Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.
În urmă cu doi ani, Sfântul Părinte Papa Francisc ajungea în România, într-o vizită istorică de trei zile. Vizita Suveranul Pontif, la 20 de ani după cea efectuată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, s-a desfășurat sub motto-ul „Să mergem împreună”.
Agenda călătoriei apostolice în România a inclus trei Sfinte Liturghii, opt discursuri – rostite în prezenţa autorităţilor politice, religioase şi în prezenţa a credincioşilor în cadrul celebrărilor euharistice – beatificarea celor şapte episcopi greco-catolici martiri pe Câmpia Libertății de la Blaj, o întâlnire mariană cu tinerii şi copiii şi o întâlnire cu comunitatea rromă.
Pontiful a plecat de la Roma vineri, 31 mai 2019, la ora 8. 17, de pe aeroportul Roma-Fiumicino, cu destinaţia Bucureşti – Otopeni. În cursul zborului, adresând un salut ziariştilor care l-au însoţit, papa Francisc a spus «Bună ziua şi mulţumesc pentru că mă însoţiţi în această călătorie. Ni se spune că vremea nu va fi bună, că plouă… . Însă, sperăm să fie ca în Bulgaria unde spuneau la fel şi a fost timp frumos. Vă mulţumesc pentru munca voastră şi pentru companie. Mulţumesc!»
Ajuns la Bucureşti la ora locală 10.30, Sfântul Părinte a fost salutat de nunţiul apostolic la Bucureşti, Miguel Maury Buendia şi de ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun, Liviu-Petru Zăpârţan, care au urcat în avion pentru a-i da papei Francisc bun-venit în România. De asemenea, pontiful a fost întâmpinat de preşedintele Conferinţei Episcopale din România, PS Ioan Robu, arhiepiscopul mitropolit de Bucureşti, împreună cu membrii episcopatului din ţara noastră. După primirea oficială de pe aeroport – unde a fost întâmpinat de preşedintele României, Klaus Werner Johannis, de soţia acestuia şi de doi copii care i-au oferit papei flori în semn de bun venit, Sfântul Părinte a mers cu automobilul la Palatul Cotroceni, sediul Administraţiei Prezidenţiale, unde a avut loc ceremonia oficială de bun-venit (cuprinzând intonarea imnurilor celor două state, onorurile aduse drapelelor, alinierea gărzii de onoare şi prezentarea delegaţiilor). Succesiv a avut loc vizita de curtoazie la preşedintele României, momentul cuprinzând semnarea – de către pontif – în Cartea de Onoare; schimbul de daruri şi întrevederea privată. De asemenea, tot la sediul Administraţiei Prezidenţiale, Sfântul Părinte a avut o întâlnire privată cu prim-ministrul României.
În jurul orei locale 12, în Sala Unirii din Palatul Cotroceni, s-a desfăşurat întâlnirea Sfântului Părinte cu autorităţile, cu membri ai societăţii civile şi cu membrii Corpului diplomatic acreditaţi la Bucureşti, întâlnire în cadrul căreia pontiful a rostit primul discurs.
Vă oferim textul integral al discursului Sfântului Părinte rostit vineri, 31 mai 2019, la întâlnirea cu autorităţile, desfăşurată la Palatul Cotroceni:
Distinși reprezentanți ai diferitelor confesiuni religioase și ai societății civile,
Dragi frați și surori,
Adresez salutul meu cordial și mulțumirile mele Domnului Președinte și Doamnei Prim-Ministru pentru invitația de a vizita România și pentru amabilitatea cuvintelor de bun venit adresate mie și în numele celorlalte Autorități naționale și al iubitului dumneavoastră popor. Îi salut pe Membrii Corpului Diplomatic și pe reprezentanții societății civile adunați aici. Îl salut cu iubire frăţească pe fratele meu Daniel.
Cu deosebit respect adresez salutul meu tuturor
Mitropoliților și Episcopilor Sfântului Sinod, și tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române. Îi salut cu afecțiune pe episcopii, preoții, persoanele consacrate și pe toți membrii Bisericii Catolice, la care vin pentru a-i întări în credință și pentru a-i încuraja în drumul lor de viață și de mărturie creștină.
Mă bucur să mă aflu în frumoasa dumneavoastră țară, la douăzeci de ani de la vizita Sfântului Ioan Paul al II-lea, în momentul în care România – pentru prima dată de când face parte din Uniunea Europeană – deține în acest semestru Președinția Consiliului European.
Momentul acesta este potrivit pentru a avea o privire de ansamblu asupra celor treizeci de ani de când România s-a eliberat de un regim care oprima libertatea civilă și religioasă și o izola de celelalte țări europene și care, pe lângă acestea, dusese la stagnarea economiei și la epuizarea forțelor sale creatoare. În acest timp, România s-a angajat să-și construiască un proiect democratic prin intermediul pluralismului forțelor politice și sociale și prin dialogul lor reciproc, având drept scop recunoașterea esențială a libertății religioase și integrarea deplină a țării în scenariul internațional mai larg. E important să recunoaștem că, în mijlocul unor mari dificultăți și lipsuri, România a făcut mulți pași înainte pe acest drum. Voința de a progresa în diferitele sectoare ale vieții civile, sociale și științifice a descătușat multe energii și inventivitate, a eliberat numeroase forțe creative, altă dată ținute captive, și a dat un nou avânt multor inițiative, împingând țara spre secolul al XXI-lea. Vă încurajez să continuați munca de consolidare a structurilor și a instituțiilor necesare, nu doar pentru a răspunde aspirațiilor legitime ale cetățenilor, dar și pentru a stimula și a crea condițiile ca poporul dumneavoastră să-și manifeste întreg potențialul și ingeniozitatea de care știm că este capabil.
