de Sebastian Campos
Sportul este atât de măreț încât, chiar și în Biblie găsim exemple care folosesc exercițiul fizic pentru a putea înțelege mai bine viața spirituală. Sfântul Ioan Paul al II-lea a folosit un exemplu sportiv pentru a ne ajuta să înțelegem că „viața poate fi comparată cu un singur maraton, pe care toți suntem chemați să-l parcurgem, fiecare cu modalități și ritmuri diferite. Ne așteaptă însă un obiectiv comun, care este întâlnirea cu Cristos”. (Sfântul Ioan Paul al II-lea, mesaj către atleții participanți la Maratonul de la Roma, 2000).
Viața noastră este asemenea unei Olimpiade, o perioadă de pregătire și de formare pentru momentul în care vom fi încercați. Tot Sfântul Ioan Paul al II-lea, parafrazându-l pe Sfântul Apostol Pavel, care de mai multe ori a vorbit despre atleți pentru a explica mai bine conceptele relative vieții spirituale, a afirmat: „fiecare atlet este temperat întru toate” (cf. 1 Cor 9, 25). Într-adevăr, fără echilibru, auto-disciplină, seriozitate și capacitate de a interacționa în mod onest cu celilalți, sportivul nu este în măsură să înțeleagă semnificația completă a unei activități fizice destinată să întărească, nu numai trupul, ci și mintea și inima. (Sfântul Ioan Paul al II-lea, mesaj către Societatea Sportivă Lazio, 2000).
Sportul este un exemplu din mai multe aspecte, iar istoriile sportivilor, nobile și virtuoase, ne vorbesc și despre viața spirituală și despre lucrurile pe care le trăim în fiecare zi. Efortul, perseverența, înfrângerea, critica și descurajarea sunt lucruri pe care le înfruntăm mai mult decât ne-am dori.
Iată 7 mărturii emoționante selecționate din istoria Jocurilor Olimpice, nu doar cele care înregistrează recorduri și sfidează limitele umane, ci mărturii de pasiune și virtute, la care toți suntem chemați să le trăim:
1. A renunțat la Jocurile Olimpice din iubire pentru tatăl său
Joana Bolling are 20 de ani și este o jucătoare de handbal. Este sportivă ca și tatăl său, care a fost jucător de baschet. Face parte din echipa Argentinei, iar în ultimele luni s-a pregătit pentru a participa la Jocurile Olimpice de la Rio. Tatăl însă, s-a îmbolnăvit de insuficiență renală și avea nevoie de un donator. Joana, în pofida opoziției tatălui său, a decis fără ezitare să fie ea donatorul, punând astfel în plan secund cariera ei sportivă și Jocurile Olimpice, pentru a-i salva viața părintelui.
Joana ne oferă o lecție despre decizii și priorități. Familia ta este mai importantă decât cariera și decât dezvoltarea ta personală?
2. Linia de final
Maratonista elvețiană Gabriela Andersen a demonstrat perfect spiritul olimpic atunci când, în 1984, la 30°C, în Los Angeles (SUA), a ridicat un stadion întreg în picioare pentru a o primi cu ovații.
Nu a câștigat, dar a arătat determinare și perseverență. A ajuns la stadion deshidratată, speriată și cu jumatate de corp paralizat. Organizatorii s-au mobilizat rapid pentru a-i oferi ajutor la sosirea ei la stadion, dar ea știa că, dacă va beneficia de ajutor va fi descalificată. De aceea, fără a accepta ajutorul care i-a fost oferit, a ajuns la linia de sosire, cu dificultăți enorme. Ani mai târziu a spus: „Era unica mea șansă să termin un maraton într-un stadion olimpic”.
Mărturia Gabrielei ne provoacă. Atunci când totul se prăbușește peste noi, suntem dispuși să mergem înainte și să terminăm cursa?
3. Împotriva oricărui pronostic și a oricărui raport medical
Dacă o persoană suferă de boli grave încă din copilărie, are puține șanse de a bate vreun record la nivel de implicare fizică. Nu este și cazul lui Wilma Rudolph, care de mică a suferit de mai multe boli grave, printre care și poliomielita, care i-a paralizat pentru mai mulți ani un picior.
