Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 4
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Rugăciunea pentru Unitatea creștinilor la Stânceni

 
FOTO: Rugăciunea pentru Unitatea creștinilor la Stânceni
  • 28 Ian 2020
  • 2794

Ca în fiecare an în săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor, vocația ecumenică a Schitului carmelitan de la Stânceni și-a aflat împlinirea printr-o întâlnire la schit. În jur de cincizeci de credincioși de diferite confesiuni, însoțiți de preoți, au fost prezenți la programul stabilit în acest an. Cum apropierea ecumenică între creștini presupune cunoaștere reciprocă și deschidere față de valorile creștine pe care celălalt le trăiește, și în acest an întâlnirea a debutat cu o conferință în cadrul căreia au fost prezentate două teme:

Părintele arhimandrit Cornel Dârle, preotul schitului, a vorbit despre activitatea în plan ecumenic a  Grupului de lucru teologic mixt catolic-ortodox ”Sf. Irineu” și despre situația prezentă a dialogului oficial catolic-ortodox.

Ana-Maria Răducan, expert la Institutul Levantului (București) a prezentat activitatea Sfântului Simeon Noul Teolog din perspectiva elementelor biografice care permit receptarea mesajului ecumenic în scrierile și viața acestui sfânt.

(GALERIE FOTO)

În continuarea întâlnirii am celebrat cu toții (protestanți, ortodocși, romano-catolici, greco-catolici) în biserica schitului vecernia oficiată de părintele greco-catolic Aurelian Băcilă (Tg. Mureș) cu un cuvânt al preotului romano-catolic Ciprian Iosif Scheianu (Stânceni) și cu participarea prin cântările vecerniei a preotului ortodox Adrian Stoian (Toplița).

Întâlnirea s-a încheiat la trapeză cu o gustare partajată de cei prezenți într-o atmosferă fraternă și  convivială, motiv de speranță în dorita unitate în rugăciune a creștinilor.

Pr. Adrian Lung,

Protopop de Gheorgheni/Reghin/Teaca

Știri din aceeași categorie