A cincea meditaţie de la exerciţiile spirituale din Ariccia
Astăzi "oamenilor le este frică pentru că se simt că sunt din praf": antidotul împotriva acestei frici nu este "un supliment" calibrat pe "valori umane" generice, ci este numai şi numai Cuvântul lui Dumnezeu care intră năvalnic în istoria oamenilor şi îi încurajează concret, indicând ruta pentru "traversarea nocturnă", fără scurtături sau baghete magice. Mai ales "în momentul în care se experimentează dificultatea sau, chiar, dezastrul". Nu au pierdut o fărâmă de actualitate textele luate din cartea Exodului (14,1-31) şi din Evanghelia lui Matei (14,22-32) pe care miercuri dimineaţă, 4 martie 2020, părintele Pietro Bovati a repropus, actualizându-le cu vivacitate profundă, în a cincea meditaţie de la exerciţiile spirituale pentru Curia Romană la Ariccia.
"Intenţia generală a acestei zile de rugăciune - a destăinuit predicatorul - este de a primi sensul spiritual al câtorva relatări" din Scriptură, "luând indicaţii care să ne ajute în misiunea pe care Domnul ne-a încredinţat-o cu chemarea noastră sacerdotală şi cu chemarea de responsabilitate în Biserică". Iezuitul a afirmat, înainte de toate, "cum în acţiunea lui Dumnezeu este implicată şi promovată intervenţia «slujitorului lui Dumnezeu»: acest titlu este dat lui Moise la sfârşitul capitolului 34 din Deuteronom şi îl descrie, întocmai, pe Moise ca persoana ascultătoare precum şi curajoasă, docil şi în acelaşi timp activ instrument de docilitate pentru alţii". Moise "ne este oferit nouă ca model de imitat" şi "exemplaritatea sa străluceşte în manieră foarte clară şi în capitolul 14 din Exod".
"Am dat acestei întâlniri a noastre titlul de «traversare nocturnă»", a amintit părintele Bovati, subliniind că acesta "este aplicat fie textului din Exod fie textului din Matei". Îndeosebi, a continuat el, "prin cuvântul «noapte» suntem chemaţi să intrăm într-o perspectivă de întuneric care comportă dimensiuni de nelinişte, de rătăcire". Şi, "în acelaşi timp, noaptea este locul misterului, unde Dumnezeu se manifestă". Însă există şi "aspectul drumului care se prezintă, însă, ca o traversare, adică precum un drum care ne face să trecem, ca în evenimentului pascal, printr-o strâmtoare şi ca atare încă provoacă frică precum şi refuz". Până la urmă, a adăugat predicatorul, "sunt tematici care vorbesc despre inima umană, despre procesul celor care sunt în îndoială, înfricoşaţi, deci cer ajutorul Cuvântului lui Dumnezeu, al omului pe care Domnul l-a ridicat pentru a face această trecere".
Actualizând textul din Exod, părintele Bovati a prezentat că "ideea de Dumnezeu" nu este aceea a scurtăturii uşoare: "drumul este lung şi, mai mult, aparent contradictoriu", cu mult "marşarier" şi "trapă" faţă de "călătoria de eliberare" considerată în coborâre. Se poate întâmpla chiar, a afirmat predicatorul, ca "procesul de eliberare să rezulte ca o înşelătorie, un soi de capcană" care duce la protest. Şi se vede asta chiar în evenimentul lui Moise.
În realitate, "oamenilor le este frică pentru că se simt că sunt din praf, este ca iarba câmpului, un suflu efemer: este experienţa fiecărui om". Însă, în această situaţie, "este trăită tocmai ca dezamăgire, ca dispariţia unei promisiuni religioase, sacre, promulgate de Dumnezeu şi de martorii săi: au pornit pe o cale promiţătoare care, în realitate, se revelează o stare mai rea decât cea precedentă". Aşa încât să spună: "mai bine un sclav viu decât o persoană liberă, dar ucisă".
O "simţire" care, a afirmat predicatorul, "li se întâmplă şi oamenilor noştri, pentru care propunerea evanghelică este percepută ca o orientare de faliţi sau de inconştienţi şi cel care încearcă să parcurgă drumul simte teamă, descurajare, de multe ori dezamăgire pentru că nu vede avantajele promise".
