Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Papa tinerilor de la Medjugorje: Isus este cel care dă sens deplin vieţii

 
Papa tinerilor de la Medjugorje: Isus este cel care dă sens deplin vieţii
  • 04 Aug 2020
  • 1778

Cuvântul papei Francisc ajunge intens şi plin de speranţă la întâlnirea internaţională de rugăciune pentru tineri – "Mladifest" – cu desfăşurare la Medjugorje, între 1 şi 6 august. Cu tema "Vino şi vezi".(In 1,39), întâlnirea de la Medjugorje este un moment de rugăciune, cateheză şi fraternitate, papa Francisc îndemnându-i pe participanţi să "alerge" la Isus, susţinuţi de Spiritul Sfânt, să-l caute, să i se încredinţeze şi să dea mărturie despre El.

A-l întâlni pe "Isus cel Viu, în special în Preasfânta Euharistie şi în sacramentul Reconcilierii", lucru posibil în cadru întâlnirii de la Medjugorje. "În acest fel, veţi cunoaşte un mod de a trăi diferit", a spus Sfântul Părinte în mesajul scris în limba croată, transmis participanţilor la festivalul tinerilor, cu desfăşurare la Medjugorje. Amintind tema întâlnirii – pontiful a spus că aceste cuvinte sunt o binecuvântare şi pentru ei, însemnând că Isus îşi întoarce privirea asupra lor şi îi cheamă să meargă cu El, să-l urmeze.

A sta cu Domnul – le spune papa Francisc tinerilor – dă sens vieţii, deoarece Isus reînnoieşte toate lucrurile. "Întâlnindu-l pe Isus, devii o persoană nouă şi primeşti misiunea de a transmite această experienţă altora, însă menţinându-ţi mereu privirea fixată asupra Domnului" – scrie, de asemenea, papa Francisc, îndemnându-i pe tineri să-şi facă timp să stea cu Isus, să-l întâlnească şi să i se încredinţeze Lui, deoarece El este "expertul inimii omeneşti" care face ca inima să se umple de Spiritul Său pentru a fi gata de aventura fascinantă a vieţii.

Festivalul tinerilor le oferă participanţilor posibilitatea de a se îndrepta fizic şi spiritual spre Isus, de a face experienţa întâlnirii cu Domnul şi, datorită Lui, să se obţină sensul complet şi definitiv al propriei existenţe – se mai spune în Mesajul pontifului adresat participanţilor la festivalul tinerilor de la Medjugorje.

Papa i-a îndeamnat pe tineri să-şi asume modelul fascinant al Maicii Domnului care s-a lăsat implicată şi a riscat, "fără altă garanţie decât certitudinea de a fi purtătoarea unei promisiuni". "Iată slujitoarea Domnului (Lc 1, 38)" – acesta este cel mai frumos exemplu care ne arată ce se întâmplă când omul, în libertatea sa, se abandonează în mâinile lui Dumnezeu – a mai spus pontiful, asigurându-i pe tineri că Maica Domnului veghează asupra noastră, copiii ei, care urmează parcursul vieţii obosiţi, cu necazuri, dar cu dorinţa ca lumina speranţei să nu se stingă.

 

 

 



Sursa:vaticannews.va/ro

Știri din aceeași categorie