La Jocurile Olimpice de la Roma din 1960 a câștigat 3 medalii de aur pentru SUA, la 100 de metri, 200 de metri și ștafetă, iar în 1961 a bătut reordul mondial la 100 de metri.
Cu siguranță că ați auzit de mai multe ori spunându-vi-se că nu puteți face un anumit lucru. Doriți să urmați exemplul Wilmei și să perseverați împotriva oricărui pronostic?
4. Pentru a da un bun exemplu
Cu două coaste fracturate și cu răceală, peruanul Roberto Carcelén, a participat la cursa de schi fond de la Jocurile Olimpice de la Soci, în anul 2014. Cu zece zile înainte de cursă s-a ales cu aceste leziuni, așa că nimeni nu i-a dat vreo șansă pentru a obține vreun rezultat bun. A folosit într-adevăr de două ori timpul câștigătorului. Apoi a declarat: „Am respirat foarte greu, a trebuit să suport multă durere, dar acum sunt aici, am făcut ceea ce am promis și, poate va rămâne ca și exemplu”.
Roberto ne învață ceva măret și ne invită să reflectăm: „Facem lucrurile doar pentru a trage profit sau pentru că într-adevăr un lucru bun trebuie făcut?
5. Când scopul este mare, durerea este pusă deoparte
După ce prima lui săritură i-a provocat o entorsă dureroasă la gleznă, tânărul american Kerri Strug, a realizat și o a doua săritură în concursul de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice din Atlanta, din anul 1966. SUA avea nevoie de o bună săritură a lui Kerri pentru a obține medalia de aur. Săritura lui i-a adus țării pe care o reprezenta medalia de aur.
Atunci când simți durere (fizică sau spirituală), ești capabil să încerci un nou salt de credință?
6. Încercarea altor forme, pierderea fricii pentru ceea ce este nou
Până în 1963 săritura în înălțime se realiza din față, și anume trecând cu pieptul peste bara orizontală. Dick Fosbury, 16 ani, a inovat totul. A realizat săritura trecând cu spatele peste bară, deoarece a observat că așa este mai flexibil și va reuși să obțină o săritură mai mare. A fost definit nebun și nu inovator. În 1968 s-a calificat la jocurile universitare din SUA și la Jocurile Olimpice din Mexic. În fața privirilor nedumerite a tuturor, a obținut aurul și un record olimpic, cu o săritură de 2,24 metri. Astăzi, acest tip de săritură îi poartă numele, Fosbury Flop, iar știința a demonstrat că această tehnică este mult mai eficientă în momentul săriturii, fiind folosită astăzi de către toți.
Privind îndrăzneala tânărului Fosbury, atunci când lucrurile devin dificile ai curajul să propui ideile care îți vin în minte, chiar dacă crezi că alții te vor critica?
7. Dacă îl privești de sus, un defect poate fi o virtute
Bob Kurland (SUA) avea 2,10 metri înălțime. Din această cauză avea probleme de coordonare, iar părinții au decis să-l ducă să facă baschet. Din cauza înălțimii sale nu a fost nici măcar recrutat în al Doilea Război Mondial. A fost trimis să joace pentru diferite echipe din NBA, dar nu a acceptat, chiar dacă a fost selecționat și în echipa națională. Era atât de înalt încât era foarte ușor pentru el să prindă mingea și să intimideze adversarii.
La Olimpiada din 1948 și-a ajutat echipa să obțină aurul. Statura sa a provocat senzație, iar autoritățile din baschet au propus să se interzică persoanelor de o asemenea înălțime să joace. Astăzi, echipele de baschet caută jucători înalți, pentru că după Rob au observat avantajele acestor persoane în joc. La Jocurile Olimpice care au urmat, Bob Kurland, a devenit primul jucător de baschet câștigător a două medalii de aur.
Ți-a ajuns la urechi faptul că datorită caracteristicilor tale fizice ai fi o persoană nepotrivită? Privește exemplul lui Bob!
Traducere: Liviu Ursu
