«…și noi, luând forță de la Domnul, așa cum a făcut sfânta Ecaterina Tekakwitha, să învățăm să facem acțiunile obișnuite într-un mod extraordinar și astfel să creștem în fiecare zi în credință, caritate și în mărturia lui Cristos plină de zel»
Acesta este îndemnul papei Francisc conținut în cea de-a 19-a cateheză din ciclul reflecțiilor dedicate evanghelizării și zelului apostolic. Cateheza a avut în centru figura sfintei Ecaterina Tekakwitha, din rândul populației autohtone din America de Nord, populație cunoscută și sub denumirea de "pieile-roşii". Ea a murit în 1680, la 24 de ani, fiind proclamată sfântă de papa Benedict al XVI-lea, la 21 octombrie 2012. Ecaterina, tânăra care avea să devină prima sfântă din rândul indienilor Americii de Nord a fost constrânsă să fugă din ținutul ei natal pentru că a îmbrățișat credința catolică și pentru că nu a acceptat o căsătorie combinată. Ea s-a refugiat într-un trib cu membri originari din Canada, dedicându-și existența imitării lui Isus. A primit botezul în urma cunoașterii unor misionari iezuiți, printre primii din America de Nord, care au impresionat-o prin bunătatea lor și prin interesul manifestat față de cei aflați în suferință.
Pontiful a pus în evidență modul în care Ecaterina și-a trăit credința în misiunea iezuiților din apropierea orașului Montreal, prin participarea la Sfânta Liturghie în fiecare dimineață, prin timp dedicat adorației în fața Preasfântului Sacrament, prin rugăciune, în special a Rozariului, și printr-o viață de penitență. Pontiful a spus că practicile ei i-au impresionat pe toți cei de la misiune, aceștia recunoscând în Ecaterina "o sfințenie care era atrăgătoare pentru că provenea din dragostea ei profundă față de Dumnezeu".
Ea îi învăța pe copiii din Misiune să se roage, îndeplinindu-și cu dăruire constantă responsabilitățile, inclusiv îngrijirea bolnavilor și a bătrânilor, oferind un exemplu de slujire smerită și plină de iubire față de Dumnezeu și față de aproapele. Papa Francisc a reliefat relația ei vitală cu Domnul, o relație care a dat roade în angajamentul ei de a face fapte simple și zilnice de milostenie, atât materiale, cât și spirituale, față de frații și surorile ei, în special față de ei săraci și nevoiași.
Făcând referire la suferințele sfintei Ecaterina Tekakwitha, pontiful a amintit că este crucea "semnul definitiv al iubirii lui Cristos, care s-a dat pe sine până la capăt pentru noi", spunând: "A mărturisi Evanghelia nu înseamnă doar ceea ce este plăcut; trebuie să știm și să ne purtăm crucile zilnice cu răbdare, încredere și speranță. Răbdarea, în fața dificultăților, a crucilor: răbdarea este o mare virtute creștină. Cel care nu are răbdare nu este un bun creștin. Răbdarea de a tolera: a tolera dificultățile și, de asemenea, a tolera pe alții, care uneori te plictisesc sau te pun în dificultate... ."
La finalul catehezei, pontiful ne-a îndemnat să nu uităm că "fiecare dintre noi este chemat la sfințenie, la sfințenia de zi cu zi, la sfințenia vieții creștine obișnuite. Fiecare dintre noi are această chemare: să continuăm pe acest drum. Domnul nu ne va dezamăgi".
