Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Carte-interviu cu papa Francisc "Despre vicii şi virtuţi"

 
Carte-interviu cu papa Francisc "Despre vicii şi virtuţi"
  • 02 Mar 2021
  • 1858

Cotidianul italian "Corriere della Sera" anticipează fragmente din noua carte-interviu realizată de preotul italian Marco Pozza cu papa Francisc dedicată viciilor şi virtuţilor. Cartea, intitulată "Dei vizi e delle virtù" – Despre vicii şi virtuţi – se opreşte asupra crizelor de credinţă care dezvăluie necesitatea de a intra tot mai adânc în misterul lui Dumnezeu şi de a ne schimba calea vieţii. Volumul este publicat de Editura Rizzoli şi va apărea în librăriile din Italia marţi, 2 martie a.c.

 

Părintele Marco Pozza, teolog şi capelan al închisorii "Due Palazzi", din Padova, a stat de vorbă cu papa Francisc în vederea unei emisiuni TV care se desfăşoară de-a lungul a şapte episoade dedicate comparaţiei dintre vicii şi virtuţi. Aşa s-a născut această carte al cărei conţinut a fost anticipat duminică, 28 februarie a. c., într-un articol apărut în cotidianul italian "Corriere della Sera".

Firul reflecţiei urmează reprezentarea celor şapte virtuţi şi a celor şapte vicii opuse pictate de Giotto în Capela Scrovegni din Padova. În reflecţia sa, papa Francisc spune că există persoane virtuoase şi persoane vicioase, majoritatea fiind însă un amestec de vicii şi virtuţi. Unii excelează într-o virtute, dar au alte puncte slabe, deoarece suntem cu toţii vulnerabili. Însă este important să ne cunoaştem vulnerabilităţile, să le luăm în serios, pentru a ne orienta în parcursul vieţii ţinând cont de acestea.  

Referindu-se la mânie, pontiful spune că aceasta este distructivă şi o compară cu o furtună destinată să distrugă. În conversaţia cu părintele Pozza, pontiful se opreşte şi asupra bullying-ului, foarte prezent în şcoli, explicând că acest comportament apare în contextul sărăciei de identitate, în rândul celor care, simţind lipsa unei identităţi, atacă şi reduc identitatea altora.  Pontiful atrage atenţia asupra episoadelor de agresiune din şcoli şi cartiere, explicând că singura modalitate de vindecare de acest viciu este convieţuirea, împărtăşirea experienţelor, dialogul, ascultarea reciprocă, relaţionarea cu celălalt, evidenţiind că fiecare dintre noi are ceva bun de oferit celuilalt şi fiecare dintre noi trebuie să primească ceva bun de la celălalt.

Pontiful vorbeşte apoi despre mânia lui Dumnezeu, care este îndreptată împotriva nedreptăţii, împotriva celui rău, nu împotriva a ceea ce derivă din slăbiciunea umană, ci a răului de inspiraţie satanică, a corupţiei generată de Satana, urmat nu doar individual ci şi la nivelul unor întregi societăţi.  Spre deosebire de mânia omului, cu scop distrugător, mânia lui Dumnezeu intenţionează să aducă dreptate, "să cureţe".

Oprindu-se asupra prudenţei, pontiful a evidenţiat că este virtutea guvernării, fără prudenţă nefiind posibilă guvernarea. Însă, pentru a fi precauţi este necesară reflecţia, rugăciunea şi empatia cu problemele oamenilor.   



Sursa:vaticannews.va/ro