166. Credinţa este un act personal: răspunsul
liber al omului la iniţiativa lui Dumnezeu care se revelează. Dar
credinţa nu este un act izolat. Nimeni nu poate să creadă singur, după
cum nimeni nu poate să trăiască singur. Nimeni nu şi-a dăruit singur
credinţa, după cum nimeni nu şi-a dăruit singur viaţa. Credinciosul a
primit credinţa de la alţii şi trebuie să o transmită altora. Iubirea
noastră faţă de Isus şi faţă de oameni ne împinge să vorbim şi altora
despre credinţa noastră. Fiecare credincios este, astfel, ca o verigă în
marele lanţ al celor credincioşi. Eu nu pot crede fără a fi susţinut de
credinţa celorlalţi şi, prin credinţa mea, contribui la susţinerea
credinţei celorlalţi.
