Din timpul primelor comunități creștine, Duminica era ziua adunării pentru frângerea pâinii: „În ziua întâi a săptămânii (Duminică) adunându-ne noi să frângem pâinea, Pavel (...) a început să vorbească... ” (Fapte 20: 7).
Cinstirea Duminicii începe cu Învierea lui Cristos
Creștinii se adună în această primă zi a săptămânii pentru a arăta rolul central al Învierii lui Cristos în viața lor de credință. Duminica este ziua comemorării morții și învierii lui Cristos, ziua Euharistiei, ziua în care oamenii se adună să aducă mulțumire lui Dumnezeu și să-L laude. Sărbătorim Duminica pentru a comemora moartea și învierea lui Cristos și pentru a continua lucrarea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cheamă să-i continuăm lucrarea în lume pentru că vrea ca fiecare om, din fiecare loc, să fie mântuit. Totodată, Duminica este o oprire privilegiată din ritmul săptămânii pentru a cultiva sensul omului.
Conform tradiției apostolice, care datează încă din ziua învierii lui Cristos, Biserica celebrează misterul pascal în fiecare primă zi a săptămânii, care e numită pe bună dreptate ziua Domnului sau Duminica.
„Într-adevăr, în această zi credincioșii trebuie să se adune ca, ascultând cuvântul lui Dumnezeu și participând la sfânta Euharistie, să-și amintească de patima, învierea și gloria Domnului Isus și să mulțumească lui Dumnezeu, care „i-a renăscut la o nădejde vie prin învierea lui Cristos din morți” (1Pt 1,3).
Așadar, duminica este sărbătoarea primordială, care trebuie prezentată pietății credincioșilor și întipărită bine în ea, așa încât să devină și zi de bucurie și de încetare a lucrului. Celelalte celebrări, dacă nu sunt într-adevăr de cea mai mare importanță, nu trebuie să aibă întâietate asupra ei, deoarece ea este fundamentul și nucleul întregului an liturgic.” (Sacrosanctum concilium nr.106)
Traducere: ACC