În această situaţie "prima, fundamentala slujire a omului lui Dumnezeu - a relansat părintele Bovati indicându-l pe Moise - constă nu în a reproşa, acuzând de laşitate, incoerenţă, nerecunoştinţă, nebunie; şi nici în a-i abandona pe cei înfricoşaţi alegându-i numai pe cei mai curajoşi, considerându-l pe cel căruia îi este frică nepotrivit pentru acţiunea spirituală". Ci se află în exercitarea "slujirii încurajării care constă în cuvântul care insuflă încredere" şi nu se bazează desigur pe "valorile umane".
Deci "misiunea omului lui Dumnezeu - a explicat el - înseamnă a da forţă celui care este nesigur, insuflând curaj prin credinţa în Dumnezeu, adică făcând ca inima să se încreadă în Domnul, în prezenţa sa şi în intervenţia sa. Acesta este cuvântul de mângâiere, care n-are nimic de a face cu un simplu «supliment» în momentul în care se experimentează dificultatea sau chiar dezastrul".
De altfel, a reafirmat predicatorul, "puterea dată lui Moise nu este o putere magică, nu este o baghetă magică ce face ceea ce îi place celui care o mânuieşte; puterea divină conferită profetului realizează evenimente minunate pentru că ele sunt în primul rând medieri de mântuire pentru alţii, pentru cei lipsiţi de apărare; sunt menite numai pentru binele săracilor: deci este o putere de iubire, milostivă".
Şi în capitolul 14 din Evanghelia lui Matei se vorbeşte despre "o traversare a mării făcută mergând pe apă" şi "despre o barcă ameninţată de furtună". Iată că "revine tema traversării, a pericolului, a nopţii, a fricii şi a intervenţiei Mântuitorului: discipolii sunt singuri, înspăimântaţi, şi când îl văd pe Isus care vine spre ei, la sfârşitul nopţii, mergând pe mare, asta, în loc să-i asigure, accentuează tulburarea lor şi frica pentru că ei consideră că trăiesc o experienţă înşelătoare şi terifiantă, ca aceea când apare o fantomă, care este semn de moarte". Isus, în primul rând, îi încurajează: "Nu vă temeţi". Acelaşi lucru este chemat să-l facă astăzi cel care mărturiseşte iubirea lui Dumnezeu: "A intra în case pentru a spune: «eu sunt cel care vă iubesc, care vă aduc mângâierea Domnului», cu mângâierea cu care noi înşine am fost mângâiaţi".
Matei relatează despre Isus care "merge pe apă şi îi cere lui Petru să trăiască aceeaşi experienţă: figură, întocmai, a discipolului şi a întregii Biserici chemate să meargă spre Domnul învingând frica, învingând forţele de moarte care vor să scufunde creatura umană". Şi "cel care este mediator în istorie va face ceea ce a făcut Isus, chemându-i pe oameni pentru ca să poată merge cu curaj pe valuri, şi făcându-i, deci, să trăiască experienţa posibilităţii şi a realităţii victoriei vieţii asupra curselor şi violenţelor răului".
"Aceasta este o slujire înainte de toate milostivă - a recunoscut părintele Bovati - pentru că este drumul care duce spre viaţă". Însă "este milostivă şi pentru că îl sprijină pe cel care are credinţă puţină, pe cel care şovăie, pe cel căruia îi este frică să moară". Aşadar, a insistat predicatorul, "noi în relatare vedem mâna lui Cristos, figură a mâinii puternice a lui Dumnezeu care se întinde spre omul cu puţină credinţă salvându-l din valuri şi aducând pacea lui şi întregii bărci, aşa încât toţi să poată avea acces la mărturisirea de laudă spunând: cu adevărat Tu eşti Fiul lui Dumnezeu!".
"Însă acest braţ întins spre braţul slab al celui nesigur, al celui necredincios, al celui slab - a avertizat predicatorul - este şi misiune a carităţii apostolice, pentru că acesta este drumul figurii «exodale»: fie ca braţul lui Moise să devină braţul slujitorului lui Dumnezeu, ca să poată da, ca slujitor al Celui Preaînalt, mântuire istoriei umane".
În concluzie predicatorul a sugerat să "se reia psalmul 124 ca rugăciune de laudă pentru Domnul care ne eliberează, care mântuieşte: El este creatorul, însă în acţiune în istorie; El este Domnul, şi dacă n-ar fi «Cel care este» noi am fi pierit în apele adânci. Însă apele nu ne-au scufundat: laţul s-a rupt şi noi suntem eliberaţi".
(După L'Osservatore Romano, 5 martie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
