Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


8 - = 3
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Simțul umorului, o posibilă cale de a deveni sfinți?

 
 Simțul umorului, o posibilă cale de a deveni sfinți?
  • 31 Aug 2018
  • 1977

Bucuria de a fi salvați și de a ne ști iubiți sunt considerate semne externe și simptome obiective ale unei credințe vii și nu doar teoretice, până în punctul în care lipsa bucuriei stârnește suspiciuni. Friedrich Nietzsche spunea că, probabil, ar fi crezut în Dumnezeu dacă creștinii ar fi avut chip de înviați.

Bucuria sfinților are un numitor comun: înainte de a fi recunoscuți pentru sfințenia lor, a trebuit să fie recunoscuți pentru bucuria lor. Mi se pare că simțul umorului este încă foarte ignorat de către creștini, în special de catolici. Creștinii trebuie convinși că simțul umorului este un instrument de sfințenie prin excelență.

În primul rând, acesta ne permite să ne umanizăm existența pe acest pământ, menținându-ne fermi în fața loviturilor vieții și ajutându-ne să privim răul în față, fără a cădea în disperare. În al doilea rând, contribuie la convertirea inimilor noastre în așteptarea vieții veșnice. Adevărurile pe care dorim mai puțin să le ascultăm sunt acelea de care avem nevoie cel mai mult, iar simțul umorului ne oferă un acces, fără durere datorită parodiei, la aceste adevăruri fundamentale, care adesea par prea paradoxale și, prin urmare, inacceptabile, deoarece critică lumea de iluzii și de minciuni în care trăim.

Simțul umorului este mai întâi de toate o tehnică de supraviețuire.

Simțul umorului îndepărtează inhibițiile care ne paralizează atunci când ne confruntăm cu persoane de ale căror opinii ne temem. De asemenea, reprezintă ieșirea de urgență care ne permite să ne exprimăm emoțiile și convingerile fără să ieșim distruși.

În cazul agresiunii psihologice, verbale sau fizice, cel care este complet lipsit de umor sau care nu reușește să recurgă la umor pentru a replica, nu are altă opțiune decât fuga, supunerea sau rebeliunea, iar niciuna dintre aceste situații nu-l va lăsa neatins emoțional. Cine folosește umorul ca și tehnică de auto-apărare va ieși victorios la nivel emoțional. Va scăpa de umilirea voluntară, mutând conflictul pe un teren în care va fi într-o poziție de superioritate. Acest lucru îi va perimite să nu cadă în defăimarea de sine sau să rămână cu amintiri traumatice. Chiar dacă este maltratat în exterior va rămâne protejat în interior, iar centrul integrității sale morale și emoționale vor rămâne intacte. Grăbiți-vă să râdeți pentru a nu fi nevoiți să plângeți: aceasta este calea înțelepciunii.

Simțul umorului - o artă marțială non-violentă.

Este vorba despre o formă de non-violență activă care amintește de filozofia japoneză aikido sau de sistemul rusesc. Reprezintă o modalitate de a da drumul „balastului” care nu ne scutește de durerea sistematică, ci doar îi reduce intensitatea.

S-ar putea spune că umorul este eleganța disperării. Expresia este interesantă, deoarece sugerează că, chiar dacă suntem disperați, putem să păstrăm o stimă de sine suficientă pentru a da o imagine bună și a menține o eleganță morală.

Acest lucru presupune faptul de a conveni asupra sensului cuvintelor și de a fi capabili să distingem sensul umorului de ridicol, care încearcă doar să-i rănească pe ceilalți. Simțul umorului constă în faptul de a face față tragediei lumii și existenței, subliniind aspectele comice, absurde sau neobișnuite.

Este o modalitate de a accepta durerea și de a o îndrepta spre ieșire, pentru a o împiedica să se așeze într-un mod permanent. Este o sursă inepuizabilă de speranță pentru cei care suferă și o modalitate de a înlocui durerea cu plăcerea.

Când umilința se unește cu iubirea, naște umorul. În mod similar, umorul se bazează pe umilință: în primul rând trebuie să accepte să vadă realitatea așa cum este, iar apoi să se privească pe sine așa cum este. Această condiție prealabilă a lucidității presupune faptul de a avea curaj în fața propriilor limite și puncte slabe, pentru a putea apoi să și râdă. Fericiți aceia care reușesc să râdă de ei înșiși, pentru că nu vor înceta niciodată să se distreze!

