Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


5 - = 2
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Copiii în suferință ne cer ca din această criză să ieșim mai buni

 
Copiii în suferință ne cer ca din această criză să ieșim mai buni
  • 27 Aug 2020
  • 1711

”Imaginea copiilor nevoiași din cauza foamei și a lipsei de educație să ne ajute să înțelegem că din această criză trebuie să ieșim mai buni”: sunt cuvintele prin care papa Francisc a încheiat cateheza audienței generale de miercuri, 26 august 2020, dedicată unei reflecții creștine asupra pandemiei de Covid-19.

Cateheza a fost prezentată în fața telecamerelor din biblioteca privată a apartamentului pontifical. Începând de miercuri, 2 septembrie a.c., audiențele se vor desfășura în aer liber, în curtea interioară a Palatului Apostolic, cu participarea fizică a credincioșilor.

Vorbind la cateheza de astăzi despre ”Destinația universală a bunurilor și virtutea speranței”, pontiful a remarcat că ”în fața pandemiei și a consecințelor sociale, mulți riscă să-și piardă speranța. În acest timp de nesiguranță și de angoasă, îi invit pe toți”, a spus papa Francisc, ”să primească darul speranței care vine de la Cristos. El este cel care ne ajută să navigăm în apele învolburate ale maladiei, morții și injustiției, care nu au ultimul cuvânt asupra destinației noastre finale”.

De la simptomele unui virus letal, papa a trecut în revistă ”simptomele de inegalitate” care revelează o ”maladie socială” și ”o economie bolnavă”.

Papa Francisc: «Trebuie să o spunem lămurit: economia este bolnavă. S-a îmbolnăvit. Este rodul unei creșteri economice injuste (...) care face abstracție de valorile umane fundamentale. În lumea de astăzi, foarte puțini oameni bogați posedă mai mult decât restul umanității. Repet aceasta pentru că ne va face să ne gândim: foarte puțini bogați, un grupușor, posedă mai mult decât restul umanității. Aceasta este statistică pură. Este o injustiție care strigă la cer!»

În același timp, pontiful a subliniat că ”acest model economic este indiferent la daunele făcute Casei comune”, planetei noastre. Degradarea mediului și inegalitatea socială nu fac parte, însă, din ”planul Creației” lui Dumnezeu. La început, a amintit Sfântul Părinte, Dumnezeu a încredințat pământul și resursele sale gestiunii comune a umanității, ca să aibă grijă de acestea (cf. Catehismul Bisericii Catolice, 2402). ”Dumnezeu ne-a cerut să stăpânim pământul în numele Lui” (cf. Geneză 1,28), cultivându-l și îngrijindu-l ca pe o grădină, grădina tuturor (cf. Geneză 2,15). Dar dacă ”a cultiva” înseamnă a ara sau a lucra, ”a avea grijă” înseamnă a ocroti și a păzi (cf. Laudato Si, 67).

Papa Francisc: «Dar, atenție să nu interpretăm aceasta ca pe un cec în alb pentru a face din pământ ceea ce vrem. Nu. Există o relație de reciprocitate responsabilă între noi și natură. Primim din partea Creației și dăm la rândul nostru. Orice comunitate poate lua din bunătatea pământului ceea ce are nevoie pentru propria supraviețuire, dar are și datoria de a-l tutela».

Cu alte cuvinte, a reluat papa, ”noi suntem administratorii bunurilor, nu stăpânii acestora”, iar dacă cineva are un bun, îl are ca să îl administreze, nu ca să-l dețină în mod egoist pentru sine. Atunci când proprietatea și banul nu mai sunt mijloace, ci scopuri, sunt afectate valorile umane esențiale, iar ”homo sapiens” se deformează și devine un fel de ”homo oeconomicus”: individualist și dominator.

Papa Francisc: «Uităm de faptul că, fiind creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, suntem ființe sociale, creative și solidare, cu o imensă capacitate de a iubi. Deseori uităm de acest lucru. Într-adevăr, suntem ființele cele mai cooperatoare dintre toate speciile și înflorim în comunitate, după cum se vede bine în experiența sfinților. Există o vorbă spaniolă care mi-a inspirat această frază: ”Florecemos en racimo como los santos”. Prosperăm, înflorim în comunitate după cum se vede în experiența sfinților».

”Atunci când obsesia de a poseda și de a domina exclude milioane de persoane de la bunurile primare, când inegalitatea economică și tehnologică este de așa natură încât sfâșie țesutul social și când dependența de un progres material nelimitat amenință Casa comună, atunci nu putem să stăm și să ne uităm. Nu, acest lucru este dezolant. Cu privirea îndreptată spre Isus (cf. Evrei 12,2) și cu certitudinea că iubirea sa lucrează prin intermediul comunității discipolilor săi, trebuie să acționăm cu toții împreună, în speranța de a genera ceva diferit și ceva mai bun. Speranța creștină, înrădăcinată în Dumnezeu, este ancora noastră. Ea să susțină voința de a împărtăși cu ceilalți, întărind misiunea noastră ca discipoli ai lui Cristos, care a împărtășit totul cu noi”.

Îndemnând, în fine, comunitățile creștine din secolul XXI să recupereze spiritul primelor comunități creștine, papa a cerut ca ”îngrijirea Creației și justiția socială” să nu fie niciodată separate. Și, cu gândul la copii, categoria cea mai dezavantajată în fața nedreptăților sociale, papa a spus că ”imaginea copiilor nevoia din cauza foamei și a lipsei de educație să ne ajute să înțelegem că după această criză trebuie să ieșim mai buni”.

După sinteza catehezei în diferite limbi, și saluturile aferente, papa a adresat nelipsitul salut către bătrâni, tineri, bolnavi și soții recent căsătoriți:

Papa Francisc: «Mâine și poimâine, liturgia comemorează doi mari Sfinți, pe Sfânta Monica și pe fiul ei, Sfântul Augustin, uniți pe pământ de legături familiale și în cer de același destin de glorie. Exemplul și mijlocirea lor să ne mâne pe fiecare la o căutare sinceră a Adevărului evanghelic».

Audiența generală s-a încheiat cu rugăciunea ”Tatăl Nostru”, urmată de binecuvântarea apostolică a papei Francisc, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.



Sursa:vaticannews.va/ro