Canonicul BASILIU RAŢIU: 150 de ani de la trecerea sa la cele veșnice

In memóriam

Basiliu Raţiu de Noşlac

(25 Dec. 1783, Turda – 12. Dec. 1870, Blaj)

(150 de ani de la trecerea sa la cele veșnice)

Datorită lui Basiliu Raţiu, noi urmașii lui, purtăm azi numele latin „Raţiu” şi nu „Rácz” sau „Ratz.” Tot lui îi datorăm faptul că ȋncă suntem români creştini şi vorbim româneşte şi „datorită şi lui şi vrednicilor săi descendenţi” Transilvania a rămas şi va rămâne românească.

Basiliu Raţiu a fost o personalitate de mare anvergură a epocii sale: intelectual desăvârşit, teolog respectat, un adevărat „Nestor” al preoţilor români din Transilvania, dascăl eminent, patriot naţionalist autentic, revoluţionar paşoptist activ, ctitor, fondator şi membru fondator al unor instituţii culturale şi participant activ la toate evenimentele importante ale poporului român pentru emancipare naţională, politică şi culturală de la jumătatea veacului al XIX-lea, aşa cum a fost toată generaţia paşoptistă, fericit numită de către Acad. Ştefan Pascu ca „a doua generaţie a Şcolii Ardelene”.

Personalitatea complexă a lui Basiliu Ratiu îşi trage seva din trăsăturile definitorii, care se regăsesc şi la alţi ascendenţi (transmise şi descendenţilor) ai marii, onoratei şi mult încercatei noastre familii, precum se regăsesc de altfel la multe alte familii respectabile româneşti. Voi enumera doar câteva dintre ele:

- credinţa nestrămutată, în Dumnezeu;

- aplecarea spre studiu şi învăţătură într-o diversitate de domenii ale ştiinţelor fundamentale: filosofie, istorie, teologie, pedagogie, drept, matematică, medicină, inginerie, agricultură, ştiinţe economice, ştiinţe militare etc.;

- conştiinţa fermă a apartenenţei la naţiunea română şi ataşamentul faţă de adevăratele valori ale acesteia;

- conştiinţa şi mândria apartenenţei la o veche şi respectabilă familie pur românească din Transilvania, cu o istorie impresionantă, de peste 7 veacuri;

- implicarea în marile evenimente ale istoriei medievale, moderne şi contemporane: cruciade, războaie de apărare naţionale şi creştine, răscoale, revoluţii, lupte de emancipare naţională, politică şi culturală;

- darul de a ctitori biserici, de a fonda sau a participa la fondarea unor instituţii, asociaţii, şcoli şi organizaţii publice importante, care există şi îşi continuă activitatea şi-n ziua de azi;

- spiritul democratic înnăscut, atitudinea caritabilă şi filantropică.

Vasile, cum a fost botezat la naștere, s-a născut în ziua de Crăciun a anului 1783, fiind primul fiu al lui Gligor şi al Mariei Raţiu, români neuniţi (ortodocși), din cartierul cunoscut cu numele „între români” sau „la Răţeşti”, situat în partea de Est a oraşului Turda.

Tatăl său, Gligor, a fost fiul lui Ştefan şi nepotul lui Pascu, aşa cum erau identificaţi în acele vremuri, cu două trepte de precursori mai jos, descendent al vechii familii nobiliare româneşti din Transilvania, Raţiu de Nagylak.

Vasile, viitorul Basiliu, a fost dăruit de natură cu inteligenţă şi cu robusteţe fizică deosebită. A început studiile la şcoala din Turda, apoi a urmat cursurile Colegiului Reformat din Aiud. Continuă studiile la Blaj, fiind luat sub ocrotire de către însuşi marele cărturar Petru Maior, membru de frunte a Şcolii Ardelene. De la Blaj ajunge la Cluj, la Colegiul Piarist, după care se reîntoarce la Blaj unde urmează cursurile teologice. La finele anului întâi de studiu, obţine o bursă la Colegiul Pazmaneum din Viena. Ȋn anul 1810 este hirotonit preot celib în Biserica Sfânta Barbara, unde numele său poate fi văzut ȋn lista celor consacraţi în această biserică.

