SFINŢII IOACHIM ŞI ANA, părinţii sfintei Fecioare Maria

(sec. I)

“O, cuplu fericit, Ioachim şi Ana! Vouă vă este datoare orice creatură, pentru că, prin voi, creatura i-a oferit Creatorului darul cel mai plăcut, mai precis, pe acea mamă curată, singura demnă de Creatorul ei”[1].

Într-o rugăciune liturgică a Misalului ambrozian, în fiecare an, este înălţată spre Dumnezeu această laudă: “Noi te preamărim în plăcuta comemorare a sfinţilor Ioachim şi Ana, adorând planul plin de iubire cu care milostivirea ta a împlinit răscumpărarea neamului omenesc. Tu ţi-ai ales, cu o predilecţie unică, un popor ca el să-ţi aparţină şi ai stabilit cu el, încă din timpurile cele mai vechi, o strânsă alianţă, figura celei noi şi desăvârşite, oferită tuturor popoarelor de pe pământ. Şi când a venit împlinirea timpurilor, le-ai dat soţilor pe care astăzi îi cinstim, o fiică preacurată şi sfântă, pe Fecioara Maria, care, prin harul tău, l-a dat omenirii pierdute pe Mântuitorul”[2].

A relata cu precizie istorică viaţa bunicilor lui Isus este imposibil, deoarece cărţile sacre nu ne spun nimic despre ei. Dacă voim să satisfacem puţin curiozitatea noastră, trebuie să ne mulţumim cu un text apocrif din secolul al II-lea, Protoevanghelia lui Iacob, numită şi Istoria naşterii Mariei.

Deşi nu-i putem atribui acestei scrieri inspiraţie divină, totuşi, astăzi ea este studiată mai profund pentru a putea obţine unele informaţii.

Aducem aici câteva fraze, chiar şi pentru a ne bucura de candoarea lor. Ioachim era un păstor destul de bogat şi locuia aproape de Ierusalim, în împrejurimile celebrului izvor numit Piscina Probatica, şi, în fiecare an, oferea daruri bogate pentru sacrificiu în templu. Într-un an, preotul nu a voit să le primească, spunându-i: “Tu nu eşti demn să oferi din darurile tale, deoarece nu i-ai dat încă Domnului rodul primului născut al lui Israel”.

Ioachim şi Ana se iubeau mult, dar nu aveau fii, şi de acum înainte nici nu mai puteau spera acest lucru. Asupra lor, conform mentalităţii ebraice a timpului, se putea observa blestemul divin: erau sterili. Ce ar fi trebuit să facă bătrânul păstor? Să-şi găsească o altă femeie pentru a avea un fiu? Nu, nu ar fi făcut niciodată acest lucru.

În acea zi, nu a avut curajul să se întoarcă acasă şi s-a ascuns într-un ţinut muntos şi, timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, în lacrimi şi rugăciuni, a postit şi a cerut ajutorul lui Dumnezeu.

Ana, înştiinţată de cele petrecute, şi-a amintit cele întâmplate cu Abraham şi cu Sara şi a implorat minunea. L-a determinat pe soţul ei să se întoarcă acasă şi i-a zis că a fost vizitată de un mesager divin care i-a anunţat că el, Ioachim, îi va da un fiu.

Aşa s-a născut Maria. Au numit-o aşa pentru că acest nume înseamnă “Iubită de Dumnezeu”. Ioachim s-a dus din nou la templu cu copila şi cu darurile sale: zece miei, doisprezece viţei şi o sută de capre fără meteahnă, şi, după un an, i-a invitat acasă pe toţi prietenii săi, împreună cu capii poporului şi cu preoţii. Ei şi-au întins mâinile deasupra copilei şi s-au rugat aşa: “Dumnezeul părinţilor noştri să binecuvânteze această copilă şi să facă cunoscut numele ei tuturor generaţiilor”. Şi poporul a răspuns în cor: “Amin!”

Mai târziu, Maria a fost dusă la templu pentru a fi educată în legea sfântă a lui Moise, pentru ca apoi să se întoarcă acasă spre a-i fi dată de soţie lui Iosif.

Deja din timpuri vechi, când mortalitatea infantilă şi a mamelor care năşteau era mare, sfânta Ana a devenit protectoarea mamelor însărcinate, căreia i se adresau pentru a implora de la Dumnezeu trei mari favoruri: o naştere fericită, un fiu sănătos şi lapte suficient pentru a-l putea alăpta.