Biserica catolică îl cinstește anual în 11 iulie pe Sfântul Benedict, abate (480-547), întemeietorul ordinului călugăresc care-i poartă numele. În 1964, acest călugăr, care s-a născut la Norcia, în centrul Italiei, și a murit la Montecassino, în sudul Romei, a fost proclamat ”patronul principal al Europei” de către Sfântul Paul al VI-lea.
Crucea, cartea și plugul au fost instrumentele prin care, afirma atunci pontiful, Sfântul Benedict a reușit să contopească într-o singură simțire creștină popoarele care, unul după altul, invadau continentul european. Într-o epocă de schimbări, sau mai bine zis, într-un timp de schimbare de epocă – după cum subliniază de mai multe ori papa Francisc – cele trei mijloace ar putea pune din nou bazele unei unități cu adevărat stabile între popoarele europene. Aceasta se va întâmpla dacă celebrul său motto ”Ora et labora” – ”Roagă-te și muncește!” – va deveni o realitate zilnică pentru cetățenii și instituțiile Bătrânului continent.
Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, scrisoarea apostolică ”Pacis Nuntius” a papei Paul al VI-lea prin care Sfântul Benedict este proclamat patronul principal al Europei:
«Mesager de pace, înfăptuitor de uniune, dascăl de civilizație și, mai ales, corifeu al religiei lui Cristos și întemeietor al vieții călugărești în Occident: acestea sunt justele motive ale preamăririi Sfântului Benedict, abate. La prăbușirea Imperiului Roman, ajuns la epuizare, în timp ce unele regiuni ale Europei păreau să cadă în întuneric, iar altele erau încă lipsite de civilizație și de valori spirituale, el a fost cel care, printr-un efort constant și asiduu, a făcut să se nască pe acest continent al nostru aurora unei noi ere. În principal el și fiii săi au dus progresul creștin prin intermediul crucii, al cărții și al plugului în rândul populațiilor răspândite de la Mediterană până în Scandinavia, din Irlanda până pe șesurile Poloniei (cf. AAS 39 [1947], p. 453).
Prin intermediul crucii, adică al legii lui Cristos, el a dat consistență și dezvoltare orânduirilor vieții publice și private. În acest scop, trebuie amintit faptul că el a învățat omenirea cu privire la primatul cultului divin prin așa numita ”opus Dei”, rugăciunea liturgică și rituală. Acesta a fost felul în care a întărit acea unitate spirituală în Europa, în virtutea căreia popoare divizate pe plan lingvistic, etnic și cultural au simțit că formează unicul popor al lui Dumnezeu; datorită efortului constant al acelor călugări care au călcat pe urmele unui dascăl atât de însemnat, acea unitate a devenit trăsătura distinctivă a Evului Mediu. Aceeași unitate pe care, după cum spune Sfântul Augustin, ”este exemplar și arhetip al frumuseții absolute” (cf. Epistula 18,2; PL 33,85), fiind fărâmițată din nefericire într-un amestec de evenimente istorice, toți oamenii de bună voință din timpurile noastre se străduiesc să o refacă.
Prin intermediul cărții, apoi, adică al culturii, însuși Sfântul Benedict, de la care atât de multe mănăstiri au luat denumirea și vigoarea, a salvat cu o solicitudine providențială, în momentul în care patrimoniul umanist era pe punctul de a se împrăștia, tradiția clasică a anticilor, transmițând-o intactă celor de după ei și restaurând cultul cunoașterii.
Prin intermediul plugului, în fine, adică prin cultivarea ogoarelor și prin alte inițiative asemănătoare, a reușit să transforme pământuri pustii și sălbăticite în ogoare pline de roade și în grădini grațioase; și unificând rugăciunea cu munca materială, după motto-ul său celebru ”Ora et Labora”, el a înnobilat și a înălțat osteneala omenească. Pe bună dreptate, de aceea, Pius al XII-lea l-a salutat pe Sfântul Benedict drept ”Părintele Europei” (cf. AAS, ibid.), întrucât el a inspirat popoarelor de pe acest continent grija iubitoare față de ordine și de dreptate ca temelie a adevăratei socialități. Același Predecesor al Nostru a dorit ca Dumnezeu, prin meritele acestui mare Sfânt, să îndeplinească eforturile celor care caută să înfrățească aceste națiuni europene. La rândul său, Ioan al XXIII-lea, în solicitudinea sa părintească, a dorit cu ardoare ca aceasta să se împlinească.
Este, așadar, natural ca și Noi să ne dăm asentimentul deplin la această mișcare ce tinde spre înfăptuirea unității europene. Am primit, de aceea, cu mare drag instanțele multor Cardinali, Arhiepiscopi, Episcopi, Superiori Generali ai Ordinelor religioase, Rectori de Universități și alți reprezentanți însemnați ai laicatului din diferite națiuni europene pentru a-l declara pe Sfântul Benedict Patron al Europei. Pentru această proclamare solemnă, Ni se prezintă mai potrivită decât oricând data de astăzi, în care consacrăm din nou lui Dumnezeu, în cinstea Preasfintei Fecioare și a Sfântului Benedict, templul din Montecassino care, distrus în 1944 în timpul înfricoșătorului conflict mondial, a fost reconstruit de tenacitatea pietății creștine. Ceea ce facem cu mare drag, repetând gestul unor Predecesori ai Noștri care au vrut să facă, în scurgerea secolelor, consacrarea acestui centru de spiritualitate monastică, devenit celebru datorită mormântului Sfântului Benedict. Un Sfânt atât de însemnat să ducă la îndeplinire speranțele noastre și, după cum odinioară, prin lumina civilizației creștine, a reușit să îndepărteze întunericul și să iradieze darul păcii, tot la fel acum să stea în fruntea întregii vieți europene și, prin mijlocirea lui, să o dezvolte și să o facă să crească din ce în ce mai mult.
Drept care, la propunerea Sacrei Congregații a Riturilor, după o atentă considerare, în virtutea puterii Noastre apostolice, prin acest decret și pentru totdeauna îl constituim și îl proclamăm pe Sfântul Benedict, abate, cerescul Patron principal al întregii Europe, acordând toată cinstea și tot privilegiul liturgic care revin Ocrotitorilor noștri principali.
(...) Dat la Roma, de la Sfântul Petru, în 24 octombrie 1964, al doilea an al Pontificatului Nostru. Papa Paul al VI-lea».