Ȋn anul 1811 susţine doctoratul în teologie şi filosofie la Universitatea din Viena[1] şi apoi revine în Transilvania, (conducător de doctorat ȋn accepțiunea de azi i-a fost Petru Maior), fiind numit profesor de filosofie şi prefect de studii la Seminarul din Blaj, unde predă Dreptul Canonic şi Istoria Bisericii.[2]

Personalitatea lui Basiliu Raţiu începe să se manifeste din plin la Blaj. Dascăl şi pedagog înnăscut, este omagiat de către Timotei Cipariu în autobiografia sa publicată de către Prof. Ştefan Manciulea în anul 1940: „După ce învăţa-i a ceti româneşte, în toamna următoare mă făcu tata să învăţ şi cu litere latineşti. D. Basiliu Raţiu, acum prepozit, pe atunci profesor la Blaj, venea de multe ori la casa preoţească şi servea în zilele de sărbători. Cu acest prilej tatăl meu făcu-se cunoştinţă cu tânărul preot, şi odată mă prezentă lui, spunându-i că ştiu ceti româneşte, ce vreau să învăţ şi cu litere, şi nu am Abecedariu. Domnia lui îmi promisese că-mi trimte unul de la Blaj şi într-o după amiazăzi văzui pe frate-meu că mi-l şi aduce. Eu numai decât mă apucai să învăţ a cunoaşte literele.”[4] (Atunci în şcolile din Transilvania se învăţa româneşte, dar se scria cu litere slavone)

Prof. Zenovie Pâclişanu într-o conferinţă ţinută la radio în ziua de 8 Iunie 1942 despre personalitatea Acad., Canon. Ion Micu Moldovan spunea: „A început a învăţa carte la şcoala din sat (fost Vârfălău, acum Moldoveneşti lângă Turda), a fost dus apoi, în chiar cursul primar, de canonicul Basiliu Raţiu, ctitorul frumoasei şi bogatei parohii româneşti din centrul oraşului Turda.....la Blaj unde a rămas....”[5]

Pe foarte mulţi membri ai familiei şi copii de români din Turda şi împrejurimi i-a purtat la studii şi i-a ajutat să ajungă oameni independenţi şi respectaţi. Bărbat educat, energic, impunător şi cu o mare putere de convingere este numit în anul 1813 de către Consistoriul Episcopal paroh în Ocna Mureş, foarte aproape de Noşlac, locul de obârşie al familiei noastre, comună atestată documentar din anul 1288, unde a reuşit să obţină subvenţie pentru paroh şi casa parohială din partea administraţiei austriece a salinei. A condus această parohie până în anul 1819, când a fost numit Protopop de Turda.

A preluat conducerea parohiei în ianuarie 1820, slujind la biserica din Turda Nouă, biserica greco-catolică a „șovagăilor” (tăietorilor de sare) până în anul 1824, când a fost numit Canonic la Blaj. Ajuns la Turda, oraşul său natal, Basiliu împlineşte lăsământul mamei sale de a ridica o biserică nouă pentru credincioşii greco-catolici şi foloseşte averea personală şi a familiei ca să cumpere un teren în centrul oraşului, unde construieşte ajutat fiind de familie, Biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Turda Veche, sfinţită la 15 August 1839. Au rămas în memoria colectivă a vremii cuvintele profetice rostite de Basiliu Raţiu de la amvonul bisericii din Turda și în care el a crezut toată viaţa: „Cine casă clădeşte două vieţi trăieşte, iară cine biserică zideşte, de-a pururea vieţuieşte !”

Biserica ctitorită de către familia Raţiu a fost atestată prin înzidirea tabloului lui Basiliu Raţiu și a pisaniei în balconul corului și prin existenţa mormintelor ctitorilor din curtea bisericii. La exproprierea ordonată de regimul comunist ȋn anul 1948, tabloul și pisania au fost ȋndepărtate din biserică, iar mormintele au rămas ȋn paragină.

De-a lungul timpului, până în anul 1948, în această parohie au slujit doar preoţi din familia Rațiu sau propuşi de către familia Raţiu.

După construcţia bisericii, Basiliu Raţiu intentează un proces familiei Bethlen care deţinea pământurile familiei de la Noşlac, cerând restituirea proprietăţilor confiscate pe nedrept de către Principele Rakoczi II. și obține o despăgubire de 20.000 de florini de aur.

Cu acordul familiei, Basiliu Raţiu foloseşte aceşti bani pentru a construi prima şcoală confesională românească şi locuinţe pentru preot, crȃsnic și învăţător (existente și azi).