Un alt punct pe care se bazează simțul umorului este adevărul: exprimă adevărul care se dorește să fie ascuns. Demască minciunile noastre, chiar și pe acelea pe care le spunem pentru a-i fi plăcuți lui Dumnezeu. De asemenea, simțul umorului se bazează și pe caritate, deoarece se bazează pe o bună voință față de ceilalți. Este ceea ce distinge bătaia de joc sau batjocura față de alții. Batjocura este la fel de naturală ca și păcatul originar, dar simțul umorului nu. Sensul batjocurii nu este niciodată o expresie a unei motivații de umor sau un atribut strălucitor al spiritului, dar doare. 

Cristos însuși ne oferă un exemplu: după ce un grup de farisei au încercat să-i întindă o capcană, aruncându-i la picioare o femeie adulteră și întrebându-L ce trebuie să facă, Isus nu acceptă provocarea, dar nici nu o ignoră. Răspunde simplu și clar: „Care dintre voi este fără de păcat, să arunce primul cu piatra în ea”. Apoi, după ce toți acuzatorii au plecat rușinați, Isus o întreabă pe femeie: „Femeie, unde sunt pârașii tăi? Nu te-a osândit niciunul? (In 8, 7-10).

Simțul umorului nu este natural, ci cultural.

A râde de noi înșine nu este un exercițiu natural. Bineînțeles, ne este rușine pentru slăbiciunile noastre, iar tendința spontană este aceea de a le ascunde și de a distrage atenția celor din jurul nostru. Acest lucru este cu totul contrar simțului umorului, care este expresia unui spirit dispus să expună propriile slăbiciuni și să le submineze prin râs.

În unele culturi, simțul umorului este chiar o artă: umorul englezesc sau cel evreiesc sunt succesele civilizației și fără îndoială una dintre explicații pentru capacitatea colectivă de a repropune propriile idei și de a le inova. Simțul umorului este cultural și de aceea se educă, se cultivă și mai presus de toate se practică. Asemenea vieții spirituale, simțul umorului este alimentat pentru ca să se dezvolte și să se extindă, pentru ca să crească în maturitate, în umanitate și în inteligența de viață.

Simțul umorului acționează ca un revelator de adevăruri paradoxale.

Simțul umorului este și un mod minunat de dezvăluire a acelor adevăruri paradoxale care sunt neglijate sau uitate. Arta paradoxului este arta distrugerii paradigmelor, capacitatea de a realiza schimbări de perspectivă, așa cum a făcut Tristan Bernard în timpul ocupației naziste. Fiind arestat pentru că era evreu, ar fi trebuit să fie internat în lagărul de la Drancy. Înainte de a fi luat de poliție, și-a găsit un moment pentru a dedica un cuvânt de consolare soției sale întristate. I-a șoptit la ureche: „De ce plângi? Până acum am trăit în frică, de acum încolo vom trăi în speranță”.

Având în vedere că luminează colțurile întunecate și dezvăluie semnificațiile ascunse, umorul ne protejează de situațiile false și ne protejează de aparențe. Îi predispune pe cei care îl practică să primească Vestea cea Bună, care este schimbarea de paradigmă supremă, în ceea ce privește condiția umană și destinul nostru individual.

Este și un balsam pe care creștinii îl pot turna pe inimile celor care se tem, fug sau resping conceptul de Dumnezeu răzbunător și furios, care le-a fost prezentat într-un mod greșit.

 C.S. Lewis ameliorează agoniile existențiale ale multor cititori, scriind despre judecata finală: „La sfârșit, omenirea se împarte în două categorii de persoane: cele care îi spun lui Dumnezeu „facă-se voia Ta” și cele cărora Dumnezeu le spune „facă-se voia ta”. Toți aceia care vor merge în iad fac parte din a doua categorie.

Pentru creștini este și un antidot împotriva tentației fanatismului. O credință condusă de simțul umorului este o credință care aduce rațiune în loc să se transforme într-un catalog de considerente interzise. De asemenea, simțul umorului este instrumentul pedagogic prin excelență și, prin urmare, cel mai bun mod de a-L proclama pe Isus Cristos. Dincolo de virtuțile sale pedagogice este în primul rând un mod de a trăi în lume. Este o modalitate de a se împăca cu lumea și de a o iubi, fără a fi clevetitor.

          Simțul umorului ar trebui să fie calea de sfințenie preferată de către creștini.

 

Traducere: Liviu Ursu

 


Sursa:it.aleteia.org