Trebuie să recunoaștem totodată că transformările generate de deschiderea spre o nouă eră au atras cu sine – odată cu beneficiile – și apariția unor inevitabile hopuri de depășit și a unor consecințe nu întotdeauna ușor de rezolvat pentru a păstra stabilitatea socială și pentru buna administrație a teritoriului. Mă refer în primul rând la fenomenul emigrației care a angrenat mai multe milioane de persoane care și-au lăsat casa și patria pentru a căuta noi oportunități de lucru și de viață demnă. Mă gândesc la depopularea atâtor sate care, în câțiva ani, s-au văzut părăsite de o parte considerabilă a locuitorilor lor; îmi închipui consecințele pe care toate aceste fenomene le pot avea asupra calității vieții, în acele locuri, și la slăbirea forţelor celor mai bogate şi mai profunde rădăcini culturale și spirituale ale voastre care v-au întărit la vreme de grea încercare. Aduc un omagiu sacrificiului atâtor fii și fiice ai României care, prin cultura lor, prin patrimoniul valorilor și muncii lor, îmbogățesc țările în care au emigrat, iar prin roadele efortului lor își ajută familiile rămase în patrie. Gândul la fraţii şi surorile aflate în străinătate este un act de patriotism, este un act de fraternitate, este un act de dreptate. Continuate să faceţi aceasta.
Pentru a înfrunta problemele acestei noi faze istorice, pentru a individualiza soluții eficiente și a găsi puterea de a le pune în practică, trebuie să crească colaborarea pozitivă a forțelor politice, economice, sociale și spirituale; e necesar ca toți să meargă împreună, să meargă cu spirit de unitate, și să-și propună cu hotărâre să nu renunțe la vocația cea mai nobilă la care Statul trebuie să aspire: să se îngrijească de binele comun al poporului său. A merge împreună, ca mijloc de construire a istoriei, impune noblețea de a renunța la ceva din viziunea proprie sau din interesul specific personal în favoarea unui plan mai amplu, astfel încât să se creeze o armonie care să permită înaintarea sigură spre țeluri comune. Aceasta este nobleţea fundamentală.
În felul acesta se poate construi o societate care să-i includă pe toți, în care fiecare, punându-și la dispoziție propriile talente și competențe, printr-o educație de calitate și muncă creativă, participativă și solidară (cf. Exort. ap. Evangelii Gaudium, 192), să devină protagonist al binelui comun; o societate în care cei mai slabi, cei mai săraci și cei din urmă să nu fie considerați nedoriți, obstacole care împiedică „mașina” să meargă, ci cetățeni, ca frați care trebuie integrați în totalitate în viața civilă; ba mai mult, sunt văzuți drept cea mai sigură dovadă a bunătății reale a modelului de societate care se construiește. De fapt, cu cât o societate se preocupă mai mult de soarta celor mai dezavantajați, cu atât mai mult se poate numi cu adevărat civilă.
Toate acestea trebuie să aibă un suflet și o inimă și o clară direcție de mers, care să nu fie impusă de rațiuni extrinseci sau de puterea nestăpânită a centrelor financiare la nivel înalt, ci de conștiința centralității persoanei umane și a drepturilor sale inalienabile (cf. ibid., 203). Pentru dezvoltarea armonioasă viabilă, pentru activarea concretă a solidarității și a carității, pentru sensibilizarea forțelor sociale, civile și politice în vederea binelui comun, nu e suficient să actualizăm teoriile economice, nici nu sunt de ajuns abilitățile tehnice și profesionale, atât de necesare de altfel. Odată cu condițiile materiale, este necesar să se dezvolte sufletul poporului vostru, pentru că popoarele au un suflet; au un mod de a înţelege realitatea. Întoarcerea continuă la sufletul propriului popor: aceasta duce mai departe un popor.
În acest sens, Bisericile creștine pot ajuta la recuperarea și alimentarea inimii vii din care să izvorască o acțiune politică și socială întemeiată pe demnitatea persoanei și angajată cu loialitate și generozitate în favoarea binelui comun al colectivității. În același timp, ele se străduiesc să devină un reflex credibil și o mărturie atractivă a acțiunii lui Dumnezeu, şi astfel se promovează între ele o adevărată prietenie și colaborare. Biserica Catolică vrea să se situeze în această matcă, vrea să contribuie la dezvoltarea societății, dorește să fie semn de armonie, speranță și de unitate și să se pună în slujba demnității umane și a binelui comun. Are intenția de a colabora cu autoritățile și cu celelalte Biserici, cu toți bărbații și femeile de bunăvoință, pentru a merge împreună și pentru a-și oferi talanții în slujirea întregii comunități. Biserica Catolică nu este străină, ci e pe deplin părtașă la spiritul național, după cum o arată și participarea credincioșilor săi la formarea destinului națiunii, la crearea și dezvoltarea structurilor de educație integrală și la formele de asistență specifice unui Stat modern. De aceea, ea dorește să contribuie la clădirea societății și a vieții civile și spirituale în acest pământ frumos al României.
Domnule Președinte,
dorind României prosperitate și pace, invoc asupra Dumneavoastră, asupra familiei Dumneavoastră, asupra tuturor celor prezenți și asupra tuturor locuitorilor acestei țări belșugul binecuvântărilor divine şi protecţia Sfintei Maici a lui Dumnezeu.
