Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


9 - = 7
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Ce se întâmplă o dată cu moartea şi după moarte?

 
Ce se întâmplă o dată cu moartea şi după moarte?
  • 25 Sep 2019
  • 3233

De Mons. Raffaello Martinelli

De unde îşi are originea moartea?

Dumnezeu nici nu a voit şi nici nu a creat moartea aşa cum o îndurăm noi astăzi. Ea a intrat în lume ca şi consecinţă a primului păcat la întâilor părinţi, Adam şi Eva. Aşadar ea este „răsplata păcatului” (Rom 6,23).

Care este sensul morţii?

* Astăzi se tinde să se cenzureze sau se înlăture această realitate a vieţii umane. Chiar şi numai gândul la moarte provoacă nelinişte. Negândind la ea, se consideră că se îndepărtează sau se învinge. În realitate ea, inexorabilă, vine şi poate să vină în orice moment, la orice vârstă a persoanei, în orice condiţie s-ar afla.

*Pentru orice fiinţă umană, moartea este:

– semnul că suntem oameni; ea aparţine condiţiei umane

– sfârşitul vieţii pământeşti

– o poartă care închide un mod de a trăi pentru a deschide un alt mod: nu este sfârşitul a toate

– o chemare la înţelepciunea de a trăi bine timpul pe care-l avem la dispoziţie

– un mod de a realiza o egalitate fundamentală între toţi, dincolo de apartenenţe sociale, condiţii economice, capacităţi culturale.

* Pentru creştin moartea este luminată de cuvântul lui Dumnezeu care ne oferă o lumină care luminează şi mângâie. Moartea devine astfel:

– o încheiere a vieţii omului ca timp deschis pentru a primi sau a refuza iubirea lui Dumnezeu în Cristos

– o începere a vieţii veşnice, adică acea trăire nouă şi pentru totdeauna care începe după această viaţă pământească

– o întâlnire a lui Dumnezeu, Tată şi Judecător

– un posibil mod pentru a exprima un act de ascultare şi de iubire faţă de Tatăl, după exemplul lui Cristos.

* Tocmai datorită acestei viziuni creştine a morţii sfântul Francisc de Assisi putea să exclame în Cântarea creaturilor: „Lăudat să fii, Domnul meu, pentru sora noastră moartea trupească” (Fonti Francescane, 263).

Ce se întâmplă o dată cu moartea?

O dată cu moartea are loc despărţirea sufletului şi a trupului. Trupul omului cade în putrezire, în timp ce sufletul său, care este nemuritor, merge la întâlnirea cu Dumnezeu pentru a fi judecat. El va fi reunit cu trupul său la sfârşitul timpurilor.

Ce înseamnă a muri în harul lui Dumnezeu?

Înseamnă a muri cu conştiinţa că nu am păcatul de moarte pe suflet. Înseamnă a muri în pace cu Dumnezeu şi cu aproapele. „Vrednic de crezare este cuvântul: dacă am murit împreună cu el, vom şi trăi împreună cu el” (2Tim 2,11).

Cum este posibil de a muri împreună cu Cristos?

Este posibil:

– trăind ca fii ai lui Dumnezeu în timpul vieţii noastre pământeşti

– cerând frecvent iertare de la Dumnezeu pentru păcatele noastre prin sacramentul Reconcilierii (Spovezii)

– folosindu-ne, dacă este posibil, de cele două sacramente instituite de Cristos pentru cei grav bolnavi şi pentru cei care trec din această viaţă la cealaltă: sacramentul Euharistiei ca Viatic şi sacramentul Ungerii bolnavilor.

Cum a învins Cristos moartea?

Distrugând cauza morţii, adică păcatul, prin moartea sa pe cruce şi prin învierea sa.

Cum putem descrie condiţiile omului după moarte?

„Trebuie evitate reprezentări imaginare şi arbitrare care în loc să ajute adâncesc dificultăţile credinţei creştine. Totuşi, imaginile folosite de Sfânta Scriptură merită respect. Trebuie căutat sensul lor profund, evitând riscul de a le atenua prea mult, golind de substanţa lor realităţile pe care ele le manifestă” (Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoare despre unele chestiuni referitoare la escatologie).

Ce se întâmplă după moarte?

Sufletul, despărţit de trup, este judecat de Dumnezeu în ceea ce priveşte credinţa şi faptele săvârşite. Aceasta este judecata particulară, cu care este dată fiecăruia răsplata imediată pentru viaţa sa pământească. Această răsplată constă în a avea acces:

* fie la bucuria veşnică a paradisului

– imediat după moarte

– sau după o purificare corespunzătoare (purgatoriu);

* fie la condamnarea veşnică a iadului.

