Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


7 - = 6
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Învingerea discordiei prin contemplarea Trinităţii

 
Învingerea discordiei prin contemplarea Trinităţii
  • 14 Dec 2018
  • 2388

Dumnezeu cel viu este Trinitatea vie". Aceasta este tema celei de-a doua predici pentru Adventul din acest an, prezentată de părintele Raniero Cantalamessa, OFMCap, în dimineața de vineri, 14 decembrie 2018, în capela "Redemptoris Mater", din Palatul Apostolic, în prezenţa papei Francisc.

Amintind că  doctrina Trinității este cuprinsă în revelația lui Dumnezeu ca iubire, părintele Cantalamessa a evidenţiat  că spunând "Dumnezeu este iubire" (1 In 4,8) spunem de fapt că "Dumnezeu este Trinitate"., explicând că o iubire presupune existenţa persoanelor între care este prezentă o legătură de iubire. Şi, referindu-se la răspunsul revelaţiei, explicat de Biserică, a evidenţiat caracterul etern al iubirii lui Dumnezeu care – chiar înainte de a exista un obiect de iubit, avea în sine însuşi Cuvântul,  Fiul pe care-l iubea cu iubire infinită, adică în Spiritul Sfânt.

Succesiv, reflectând asupra necesităţii de a contempla Trinitatea pentru a învinge diviziunea plină de ură a lumii, predicatorul Casei Pontificale a spus că nici un tratat cu privire la Trinitate nu este în măsură să ne facă să intrăm în contact direct cu aceasta precum icoana Preasfintei Treimi a lui Rublev.

«Dogma unității și a trinității lui Dumnezeu este exprimată în icoana lui Rublev prin faptul că figurile prezente sunt trei, sunt foarte distincte între ele dar şi foarte asemănătoare una cu cealaltă. Ele sunt cuprinse, în mod ideal, într-un cerc  care evidențiază unitatea lor, în timp ce mișcarea diferită, în special a capului, afirmă distincția lor. Toți trei poartă, în original, un veşmânt albastru, semn al naturii divine pe care o au în comun; însă, fie deasupra, fie dedesubt, fiecare poartă un strai  de o culoare diferită, care-l deosebeşte de ceilalţi. Tatăl (identificat de obicei cu îngerul aflat la stânga, spre care celelalte două înclină capul), poartă un veşmânt de o culoare indefinibilă, făcută aproape din lumină pură, semn al invizibilității și inaccesibilității sale; Fiul, în centru, poartă o tunică închisă la culoare, un semn al umanității pe care şi-a asumat-o; Spiritul Sfânt, îngerul din dreapta, poartă o mantie verde, semn al vieții, fiind cel care "dă viață".» Astfel a explicat părintele Cantalamessa icoana Trinităţii pictată de Rublev, evidenţiind că ceea ce impresionează contemplând-o este "pacea profundă şi unitatea răspândite de imagine în ansamblul ei "

Spunând că Trinitatea ne arată adevărata cale spre unitate, părintele Cantalamessa a explicat că cele trei persoane divine sunt mereu angajate să-şi adună slavă reciproc, observând cât de diferită este atmosfera existentă în corpul social.

Succesiv, predicatorul Casei Pontificale a explicat că, ceea ce noi putem face în raport cu Trinitatea, nu este doar contemplarea şi imitarea acesteia, ci pătrunderea în misterului Trinităţii, prin modalitatea concretă lăsată nouă de Isus: prin Preasfânta Euharistie.

«Trinitatea nu este doar un mister și un adevăr al credinței noastre, ci este o realitate vie și palpitantă», a spus părintele Cantalamessa. «Repet ceea ce am spus la început: Dumnezeul cel Viu al Bibliei nu este altul decât Trinitatea vie. Fie ca Spiritul Sfânt să ne facă să pătrundem în Trinitate şi să facă să gustăm plăcuta sa companie.»



Sursa:vaticannews.va/ro