Basiliu Raţiu a mai donat 5 iugăre de pământ în folosul bisericii, 12 iugăre în folosul parohului şi 5 iugăre în folosul cantorului. [6] Tot el este cel care a cumpărat teren pentru cimitirele românilor greco-catolici şi ortodocşi din Turda (existente și azi) deoarece aceştia nu erau lăsaţi să fie înmormântaţi în oraş, dacă nu erau nobili.

În anul 1824, Basiliu se reîntoarce la Blaj, unde bucurându-se de o mare autoritate în rândul profesorilor, a fost numit Rectorul Seminarului Diecesan în trei perioade: 1827-1832, 1834-1839 şi 1842-1845, fiind unul din cei mai longevivi rectori ai acestei instituţii. Prin activitatea sa didactică şi prin organizarea ȋn seminar a unor reprezentaţii teatrale cu piese romȃnești, a introdus un curent naţional care a ajuns la cunoştinţa oficialităţilor maghiare din Cluj, intrȃnd în conflict deschis cu acestea, ulterior avȃnd de suferit din acest motiv.

Basiliu Raţiu este unul din semnatarii Petiţiei din 10 mai 1860, când un număr de 176 de intelectuali români, iubitori de neam şi cultură, în frunte cu mitropolitul Alexandru Şterca Şuluţiu şi episcopul Andrei Şaguna, au înaintat-o guvernatorului Transilvaniei, prin care cereau aprobarea înfiinţării unei reuniuni, „a cărei chemare să fie lăţirea culturii poporale şi înaintarea literaturii cu puteri unite”, viitoarea asociațiune ASTRA.

Ȋn anul 1866 el a fondat Eforia Familiei Raţiu din Turda.

Aceasta a cumpărat terenul din centrul Turzii și a construit piaţa orasului, cu tarabe, depozite şi camere de închiriat pentru negustori, obţinând astfel importante venituri pentru parohie. Piața și clădirile există, funcţionează şi în prezent și aduc venituri importante Primăriei Turda, Parohiei Ortodoxe Romȃne „Turda Veche” și Parohiei Greco-Catolice „Turda Veche”.

Primul preşedinte al Eforiei a fost nepotul său de frate, Dr. Ioan Raţiu, viitorul memorandist și președinte al Partidului Național Romȃn din Transilvania.

La inițiativa acestuia s-a construit ȋn 1892 o frumoasă clădire cu etaj în incinta pieţii (existentă și azi), fostul Hotel Elisabeta. Spaţiile comerciale de la parter au sporit prin veniturile din chirii, veniturile Eforiei, o parte din acestea fiind folosite pentru acordarea de burse tinerilor români trimişi să studieze la şcolile din Transilvania şi din străinătate.

Basiliu Raţiu a fost implicat în organizarea şi desfăşurarea Revoluţiei de la 1848 din Transilvania alături de patru din nepoţii săi, tribuni în armata lui Avram Iancu: Nicolae Mureşan (nepot de soră, martir în anul 1849), Ioan Raţiu Tribunul (nepot de frate, străbunicul meu), Ioan Raţiu (viitorul memorandist și luptător martir pentru drepturile naționale ale romȃnilor ardeleni) și fratele său Partenie (nepoți de frate).

Personalitate complexă, membru activ al generaţiei paşoptiste ardelene, Basiliu Ratiu a făcut parte dintre organizatorii Adunării Naţionale a românilor de pe Câmpia Libertăţii („râtul grecilor” cum se numea atunci), din 3-5 Mai 1848 de la Blaj.

A participat la Conferinţa pregătitoare din 2 Mai de la Blaj alături de ceilalţi conducători revoluţionari paşoptişti ardeleni, din Moldova şi din Valahia.

Iată cum consemnează Istoricul Gelu Neamţu din Cluj acest moment:

„Ajunul adunării, 2/14 Mai 1848 cădea într-o duminică. Conferinţa pregătitoare se ţine în Catedrala Blajului. Piaţa din faţa impunătoarei biserici gemea de lume.

Tribunii salutau poporul cu cuvintele: „Cristos a înviat! Libertatea a înviat!” Catedrala era plină până la refuz, ortodocşi şi greco-catolici amestecaţi, uitând orice deosebiri confesionale.

