Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


4 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Cardinalul Alexandru Todea comemorat în Protopopiatul Reghin

 
Cardinalul Alexandru Todea comemorat în Protopopiatul Reghin
  • 25 Mai 2020
  • 2297

Comemorarea a 18 ani de la intrarea în Viață a Mitropolitului Alexandru Todea a reprezentat pentru credincioșii și preoții Protopopiatului Reghin un motiv de comuniune în rugăciune. O cunună de Liturghii au fost oferite în comuniunea sfinților pentru odihna sufletului celui care s-a dăruit total neamului și bisericii sale.

La Teleac, satul său natal, s-a celebrat Sfânta Liturghie și un parastas cu participarea bunilor credincioși pentru care personalitatea cardinalului este vie, credincioși care îl păstrează în amintire și rugăciune.

Viața unui popor în lupta sa pentru asigurarea existenței este călăuzită de îndemnul unei năzuințe spre culme. Spre atingerea unei culmi se frământă în veșnică neodihnă sufletul mare al unui neam. Aceste forțe, în desfășurea lor istorică, își regăsesc întruparea în personalitățile distinse care sunt menite a schimba fața vremurilor și a duce cu un pas mai departe neamul lor. Astfel de personalități întrupează puterea misterioasă a geniului unui popor și, prin munca și dăruirea lor, reprezintă veșnica schimbare la care este supusă societatea.

La nivelul Bisericii se întâmplă la fel, cu o diferență: culmea spre care tind credincioșii este Dumnezeu însuși, iar personalitățile care prin viața lor dau mărturie despre necesitatea căutării lui Dumnezeu trebuie să dea dovadă de sfințenie. Iar când în inima unui om se întâlnesc atât dorința de a-și vedea neamul primind locul pe care îl merită în marea familie umană, cât și râvna pentru Biserica sa, atunci dăruirea nu poate și decât totală, iar roadele bogate.

O astfel de personalitate a fost Cardinalul Alexandru Todea, cel care prin activitatea sa, prin viața sa carismatică a reușit să canalizeze energiile Bisericii Române Unite, Biserică pe care a iubit-o, în care a crezut și căreia i-a dăruit un nou chip, acela al rezistenței și demnității în suferință. Prin calitățile sale el poate fi așezat lângă întemeietorii acestei biserici și de cei care au dorit și au luptat pentru bunăstarea neamului românesc, alături de Ioan Inocențiu Micu Klein, marele său înaintaș, alături de care veghează altarul catedralei Blajului.

Întreaga viață a Mitropolitului Alexandru s-a identificat cu destinul Bisericii sale. Biserica este chemată să-i perpetueze amintirea și să-i continue lupta, asumându-și la rândul ei preocupările care i-au marcat existența.

O lucrare care reunește o serie de mărturii despre Cardinalul Todea poate fi accesată pe blog-ul Schitului carmelitan ”Sfânta Cruce” din Stânceni, sanctuar Arhiepiscopal Major, care în 2012 a organizat un colocviu de comemorare. Revista Mikhtav_64. În memoria Cardinalului Alexandru Todea poate fi accesată la adresa:  http://schitulstanceni.blogspot.com/p/mikhtav.html

 

Preot Adrian Lung,

Protopop de Reghin