Fariseul din Pilda vameșului și fariseului își etala meritele în rugăciune, crezând că astfel îi captează atenția lui Dumnezeu. Fiul cel mare din Pilda fiului rătăcit își proclama fidelitatea (lipsită de iubire!), reproșându-i preabunului său tată așa-zisa nedreptate. Niciunul dintre aceștia nu poseda de fapt nimic, fiindcă un tezaur primit prin străduința cu Dumnezeu nu-ți dă dreptul să-i judeci pe semenii tăi, cu atât mai puțin pe El însuși.
Isus încearcă și azi să te facă să vezi că atașamentul față de „meritele” proprii, față de respectarea exterioară a poruncilor, dar lipsită de căldura credinței în atotputernicia lui, te împiedică de fapt să te pui în discuție și să te apropii de semeni. Deși a schimbat viața multora din cei pe care i-a întâlnit, Isus nu a dorit niciodată ca oamenii să privească întâlnirea cu El ca pe o audiență la stăpânii acestei lumi obișnuiți să acorde favoruri. Dumnezeu nu este șeful cel mare căruia trebuie să-i intri în grații și să i te prezinți cu un capital compus din prestigiul unor merite. Isus te asigură de dragostea fără condiții a Părintelui său care își găsește, desigur, mulțumirea în viața ta atunci când urmezi binele și te căiești de răul făcut, te dăruiești celorlalți și trăiești Adevărul cu fidelitate. De aceea, orice greutate în această viață e menită, bineînțeles, nu să descurajeze, ci să ofere măsura Împărăției care va veni și a compasiunii lui Dumnezeu.
Păresimile revin an de an cu această intenție: să conștientizezi primejdiile luptei cu tine însuți prin alegerile în favoarea asemănării cu Isus. Este firesc atunci să-ți dorești să ai cheia judecății lui Dumnezeu asupra străduinței tale, chiar dacă pe moment motivațiile tale pot fi uneori nelalocul lor. Cum este posibil să întrevezi ce anume așteaptă El de la tine? Mergând pe acel drum – care ține împreună bucuria credinței și suferința unei lupte – în care înveți să descoperi că ești copil al lui Dumnezeu, drum care poate să-ți arate de ce Isus apreciază iertarea semenilor, lucrurile bune care nu sunt trâmbițate și, mai ales, jertfele sau renunțările făcute în ascuns. Tocmai de aceea timpul Păresimilor nu poate fi confundat cu o practică folclorică. Nu este nici măcar obiceiul de a te reține de la anumite mâncăruri, dacă acesta te lasă rece și nesimțitor față de nevoia schimbării propriei tale inimi.
A confunda pocăința cu un sport exterior, rupt de fervoarea rugăciunii, n-are legătură cu spiritul vieții pe care o propune Isus – prin iertare și compasiune – și nu-i captează lui atenția față de tine. Drumul spre Paște este o cale care merge pe urmele lui Hristos, Cel cu Inima blândă și smerită. O cale de împotrivire față de slăbiciunile și păcatele tale, o cale ce-ți conferă gustul bucuriei ridicării după cădere și al iertării lui Isus, confirmându-te să te împotrivești judecății și, mai ales, disprețului semenilor. „Dăruiește-mi, Doamne, să-mi văd greșelile mele și să nu-l osândesc pe fratele meu!”
+ MIHAI, episcop
