirea milostivă a Tatălui asupra lui.
Lectio magistralis a penitenţiarului major la deschiderea lucrărilor a avut ca temă rolul sacramentului reconcilierii în vederea obţinerii sfinţeniei. Ce raport există între spovadă şi sfinţenie?
Desigur că nu este o întâmplare că penitenţiarul major, cardinalul Mauro Piacenza, a ales să inaugureze cursul cu o lectio despre rolul sacramentului reconcilierii pentru obţinerea sfinţeniei. De fapt, ştim bine că invitaţia la sfinţenie este inima mesajului unora din cele mai recente documente ale Papei Francisc, îndeosebi din exortaţiile apostolice Gaudete et exsultate (19 martie 2018) şi Christus vivit (25 martie 2019), şi că, de altfel, sacramentul pocăinţei ne susţine şi ne dă încontinuu elan şi vigoare pe drumul nostru spre sfinţenie. Dumnezeu nu încetează niciodată să ne ierte! Dezlegarea dată de preot ne permite să ne ridicăm, ne oferă iertarea lui Dumnezeu şi posibilitatea de a reîncepe mereu din nou. În afară de asta, aş vrea să amintesc cum atâţia sfinţi şi sfinte în decursul istoriei au experimentat medicamentul eficace al sacramentului milostivirii asupra vieţilor lor. Cum să nu amintim cel puţin figura Sfintei Faustina Kowalska (1905-1938), sora poloneză căreia Domnul i s-a revelat ca milostivire infinită şi pe care pentru aceasta Ioan Paul al II-lea a voit să o decoreze cu titlul de apostolă a milostivirii divine? În sfârşit, simt că trebuie să subliniez importanţa sacramentului reconcilierii în obţinerea sfinţeniei duhovnicilor înşişi. Şi aici gândul merge imediat la doi giganţi ai confesionalului, părintele Pius de Pietrelcina şi Leopold Mandic, nu întâmplător aleşi în 2015 de Papa Francisc ca patroni ai Jubileului Extraordinar al Milostivirii.
Printre noutăţile din acest an, o conferinţă specifică va fi dedicată recentei Note a Penitenţiariei Apostolice despre importanţa forului intern şi inviolabilitatea sigiliului sacramental. Despre ce este vorba?
La 29 iunie 2019, prin voinţa precisă şi cu aprobarea Papei Francisc, Penitenţiaria Apostolică publica o Notă despre importanţa forului intern şi inviolabilitatea sigiliului sacramental. Cu acest document, tribunalul nostru a voit să pună accentul pe câteva teme centrale în teologia, în dreptul şi în practica Bisericii, care totuşi, în timpul nostru, sunt mai puţin clar sau nu suficient de comprehensibile nu numai de opinia publică şi de credincioşi, ci uneori chiar de clerul însuşi. Astfel, a apăra inviolabilitatea absolută a sigiliului sacramentale, adică acel secret special care acoperă conţinutul spovezii, este exigenţă de care nu se poate face abstracţie nu numai din lealitate faţă de penitent, ci în primul rând din respect faţă de sfinţenia sacramentului. De fapt, aşa cum afirmă o expresie celebră atribuită Sfântului Toma de Aquino, preotul duhovnic ajunge la cunoaşterea păcatelor penitentului "nu ca om, ci ca Dumnezeu". În acelaşi timp, Nota se ocupă şi de secretul special garantat de dreptul canonic actelor de for intern care se realizează în afara pocăinţei sacramentale, dar care ţin oricum de sfera mai intimă şi personală a fiecărui credincios. Exemplul clasic în această privinţă este cel al direcţiunii spirituale. Şi acest domeniu cere secret, cu scopul de a salvgarda în primul rând dreptul credincioşilor şi de a preveni orice posibil abuz de putere.
O altă intervenţie programată va insista asupra modalităţilor pentru a stimula celebrarea sacramentului. Trăim o criză a spovezii?
Nu este simplu să se dea un răspuns. De fapt, în unele zone ale aşa-numitei lumi occidentale pare să se înregistreze în ultimii ani o anumită scădere a numărului spovezilor, scădere care merge în acelaşi pas cu criza mai generală a sentimentului religios. Cred că motivul acestui lucru trebuie găsit în pretenţia omului de a lua locul lui Dumnezeu. Dumnezeu este văzut ca antagonist, concurent al fericirii, o prezenţă de care ne putem lipsi fără probleme: este eul care ia locul lui Dumnezeu. Însă este la fel de adevărat că în multe zone ale lumii (să ne gândim la America Latină, la continentul african şi la unele ţări asiatice) credinţa creştină creşte şi se răspândeşte şi cu ea, desigur, practica spovezii. Cum să se stimuleze şi să se propună frumuseţea sacramentului reconcilierii? Înainte de toate, fiecare preot experimentează asupra sa, mai înainte de ceilalţi, iertarea lui Dumnezeu: nu poate fi un duhovnic bun fără a fi un penitent bun. După aceea, preoţii să dedice timp celebrării sacramentului. Într-adevăr, face rău a vedea uneori, în unele parohii, confesionalele pustii, abandonate, fără nicio indicaţie a orarului pentru a se putea spovedi. Este clar că astfel se stinge iniţiativa credincioşilor care mişcaţi de Duhul doresc să se apropie de sacrament. În schimb, toţi marii sfinţi duhovnici rămâneau ore şi ore la confesional, fără a se cruţa vreodată, aşteptând să primească pe fiul rătăcitor cu bucurie şi iubire, făcându-se instrumente umile ale duioşiei lui Dumnezeu. În sfârşit, cred că este esenţial să se promoveze tot mai mult celebrarea sacramentului ca moment liturgic trăit la nivel de comunitate şi de parohie, dar şi de decanat sau de zonă pastorală.
Peste câteva zile, la 13 martie, este a opta aniversare a alegerii Papei Francisc. Ce spaţiu are tema milostivirii lui Dumnezeu în pontificatul său?
Ar fi imposibil să se amintească toate intervenţiile nenumărate, dar şi gesturile şi acţiunile cu care Papa Francisc a arătat deschis atenţia centrală rezervată de el, încă din primele zile care au urmat după alegere, temei milostivirii divine. Dumnezeu este milostivire! Aceasta este inima întregii vestiri creştine, scoasă puternic în evidenţă în 2015-2016 cu Jubileul extraordinar al Milostivirii. Asta mi se pare, în sinteză extremă, inima mesajului Papei Francisc adresat Bisericii şi lumii. Paştele lui Isus nu este un eveniment din trecut: prin puterea Spiritului Sfânt este mereu actual şi ne permite să privim şi să atingem cu credinţă trupul lui Cristos atâţia suferinzi. Ne revine nouă să nu lăsăm să cadă în gol acest apel de a ne lăsa reconciliaţi cu Dumnezeu.
(După L'Osservatore Romano, 9 martie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
