Nu violenței, da păcii!”. La primul său discurs în Mozambic, în fața autorităților, reprezentanților societății civile și a Corpului Diplomatic, papa Francisc a repetat cuvintele Sfântului Ioan Paul al II-lea. Cuvântul ”pace” riscă să aibă răsunetul unui slogan fără conținut, mai ales în urechile celui care a cunoscut războiul, violența, ura dintre frați, conflictele din țările influențate de marile puteri. Dar aici, la Maputo, apelul lansat de Episcopul Romei atinge corzile cele mai sensibile ale unui popor. Un milion de morți și trei - patru milioane de refugiați în țările limitrofe: acesta este prețul războiului civil în care s-au înfruntat grupările Frelimo (Frontul de Eliberare a Mozambicului, de inspirație marxist-leninistă) și Renamo (Rezistența Națională Mozamicană, mișcare armată anticomunistă). Un război care a durat peste cincisprezece ani și s-a încheiat în 1992 prin Acordurile de la Roma, care au fost mediate de Comunitatea Sfântul Egidiu, Biserica locală și guvernul italian. În ultimul sfert de secol, drumul nu a fost ușor, dar a fost marcat de revenirea stării conflictuale, care i-a făcut pe mulți să se teamă de ce-i mai rău. Astăzi, pacea pare să înflorească din nou datorită noului acord, încheiat în august 2019 între președintele Nyussi și liderul Renamo, Ossufo Momade, în care se dispune dezarmarea a peste cinci mii de combatanți și noi alegeri politice, programate pe 15 octombrie 2019.
Papa a vrut să-și exprime încă din primele cuvinte aprecierea sa pentru eforturile care se face pentru ca ”pacea să fie din nou norma, iar reconcilierea, calea cea mai bună pentru a înfrunta greutățile și provocările întâlnite ca națiune”. Căutarea păcii, angajarea pentru pace cere ”o muncă grea, constantă și fără oprire”. Dar papa Francisc, în discursul inițial al vizitei sale în Mozambic, a vrut să aducă aminte că pacea ”nu înseamnă numai absența războiului, ci angajarea neîncetată – mai ales a celor care ocupă o funcție cu responsabilități mai mari – de a recunoaște, a garanta și a reconstrui concret demnitatea, deseori uitată sau ignorată, a fraților noștri pentru ca să se poată simți protagoniști ai destinului propriei națiuni”.
Pacea nu poate să fie separată de dreptate și nu poate fi dobândită fără iertare și reconciliere, după cum a amintit mereu Ioan Paul al II-lea, chiar și după atacurile asupra Statelor Unite ale Americii din 11 septembrie 2001. Astăzi, succesorul său afirmă că ”nu putem pierde din vedere că, fără egalitate de șanse, diversele forme de agresiune și de război vor găsi un teren fertil care, mai devreme sau mai târziu, va provoca explozia. Când societatea – locală, națională sau mondială – abandonează la periferie o parte a ei, nu vor exista programe politice, nici forțe de ordine sau de control care să poată asigura liniștea la nesfârșit”. Inegalitățile sociale, exploatarea sălbatică a resurselor naturale care lasă în sărăcie popoarele, un sistem economico-financiar care îl pune în centru pe zeul banului și nu omul, incitarea la ură și la contrapunere, sunt semințe de violență și de război. Pentru a face să înflorească pacea adevărată – aceasta este calea arătată de papa – este nevoie a se angaja pentru dreptate, a combate inegalitățile, a favoriza cultura întâlnirii, a îngriji Casa comună și a nu-i considera rebut pe tineri și pe cei în vârstă. O cale regală de urmat, nu doar în Africa.
Între 4-10 septembrie a.c. papa Francisc efectuează o călătorie apostolică în Mozambic, Madagascar și Mauritius. Este cea de-a patra vizită a pontificatului în Africa și cea de-a 31-a a papei Francisc.
