de Paolo Affatato
A îngenuncheat şi i-a implorat să se oprească. "În numele lui Dumnezeu, cruţaţi acele vieţi tinere. Luaţi-o pe a mea". Sora Ann Nu Thawng, călugăriţă din Ordinul "Sfântul Francisc Xaveriu" - congregaţie de drept diecezan din Dieceza de Myitkyina, în nordul Myanmarului - era rămasă până acum între zidurile conventului său, susţinând cu tăcerea, rugăciunea, încurajarea spirituală pe acei tineri care defilau pasionaţi pe străzi, cerând libertate şi democraţie. Îi privea cu atitudine maternă şi afectul discret pe care adulţii le adresează lui teenagers şi tinerilor aşa de plini de idealuri, de vise, de energii îndreptate spre bine. Însă ieri, fără întârziere, a transformat acel sprijin moral într-o acţiune curajoasă care s-a dovedit decisivă pentru a evita un măcel.
Într-o zi dramatică pentru Myanmar, cea mai sângeroasă de când a început protestul populaţiei birmaneze care se opune loviturii de stat militare din 1 februarie, elanul umanitar şi curajul sorei Ann amintesc de jertfa atâtor martiri ai credinţei. La aproape patru săptămâni de la începutul crizei, în timp ce mişcarea de nesupunere civilă a ajuns aproape să blocheze maşina statală şi manifestaţiile populare paşnice continuă în cele mai mari oraşe birmane, represiunea armatei a devenit mai dură şi violentă şi poliţia a deschis focul asupra mulţimii lipsite de apărare. Sunt cel puţin 18 victime constatate, aşa cum este confirmat de Naţiunile Unite, unde ambasadorul Myanmarului la ONU, Kyaw Moe Tun, s-a remarcat printr-o intervenţie din inimă în favoarea manifestanţilor şi, cenzurând ferocitatea juntei militare, a încheiat cu semnul distinctiv al celor trei degete ridicate, care l-a constat concedierea imediată.
La Myitkyina, capitală în statul Kachin, teritoriu unde creştinii sunt circa o treime din populaţie (peste 550 de mii din 1,6 milioane de locuitori), manifestanţii coboară în stradă de multe săptămâni. Ieri confruntarea cu militarii a devenit mai aspră şi cel puţin 50 de tineri au fost arestaţi în oraş, unde poliţia a folosit grenade asurzitoare şi gaze lacrimogene pentru a-i dispersa pe demonstranţi care şi-au organizat două cortegii distincte în piaţă, unul dimineaţă celălalt după-amiază.
În acel moment adunarea a ajuns la conventul catolic "Sfântul Columban", unde locuiesc surorile Sfântului Francisc Xaveriu, care gestionează un dispensar şi o clinică mică pentru bolnavii mai nevoiaşi. Chiar în acele momente agitate, gloanţele, fumul, strigătele celor prezenţi au atras atenţia surorilor care au asistat la scene de violenţă şi de lovituri. Riscurile de a vedea solul udat de sânge nevinovat erau, în acel moment, foarte ridicate. "Caritas Christi urget nos", a spus sora Ann. Imediat a deschis larg porţile şi a coborât în stradă îndreptându-se fără apărare spre poliţia grupată în ţinută antitero. În genunchi a ridicat mâinile către Dumnezeu şi a implorat: "Nu trageţi, nu ucideţi nevinovaţi. Dacă vreţi, loviţi-mă pe mine". Gestul profetic şi neînfricat i-a luat prin surprindere pe agenţi care nu au mai lovit şi au oprit marşul lor armat cu scuturi şi puşti. Acei soldaţi, tineri şi ei, n-au avut forţa de a merge mai departe, în timp ce o lacrimă brăzda feţele lor.
Curajul sorei Ann a permis pentru cel puţin o sută de demonstranţi să găsească refugiu în conventul călugăriţelor, în timp ce peste 40 de răniţi au fost duşi în clinica alăturată, unde au primit primele ajutoare. Violenţa a încetat şi acea confruntare, care se putea transforma în tragedie, n-a continuat. Medierea spontană a sorei Ann a avut un succes neaşteptat. Patricia Yadanar Myat Ko, una dintre tinerele care a găsit adăpost în mănăstire, afirmă: "Suntem teferi datorită intervenţiei miraculoase a sorei. Este o adevărată eroină. Îi datorăm viaţa". "Numai cu apelul său din inimă, sora Ann a reuşit să-i frâneze pe militarii care se năpusteau asupra tinerilor. Este un model pentru Biserica din tot Myanmarul. Şi, după ce a calmat spiritele, a alergat să-i îngrijească pe cei răniţi", adaugă Joseph Myat Soe Lat, un altul dintre martorii oculari.
(După L'Osservatore Romano, 1 martie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