Ce este paradisul?

Paradisul este starea de fericire deplină şi definitivă. Această fericire constă în a-l vedea pe Dumnezeu „aşa cum este” (1In 3,2), „faţă în faţă” (1Cor 13,12). Atunci Dumnezeu va fi cunoscut şi iubit ca fericirea maximă, supremă a omului, scopul ultim şi realizarea deplină a aspiraţiilor celor mai profunde ale omului.

Acest mister de vedere beatifică, de comuniune fericită cu Dumnezeu şi cu toţi cei care sunt în Cristos, depăşeşte orice posibilitate de înţelegere şi de descriere. Sfânta Scriptură ne vorbeşte despre aceasta cu câteva imagini: viaţă, lumină, pace, ospăţ de nuntă, casa Tatălui, Ierusalimul ceresc…

Ce este purgatoriul?

Purgatoriul este purificarea celor care mor în harul lui Dumnezeu, deci sunt siguri că vor putea ajunge în paradis, însă au nevoie de purificare ulterioară cu scopul de a obţine sfinţenia necesară pentru a intra în bucuria paradisului.

Cum putem ajuta noi această purificare?

 

Dumnezeu purifică, cu meritele lui Cristos mort şi înviat, pe cei care sunt în purgatoriu, graţie şi colaborării pe care noi le-o putem da lor. Noi, care suntem încă pelerini aici pe pământ, putem să-i ajutăm pe răposaţii noştri, care sunt în purgatoriu:

– cu rugăciunile noastre pentru ei, îndeosebi participând la celebrarea sfintei Liturghii, dar şi cerând să se celebreze sfinte Liturghii pentru ei

– cu fapte de pocăinţă şi de dragoste

– cu indulgenţele, care sunt iertarea dată de Dumnezeu pentru pedeapsa temporală pentru păcatele iertate deja în ce priveşte vinovăţia. Orice creştin, pelerin aici pe pământ, poate obţine, prin intervenţia Bisericii, aceste indulgenţe, dacă este dispus cum se cuvine şi îndeplineşte anumite condiţii, şi le poate aplica pentru cei răposaţi, în aşa fel încât aceştia să poată fi iertaţi de pedepsele temporale datorate păcatelor lor.

Ce este iadul?

* Iadul este condamnarea veşnică a celor care, prin alegerea lor liberă, mor în stare de păcat de moarte fără să se căiască şi fără să primească iubirea milostivă a lui Dumnezeu. Isus exprimă această realitate cu câteva imagini: gheenă, foc care nu stinge, cuptor aprins… Sunt imagini pentru a descrie starea de suferinţă extremă, de condamnare veşnică de care sunt loviţi cei care sunt în iad.

* Pedeapsa principală a iadului constă în despărţirea veşnică de Dumnezeu: de fapt, numai în el omul poate avea viaţa şi fericirea, pentru care a fost creat şi la care aspiră.

* Dumnezeu nu predestinează pe nimeni ca să meargă în iad. Dimpotrivă, el, ca un Tată bun, vrea ca toţi să se mântuiască şi să ajungă în casa sa: paradisul. Pentru aceasta l-a trimis pe Fiul său mort şi înviat. El nu vrea „să se piardă cineva, ci ca toţi să ajungă la convertire” (2Pt 3,9). Pentru aceasta el cheamă fiecare persoană, în timpul vieţii sale pământeşti, fie cu bunăvoinţă fie, uneori, şi în manieră puternică (aşa cum face orice tată bun cu fiul său). Şi totuşi, creându-l pe om liber, Dumnezeu respectă deciziile persoanei, şi aceasta mai ales în momentul crucial al morţii sale. Prin urmare, însuşi omul este cel care, în deplină libertate şi responsabilitate, se autoexclude din paradis şi, rămânând în refuzarea sa radicală a lui Dumnezeu, merită iadul.

Ce este judecata finală, universală?

Este judecata pe care Dumnezeu o va da la sfârşitul timpurilor, la sfârşitul lumii, când Cristos „va veni în slavă cu toţi îngerii săi […]. Şi se vor aduna înaintea lui toate naţiunile, iar el îi va despărţi pe unii de alţii […]. Şi vor merge aceştia în chinul veşnic, iar cei drepţi în viaţa cea veşnică” (Mt 25,31-46).

