Bunicii ocupă adesea un loc important în viața nepoților. Dar care ar fi exact rolul lor? Ar trebui să le ofere propriilor copii sfaturi educaționale sau doar să aibă grijă de nepoți, fără să spună ceva?
Ce noroc pentru nepoți să-și vadă bunicii în mod regulat. Prea mulți bunici însă nu au această bucurie, fie din cauza distanței, fie din cauza refuzului părinților care nu realizează cât de mult suferă bunicii dacă nu sunt vizitați de nepoți. Dar reversul medaliei este că bunicii percep problemele care pot apărea în cuplul părinților, precum și suferința ascunsă sau exprimată a nepoților. De aceea s-ar putea întreba dacă educația nepoților nu lasă de dorit și dacă valorile esențiale sunt transmise. Sau să se întrebe ce ar fi bine să facă pentru a remedia ceea ce sunt considerate lacune educaționale? Răspunsul la aceste întrebări depinde de natura relației dintre bunici și părinți.
Dacă relația dintre bunici și părinți este excelentă, foarte probabil ca cei din urmă să-și dea acordul în ceea ce privește educația copiilor, cu condiția, desigur, să facă acest lucru fără a judeca și, dacă este necesar, cu o notă de umor. Aceste sfaturi nu vor părea o intruziune dacă, de la începutul vieții de cuplu, viitorii bunici au lămurit că nu intenționează să intervină în niciun fel în alegerile copiilor lor. În acest caz, se întâmplă adesea ca părinții, simțindu-se respectați, să vină spontan să ceară sfaturi.
Dar dacă relația este dificilă, chiar rea, orice sfat ar putea fi refuzat și, prin urmare, total ineficient. Atunci va fi posibil să se dea sfaturi nepoților doar în urma unei cereri explicite din partea copiilor sau în cazuri excepționale (pericol fizic sau moral pentru nepoți). Oricum, trebuie să evitați toate acele mici sentințe ucigătoare care otrăvesc relația: „Copiii voștri sunt atât de rău crescuți!","Îi lăsați să facă ce vor și sunteți surprinși că ei nu vă ascultă?“.
Rețineți punctele pozitive ale educației
Dimpotrivă, trebuie să se sublinieze ceea ce este pozitiv în ceea ce privește educația transmisă de părinți, deoarece în marea majoritate a cazurilor, chiar dacă fac greșeli (cine nu face?), părinții transmit valori care sunt adesea identice cu cele insuflate lor. Această atitudine de respect este necesară mai ales la nivel de credință. Dacă nepoții nu sunt botezați sau cel puțin nu sunt crescuți în acele valori creștine care au dat sens vieții dumneavoastră, este necesar să discutați cu foarte mult respect despre acest subiect cu părinții.
Trebuie să aveți răbdare, să nu „călcați în picioare” harul. Și nu uitați că viața bunicilor, în măsura în care este trăită în bucurie, este pentru nepoți un exemplu infinit mai izbitor decât toate discursuri frumoase. Astfel, cineva ar trebui să se roage și să spere, acceptând neașteptatul de la Dumnezeu.
Un exemplu de viață fericită și dreaptă
Bunicii au un rol important pentru nepoții lor. Prin urmare, ei trebuie să fie atenți să nu critice comportamentul părinților: a spune lucruri rele despre părinți unui copil înseamnă a spune lucruri rele despre rădăcinile lor și, prin urmare, despre o parte din ei înșiși. Cu toate acestea, ei pot explica, dacă nu se justifică, atitudinile părinților - mai ales atunci când sunt aleși drept confidenți de către adolescenți, fericiți să găsească o ureche atentă și înțelegătoare. Pe de altă parte, atunci când nepoții ajung la bunici, aceștia din urmă au dreptul să le ceară să se conformeze obiceiurilor lor (fără ca acest lucru să fi considerat vreodată că este în contradicție cu educația oferită de părinți).
Bunicii nu sunt rectificatori ai educației oferite de părinți, ci pur și simplu dând exemplul unei vieți creștine fericite și drepte, îi ajută pe părinți să aibă succes în actul educațional care cere atâta pricepere, grijă și dragoste într-o lume atât de săracă.
Denis Sonet
Traducere: ACC
