Interviu cu don Paolo Morocutti, teolog și instructor de exorciști
„Cea mai mare viclenie a diavolului este să ne facă să credem că nu există”. Nu este un teolog cel care spune acest lucru. Nici un sfânt. Ci este poetul francez Charles Baudelaire. Prezenta activă și silențioasă a lui Satana este precum un cancer nediagnosticat, care slăbește încet organismul și se cuibărește în organele sale cu metastaze letale.
Acest lucru îl știe bine Don Paolo Morocutti, exorcist din Dieceza suburbicară de Palestrina, sufragană a Diecezei de Roma; membru al AIE (Asociația Internațională a Exorciștilor); profesor la diferite cursuri pentru formarea exorciștilor.
Multe persoane ar dori să întâlnească un exorcist pentru a-i pune întrebările pe care de ani de zile le poată în suflet. Iată aici răspunsurile sale la câteva dintre aceste întrebări.
Anumiți teologi consideră exorcismele din Biblie – chiar și cele făcute de Isus – simple vindecări de boli care, la vremea aceea, erau considerate posedări spirituale. Ce credeți despre aceasta?
Această chestiune este de mult depășită. Vorbim aici despre onestitate intelectuală. Exegeza biblică atentă și teologia abordată serios recunosc clar diferența dintre felul în care Cristos, în Evanghelii, s-a adresat bolnavilor, pe de-o parte, și posedaților, pe de cealaltă. Este vorba de două moduri total diferite.
Catehismul Bisericii Catolice are un magisteriu clar despre această temă și orice bun catolic nu poate ignora acest lucru. În sfârșit, aș dori să citez magisteriul „sfinților”, care cu viața lor în Cristos trăită în Biserică, nu au făcut decât să confirme magisteriul în mod clar și irevocabil.
Anumite persoane lichidează serviciul exorciștilor considerându-l o uzurpare a activității psihologului. Cum răspundeți?
Predau Psihologie Generală la Facultatea de Medicină și Chirurgie a Universității Catolice Sacro Cuore și îmi este clară diferența dintre cele două discipline. Conform antropologiei creștine, omul este înțeles, indiferent de situație, dintr-o perspectivă integrală și unitară. Cele două discipline nu sunt în concurență, ci într-o strânsă legătură. O persoană tulburată spiritual are aproape întotdeauna nevoie de sprijin uman calificat pentru a putea trăi în pace. Când se „atinge” spiritul se „atinge” și carnea și invers. Probleme apar atunci când psihologia, în special psihoterapia, își fundamentează convingerile pe puncte de vedere antropologice improbabile sau străine umanismului creștin, în acel caz pot să apară dihotomii periculoase sau cel puțin nepotrivite.
Care sunt criteriile de deosebire între cazurile psihologice cele spirituale?
Înțelepciunea milenară a Bisericii a dezvoltat prin formarea cărților liturgice, care sunt pentru noi catolicii magisteriu oficial, o cale prin care preotul exorcist poate să recunoască lucrarea și prezența celui rău. Mi se pare util să menționez că ultima ediție a Ritualului roman invită exorcistul să se folosească de științele medicale și psihologice pentru un discernământ mai bun. Ritualul indică aceste criterii de discernământ: vorbirea în limbi necunoscute, cunoașterea și descoperirea de lucruri oculte, manifestarea unei forțe disproporționate cu vârsta și condiția naturală a subiectului. Nu este vorba de criterii absolute, ci de semne, care evaluate într-un cadru general și diferențiat, pot ajuta foarte mult exorcistul să discearnă. Trebuie acordat mult timp ascultării persoanei și trebuie făcută o analiză atentă a comportamentului și a obiceiurilor de viață a subiectului. Atenția trebuie să se concentreze mai mult asupra vieții morale a subiectului decât asupra semnelor, care pot fi totuși de mare ajutor.
Care sunt căile principale prin care poate avea loc o hărțuire sau chiar o posedare diabolică?
Calea principală este desigur păcatul. În mod particular starea de păcat grav trăită liber și fără căință. Această condiție expune în general sufletul la acțiunea celui rău.
Acestea fiind spuse, căile principale de acțiune excepțională ale celui rău asupra sufletelor sunt: ezoterismul, magia, aderarea mai mult sau mai puțin conștientă la practici filosofice de inspirație orientală sau incompatibile cu o viziune antropologică creștină și, în sfârșit, participarea la grupuri vădit satanice.
Deseori aceste realități se ascund în spatele unor ideologii aparent nevinovate, trebuie vegheat. Satana ademenește făcând să pară bun și nevinovat ceea ce este contrar lui Dumnezeu.
Cu toate acestea, în centrul discernământului se află întotdeauna comportamentul moral al persoanei. Dacă persoana se comportă drept din punc de vedere moral și rămâne în starea de har, căutând adevărul, va fi dificil să devină obiectul acțiunii excepționale a celui rău, care totuși își va exercita acțiunea pe căi obișnuite. Desigur, excepție fac viețile sfinților, care, datorită unei permisiuni speciale din partea lui Dumnezeu, trăiesc câteodată lupta într-un mod crud.
Ce învățături benefice ați tras din practicarea exorcismelor și pe care le puteți oferi drept lecție sau sfat cititorilor?
Anume că dragostea lui Isus Cristos pentru sufletele noastre nu este o glumă, și că sufletul trebuie păstrat în starea de har ca cel mai frumos și sublim dar pe care Dumnezeu ni l-a făcut. Astăzi sensul păcatului își pierde tot mai mult din putere în virtutea unei concepții greșite despre milostenie. În acest serviciu am înțeles clar că Euharistia, celebrată și adorată, spovedania sacramentală regulată și dragostea filială pentru Preasfânta Maria, constituie arme sigure pentru a umbla întotdeauna în har și adevăr și a beneficia întotdeauna de prezența dulce a lui Isus în sufletele noastre.
Traducere: Pr. Dan Vișa
