Ev Lc 16,19-31
Iată două istorii pe care dacă le luăm separat, nu sunt întru nimic exceptionale. Bogatul nu pare un om rău cu adevărat. Câţi alţii nu cunoaştem fiecare dintre noi, mult mai de condamnat ? Oameni care distrug oameni, care jefuiesc bunurile sau vieţile altora? În fond, cel din evanghelie, nu face altceva decât să o ţină într-o continuă petrecere…
Iar ca săracul Lazar, câti nu am întâlnit deja! Ce mai pui că e tot mai dificil să distingi între adevăraţii şi falşii Lazar ai zilelelor noastre…
Problema e că şirul vieţii personale nu este niciodată separat de cel al semenilor noştri. Oricât am vrea noi. Și aici e sensul evangheliei: adevăratul păcat al bogatului este faptul că nu îl vede pe Lazăr. Cu toate că acesta este tocmai biletul lui înspre Paradis, cheia ce i-ar putea deschide uşa Raiului. Îl va vedea doar atunci când va fi prea târziu.
Nu ne putem mântui închişi în bunăstarea şi autosuficienţa noastră, indiferenţi la cei din jur. Pentru un simplu motiv: ne mântuim în măsura în care trăim demnitatea de fii ai lui Dumnezeu. Și o trăim în măsura în care recunoaştem în cei de lângă noi fraţi ai noştri şi ai lui Isus, fii împreună cu noi ai Tatălui Ceresc. Dacă negăm identitatea lor, ne negăm pe noi înşine. Bogatul ce neagă o viaţă întreagă identitatea de frate sărmanului Lazăr, regăseşte în viaţa de apoi nimic altceva decât alegerea lui. Este separat, ca în viaţa lui pământească, de Lazăr. Nici măcar nu este o pedeapsă: este doar alegerea lui de-o viaţă!
Orice acţiune a noastră are un parfum de eternitate, că ne dăm sau nu ne dăm seama. În bine sau în rău vom regăsi tot ceea ce facem în veşnicie. De aceea să ne gândim de două ori atunci când alegem ceva. Nu pentru a deveni stresaţi, ci înţelepţi!
PS Claudiu
Episcopul Curiei
