Samuil Vulcan a fost episcop al Eparhiei Greco-Catolice de Oradea Mare între 1806 și 1839.
S-a născut la 1 august 1758, în localitatea Veza, de lângă Blaj, dintr-o familie de „oameni liberi”, cu o situaţie materială grea, cunoscând de timpuriu asprimile şi privaţiunile vieţii ţăranilor români. Din 1784 până în 1788, după efectuarea studiilor la Blaj, Oradea şi Viena, a funcţionat ca prefect de studii şi „vicerector” la „Seminarul Sfânta Barbara” în oraşele Agria (Eger) şi Lemberg (Lvov), unde şi-a aprofundat studiile, învăţând mai multe limbi vechi (ebraică, greacă, latină) şi moderne (germană, franceză şi italiană). La 30 aprilie 1788 este numit canonic la Oradea, dar rămâne la Lemberg până în 1792. Din 1795 până la 1805 a îndeplinit, pe lângă Ignatie Darabant, funcţia de vicar general al Episcopiei greco-catolice de Oradea.
La 25 octombrie 1806 a fost numit episcop al diecezei amintite, consacrarea sa făcându-se abia la 7 iulie 1807, în Catedrala de la Blaj, prin episcopul Ioan Bob. În timpul îndelungatei sale arhipăstoriri numărul enoriaşilor greco-catolici din dieceza sa a sporit foarte mult, prin trecerea la „Unire” a 15 „comune” bihorene (Borod, Borozel, Chioag, Cristur, Derna, Drăgoteni, Dumbrăviţa, Fegernic, Feneriş, Pocola, Sărsig, Sarcău, Sânlazăr, Suplac şi Tria), a 16 bănăţene (între care Chizdia, Izvin, Lugoj şi Reşiţa), a 19 arădene, dar şi prin încorporarea, în perioada 1811-1823, a unui număr de 72 de parohii, desprinse din Episcopia Munkács-ului. Astfel, dacă la începutul arhipăstoririi sale, în Episcopia de Oradea intrau un număr de 63 parohii şi 85 filii, cu 26.232 enoriaşi, la sfârşitul ei, numărul lor era de 169, cu 395 filii şi 106.153 de „suflete”.
Pentru buna funcţionare a instituţiei ecclesiale s-a preocupat de asigurarea unei remuneraţii regulate pentru preoţii şi cantorii, respectiv dascălii care o deserveau. A finanţat terminarea construirii Catedralei Sfântul Nicolae, care, către sfârşitul arhipăstoririi sale, adică în 1836, a fost distrusă de un mare incendiu. El era conştient că pe atunci cel mai folositor lucru pentru conaţionalii săi era acela de a se instrui, de a avea acces la învăţătură, şi de aceea a întemeiat numeroase şcoli, cea mai însemnată fiind renumitul „Gimnaziu de la Beiuş”, deschis în toamna anului 1828. A sprijinit pe intelectualii români ortodocşi din Timişoara şi Arad, între care pot fi amintiţi Moise Nicoară şi Dimitrie Ţichindeal, în lupta pentru emanciparea bisericii lor de sub tutela Mitropoliei sârbeşti de la Carlovitz, şi alegerea în fruntea ei a unor episcopi români. Cu ajutorul lui Samuil Vulcan, la Sibiu a fost numit un episcop ortodox de etnie română, în persoana lui Vasile Moga, care l-a respectat foarte mult, întreţinând cu el o corespondenţă regulată. Stăpânirea îi cerea sfatul în toate problemele de administraţie şi organizare bisericească şi de învăţământ, care îi priveau pe toţi românii, indiferent de religia acestora. Din numeroasele sale circulare rezultă că s-a preocupat de îmbunătăţirea stării materiale a enoriaşilor, recomandându-le, în mai multe rânduri, să practice meşteşugurile, comerţul şi creşterea viermilor de mătase, spre a obţine câştiguri suplimentare, de starea sănătăţii lor, dispunând să se prezinte la vaccinarea antivariolică iniţiată de autorităţi, şi câteodată recomandându-le cum să se trateze de diferite boli.
Despre viaţa şi activitatea sa marele gazetar Iosif Vulcan, întemeietorul revistei „Familia”, spunea următoarele: „Toată viaţa lui a fost un şir lung de acte filantropice şi naţional-culturale. Reşedinţa lui a devenit un azil al tuturor celor ce aveau trebuinţă de ajutor. Nici o mişcare culturală naţională nu s-a iniţiat fără ştirea şi conlucrarea lui. Nici o carte românească nu s-a tipărit fără conlucrarea lui. Nici un scriitor român n-a rămas, pe care să nu-l fi încurajat şi sprijinit”. Între cei ajutaţi de el se numără şi corifeii Şcolii Ardelene, Samuil Micu, Gheorghe Şincai şi Petru Maior.
A murit în 25 decembrie 1839, la vârsta de 82 de ani.
Despre viaţa şi activitatea sa s-au scris mai multe cărţi şi articole, cele mai de seamă fiind ale lui Vasile Bolca, Iacob Radu, Constantin Mălinaş, Iudita Căluşer, Vasile Dudaş, Blaga Mihoc etc.
