Fideli față de cuvântul Adevărului lui Isus

Celebrăm ziua de 28/29 octombrie 1948 – ziua arestării episcopilor martiri – cu gândul că fără Isus nu putem face nimic și că încercarea credinței face parte din drumul firesc care conduce spre mântuire.

Viața și alegerile martirilor confirmă faptul că unitatea Bisericii se manifestă în atașamentul omului credincios față de Adevărul lui Isus. Această unitate provine din sângele Lui vărsat în favoarea răscumpărării sufletelor. Nu este un moft de putere și nici un soi de prietenie tovărășească, ce și-ar putea permite să împartă comunitatea în tabere diferite, după interese meschine. Fără exemplul de curaj, de sinceritate, de franchețe al martirilor, fără statura lor liberă de duplicitate, de ipocrizie; fără dezgustul lor față de minciună și idolatrie, fără sila pe care au arătat-o față de impostură, Biserica n-ar fi putut trece cu bine prin persecuție.

De la începuturile sale, Biserica a continuat să fie expusă atacurilor Celui rău și slăbiciunii omenești. N-a putut fi distrusă nici măcar de păcatele sau lipsa de coerență a slujitorilor săi. Cu toate acestea, înaintea venirii lui Hristos, Biserica trebuie să treacă [însă] printr-o încercare finală, care va zdruncina credința multor credincioși1. Persecuția care însoțește peregrinarea ei pe pământ2 va dezvălui „misterul fărădelegii” sub forma unei imposturi religioase, ce va da oamenilor o soluție aparentă pentru problemele lor cu prețul apostaziei de la adevăr (nr. 675 Catehism). Putem pierde orice, dar nu Adevărul Lui! Acest Adevăr este de trăit cu sfințenie. Nu părerile lumii, cu atât mai puțin opiniile personale arbitrare. Fidelitatea față de cuvântul lui Isus oferă, de fapt, garanția că nu rătăcim calea mântuirii. Fiindcă „cel ce se va rușina de mine și de cuvintele mele, de acesta și Fiul Omului se va rușina, când va veni întru mărirea sa”3.

Existența prezentă are un ritm tot mai accelerat, iar felul de a vorbi al lumii a devenit repezit și agresiv. În acest univers nu putem păstra discernământul sufletesc fără răgazul și distanța necesară inspirate de credință. „Pentru orice cuvânt deșert, pe care-l vor rosti – spune Hristos -, oamenii vor da socoteală în ziua judecății”4. Dacă judecata lui Dumnezeu va sosi implacabil pentru toți, „de la vlădică până la opincă”, în fața lui Isus vor putea sta atunci, cu simplitate și încredere, numai aceia care nu s-au predicat pe ei înșiși5. A-i avea mijlocitori pe Fericiții martiri, în aceste timpuri confuze, când dragostea pentru seriozitatea Evangheliei este prost înțeleasă, reprezintă o mare mângâiere de credință. Orice s-ar spune, orice s-ar putea întâmpla, rugăciunea încrezătoare adresată Preacuratei Mame ne va ține atașați de Fiul ei. „Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”6.

+MIHAI, episcop