Cu această judecată:

* Vor învia toate trupurile oamenilor. Orice trup, transformat din supus putrezirii şi muritor în nesupus putrezirii şi veşnic, se va uni cu propriul suflet, împărtăşind împreună cu el condiţia paradisului sau a iadului: condiţie pe care sufletul o are din momentul morţi trupului.

* Între toţi sfinţii din cer se va trăi o comuniune fraternă „extrem de plăcută, pentru că fiecare va avea toate bunurile tuturor celorlalţi fericiţi. Astfel bucuria unuia singur va fi cu atât mai mare cu cât va fi mai mare bucuria tuturor celorlalţi fericiţi” (Sfântul Toma de Aquino, Conferinţă despre Crez).

* Vor fi „ceruri noi şi pământ nou” (2Pt 3,13). Universul actual, eliberat de orice sclavie, va fi un univers nou, în care „moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut” (Ap 21,4).

* Se va realiza în mod deplin şi definitiv planul lui Dumnezeu de „a recapitula în Cristos toate lucrurile, cele din cer şi cele de pe pământ” (Ef 1,10). Dumnezeu va fi „totul în toţi” (1Cor 15,28).

Când va avea loc judecata finală?

Numai Dumnezeu cunoaşte ziua şi ora acestui eveniment definitiv. Noi ştim doar că va avea loc „în ziua din urmă” (In 6,39), la sfârşitul acestei lumi.

Pe ce se întemeiază credinţa noastră cu privire la învierea trupului nostru?

Se întemeiază:

* pe credinţa în Dumnezeu care „nu este Dumnezeu celor morţi, ci al celor vii” (Mc 12,27)

* pe Isus Cristos, care:

– a spus „Eu sunt învierea şi viaţa” (In 11,25)

– a săvârşit câteva „învieri” în timpul vieţii sale pământeşti: a lui Lazăr, a fiului văduvei din Nain şi a fiicei lui Iair. Aceste „învieri”, care erau o întoarcere la viaţa precedentă, erau semn că el este „învierea” şi prefigurare a învierii sale

– a făcut această promisiune solemnă înainte de a muri: „Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu” (In 14,2-3)

– în mod liber a îndurat moartea, şi încă moartea pe cruce, pentru mântuirea noastră: cu moartea sa a învins moartea, pentru sine şi pentru noi toţi

– a înviat el însuşi cu propriul său trup, transformat şi glorificat: „Dacă Cristos nu a înviat […] zadarnică este şi credinţa voastră” (1Cor 15,14)

– este principiu, fundament şi certitudine şi a învierii noastre: el este „primul născut dintre cei care învie din morţi” (Col 1,18); „Dumnezeu care l-a înviat pe Domnul, ne va învia şi pe noi cu puterea sa” (1Cor 6,13).

Cum va avea loc învierea trupurilor noastre?

Cunoaşterea modului în care are loc învierea depăşeşte posibilităţile intelectului nostru. Este accesibilă numai în credinţă.

Care este diferenţa dintre învierea trupului şi reîncarnare?

Există între cele două o diferenţă enormă, deoarece:

* învierea nu este o întoarcere la viaţa precedentă, ci o trăire nouă cu un trup complet transformat

* orice viaţă este unică şi irepetabilă

* „Oamenilor le este dat să moartă o singură dată” (Ev 9,27).

În ce sens creştinul moarte şi învie în fiecare zi?

Fiecare zi a vieţii aici pe pământ este pentru creştin o participare la moartea şi la învierea lui Cristos, dintr-un punct de vedere:

* sacramental: cu sacramentul Botezului noi murim împreună cu Cristos pentru păcat (suntem eliberaţi de el de păcat) şi înviem la o viaţă nouă, la viaţa fiilor adoptivi ai lui Dumnezeu, mădulare ale lui Cristos şi ale Bisericii sale, templu al Duhului Sfânt

* moral: în fiecare zi suntem chemaţi să alungăm păcatul, să-l evităm, să ne căim şi să înviem din el, pentru a trăi cu bucurie fiecare moment, ca fii ai lui Dumnezeu, căutând „cele de sus, unde Cristos şade la dreapta lui Dumnezeu” (Col 3,1).

 

Traducere: pr. Mihai Pătraşcu

 

NB: Pentru a aprofunda tema, a se citi şi următoarele documente pontificale:

– Catehismul Bisericii Catolice, 1992, nr. 988-1060;

Congregaţia pentru Doctrina Credinţei, Scrisoare cu privire la câteva chestiuni de escatologie, 1979.



Sursa:ercis.ro