După isprăvirea liturghiei, episcopii Ioan Lemeni greco-catolic şi Andei Şaguna ortodox se declară fraţi, „fără făţărie” şi-i îndrumă pe credincioşii români să se considere la fel. Conferinţa se deschisese la ora 10 cu câteva cuvinte rostite de către Vasile Raţiu, după care, aşteptat, dorit şi chemat, într-o furtună de aplauze Simion Bărnuţiu urcă pe sugest şi îsi începe discursul.”[7]

Istoria a consemnat, faptul că propunerea pentru ridicarea monumentului memorial de pe Câmpia Libertăţii a fost făcută de către Basiliu Raţiu. Timotei Cipariu în gazeta Adunării Naţionale de la Blaj, „Organu Națiunale”, relatează amănunţit cum au decurs lucrările în zilele adunării:

„.... la încheierea celei de a doua zi a Adunarii Naţionale de la Blaj din 16 mai 1848, Poporul se dechiară mulțumitu și așceptătoriu numai se se temple cȃtu mai curundu. D. Racz (Basiliu), proiecta a se rădica un monumentu demnu de Națiunea romȃnescă ȋntru eterna memoria a acestoru dile gloriose. Fu acchiamatu!”[8]

Monumentul propus de Basiliu Raţiu, cunoscut ȋn epocă sub denumirea de „piatra canonicului Rațiu”, a fost ridicat după revoluţie pe Câmpia Libertăţii din Blaj.

Deşi a fost distrus de mai multe ori de către şovinii unguri, a fost refăcut tot de atȃtea ori și poate fi văzut azi în curtea palatului mitropolitan.

El a susţinut întotdeauna ideea că slujitorii Bisericii trebuie să lupte pentru drepturile românilor, pentru deplina egalitate în faţa legilor, fără deosebire de neam şi origine etnică.

În opinia lui, conducătorii bisericii trebuie să ţină cont de evoluţia şi de ritmul vremurilor şi nu trebuie să se limiteze în a propovădui numai cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie să înveţe poporul român noile idei despre Libertate, Egalitate şi Fraternitate, deviza revoluţiei din Valahia.

A fost susţinător înfocat al „reînvierii valorilor şi virtuţilor romane – virtus romana rediviva”, în rândul maselor largi populare româneşti, deviza revoluţiei din Transilvania.

Intelectual desăvârşit, a publicat în anul 1854 lucrările Istoria Besericească şi Dreptul Canonic. Celelalte lucrări ale sale nu au putut fi tipărite întrucât manuscrisele au fost distruse în timpul evenimentelor revoluţionare.

A fost propus să fie ales Episcop al Bisericii Române Unite în anul 1853, ales fiind ȋnsă Alexandru Şterca Şuluţiu, primul mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Din anul 1855 a devenit primul prepozit al capitlului mitropolitan și al 12-lea ȋn seria capitularilor.

La bătrȃnețe, la vȃrsta de 85 de ani, alături de ceilalţi semnatari ai Pronunciamentului de la Blaj, din 1868, a fost acuzat de crimă, trimis în judecată şi ameninţat cu ȋnchisoarea și apoi cu exilul.

Ȋnsă el nu a cedat, afirmȃnd în repetate rânduri: „În Pronunciament nu este decât adevărul. Lege-mă într-o sută de pente, bucuros mor pentru dânsul în temniţă.”

La intervenția regelui Carol I., ȋmpăratul Franz Josef I. i-a grațiat.

Basiliu Raţiu a fost un om de statura şi tăria unui atlet, cu temperament puternic, muncitor, cumpătat, iubitor de biserică şi cu multă dăruire pentru cei din familia sa.

Ȋntemeietor al primei şcoli confesionale românești din Turda, tot ce a câştigat din cei din urmă ani ai vieţii sale, a fost consacrat acestui scop, astfel încât vorbele sale: „eu trăiesc pentru şcoala din Turda”, exprimau purul adevăr. După moartea sa ȋntreaga sa avere a fost donată în folosul şcolii din Turda.

El este considerat părintele sufletesc al familiei Raţiu, fiind îndrumătorul şi călăuzitorul ei, îndemnând-o să-şi iubească neamul şi să lupte pentru dreptate, cu credinţă în Dumnezeu.

