Întâlnirea lui Isus din casa lui Lazăr cu surorile acestuia Marta și Maria, ne dezvăluie cum să scriem taina ospeției față Hristos. Maica Preacurată este ființa cea mai aleasă care a primit această „ospeție” a Celui de sus care a coborât în sânul ei și trup s-a făcut. Acestei prezențe Sfânta Maria i-a dat rost în viața sa printre alergăturile vieții și bucuria de a sta în contemplația prezenței lui Dumnezeu.
Oaspetele nu e oricine, ci Hristos. Ce încearcă atunci Domnul să ne spună? „Că un singur lucru trebuie!” și că „Maria și-a ales partea bună!”. Adresându-se Martei, Isus nu-i contestă pregătirea și amabilitatea. Dar îi spune ei – deci și nouă – că o preocupare excesivă, chiar justificată, pentru cele exterioare poate deveni străină de spiritul Lui. Orice grijă care depășește limitele atenției, te face să uiți că Dumnezeu e în sufletul tău și pierzi rostul însoțirii lui de care El ne asigură.
Maria nu este „o gură cască” care și-a neglijat îndatoririle. Isus ne spune că ea a ales partea cu certitudine bună. De ce? Ospeția are nevoie în primul rând de companie, de prezență, de a fi și a rămâne aproape. Nu are nevoie doar de lucruri și pregătiri! Știm cu toții din viața de zi cu zi cât de important e să știi diferența dintre prea mult și ceea ce e esențial. E o măsură de înțelepciune. Ce e prea mult împiedică atenția față de prezența Celui care ți-e oaspete și te distrage de la esențial.
Întotdeauna Isus și-a invitat ascultătorii la o surprinzătoare detașare față de grijile vieții, dar El ne propune o altfel de privire: eliberarea de teama a ține lucrurile sub control. Așa au putut rămâne liberi cei care nu s-au închinat ticăloșiei în timpul prigonirii de credință.
Marta se folosește de Dumnezeu pentru a o judeca pe sora ei, Maria. Maica Domnului se folosește de Dumnezeu pentru ca El să ne binecuvânteze de harul prezenței sale, spunându-ne și nouă ca nuntașilor de la Cana Galileii: „Faceți tot ce vă spune!”. Maica Sfântă a trăit pe pământ fără să uite de dreptul lui Dumnezeu de a ne conduce și orienta viața omului. La Nazaret când a primit vestirea, pe drumul Betleemului, în drumul fugii spre Egipt sau pe drumul Calvarului și sub cruce, Maica Sfântă n-a părăsit acest fel de a judeca lucrurile. Ținând cuvântul lui Dumnezeu pururi în inima sa și meditându-l, Maica Preacurată și-a trăit chemarea printre necesitățile și obligațiile care se regăsesc firesc și în viețile fiecăruia dintre noi. Dacă ne străduim să aflăm răspunsuri valide, găsim până la urmă în afara noastră – adică la Dumnezeu! – urma Spiritului Sfânt care ne însuflețește și conduce. Maica Preacurată ne spune că având o minte prea ocupată, uiți nu numai să trăiești, dar și să recunoști că viața e mai presus de siguranța de a poseda sau a de controla ce se întâmplă lângă tine.
Înainte ca Dumnezeu să ne ceară să-i recunoaștem prezența, El oferă evident o altă perspectivă. Prea multă agitație nu împiedică doar ascultarea glasului său, ci mai ales slujirea sa adevărată. A face mult e semn de dragoste, dar poate uneori pune în pericol însăși dragostea. Ospeția e în primul rând bucuria de a-l asculta pe Isus și mai ales nevoia a-i ține companie, de a fi cu El, de a sta la picioarele lui. Adică de a-i asculta cuvântul pentru a-l trăi, fiindcă l-am lăsat să ni-l spună. Și noi avem parte de Isus în Sfânta Împărtășanie și este cu adevărat oaspetele sufletului. Cei 7 episcopi martiri au dorit să semene cu Isus chiar și momentele sale grele. Ospeția pe care ei i-au oferit-o era aceasta: că nu l-au lăsat singur pe Calvar. Domnul nu i-a părăsit, dimpotrivă i-a făcut mari, astfel că azi ne putem adresa lor ca sfinți.
+ Mihai, episcop