Astăzi, după 181 de ani de la sfinţirea bisericii din Turda-Veche, credincioşii români se pot ruga în biserica construită pentru ei de către Basiliu Raţiu și Familia Rațiu de Noșlac.

Pater Patrum Familiae BASILIU RAŢIU de NOȘLAC (Nagylak) a trecut la cele veşnice pe 12 Decembrie 1870 şi se odihneşte alături de alte mari personalităţi ale neamului nostru în cimitirul Bisericuţei Grecilor din Blaj. În gazeta Transilvania a asociaţiunii ASTRA, din Ianuarie 1871 s-a scris așa: „Înmormântarea s-a făcut în 14 decembrie 1870, după masă, cu toată pompa cuvenită înaltei demnităţi a repausatului. În fruntea celebrităţilor era Excelenţa Sa Mitropolitul şi canonicii mitropolitani. În jurul sicriului urmau cei aproape defunctului, care aflând ştirea tristă s-au luptat cu toate greutăţile drumului şi au venit din Turda şi din alte locuri mai depărtate spre a da prea bunului unchi cea din urmă pomenire.”[9]

Iosif E. Naghiu într-un articol publicat în revista Societatea de Mâine în anul 1942, intitulat Cimitirele Blajului, face o trecere în revistă a inscripţiilor monumentelor personalităţilor intrate în Panteonul nemuririi din cimitirul Bisericuţei Grecilor. Despre piatra de mormânt a lui Basiliu Raţiu[10], a scris așa: „O lapidee albă are inscripţia bătrânească, în felul de a vorbi altă dată:

”Aici pausează în Domnulu

Basiliu Ratiu de Nagylak

prepositulu Capit. Metr. gr. cath. de Alba Iulia

nascutu in Turda la 1783

si repausatu binemeritatu de biserica si natiune

la 12 dec. 1870”

Acum zece ani, ȋn ziua de 12 decembrie 2010, susținut pe deplin de regretatul meu văr și mare prieten, Prof. Dr. Ing. Mircea Dimitrie Rațiu, cu ajutorul total Arhiepiscopiei Majore din Blaj, prin strădania și ȋn prezența multor membri ai familiei și a numeroși invitați, l-am comemorat la Blaj, pe „protopărintele familiei noastre, Prep.Capit.,Canon. BASILIU RAŢIU de Noșlac.

Atunci a fost oficiată o slujbă de pomenire ȋn catedrala mitropolitană, a fost dezvelit și sfințit monumentul nou de la mormȃntul acestuia din cimitirul Bisericuței Grecilor, cu reproducerea textului original și placa memorială din holul Departamentului Blaj al Facultății de Teologie Greco-Catolică a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.

Ȋn data de 27 iulie 2011, Ierarhia a ȋncuviințat repunerea ȋn biserică și sfințirea Pisaniei Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Turda, ctitorită de Basiliu Rațiu și Familia Rațiu de Noșlac, „astfel ȋncȃt ȋmplinirea acestui act să reprezinte cu adevărat o recuperare istorică și să fie spre folosul contemporanilor”.

Cu această ocazie au fost sfințite trei monumente noi și resfințite monumentele vechi din curtea bisericii, ȋnchinate ctitorilor și principalilor contributori la edificarea bisericii.

Acum, la ȋmplinirea a 150 de ani de la trecerea la cele veșnice a lui Basiliu Rațiu, ȋi aducem un pios omagiu și recunoștință pentru contribuția sa la propășirea credinței creștine romȃnești ȋn Transilvania și pentru lupta dȃrză dusă timp de mai bine de o jumătate de secol pentru ȋmplinirea idealurilor naționale ale poporului romȃn.

Prin amabilitatea și ȋnțelegerea creștinească a preoților vor avea loc slujbe de comemorare ȋn Biserica „Maria, Regină a Păcii și a Sfântului Rozariu” din Turda, o Slujbă de pomenire ȋn Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Turda, ctitorită de Basiliu Rațiu și o slujbă de comemorare ȋn Catedrala „Sfȃnta Treime” din Blaj, cu participarea benevolă a credincioșilor prezenți.

Avȃnd ȋn vedere obligativitatea respectării măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, activitățile de comemorare care presupun interacțiunea „față ȋn față”, nu vor mai avea loc.

SIT TIBI TERRA LEVIS!

Veșnica lui pomenire!

12.12.2020                                                                  Ioan Gheorghe Rațiu, Brașov