Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


3 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Exortația apostolică a papei Francisc ”Gaudete et exsultate” (rezumat)

 
Exortația apostolică a papei Francisc ”Gaudete et exsultate” (rezumat)
  • 10 Apr 2018
  • 430

Un îndemn apostolic prin care să răsune încă o dată, într-o lume grăbită și agresivă, chemarea universală la sfințenie: acesta este scopul declarat al exortației apostolice a papei Francisc ”Gaudete et exsultate” despre chemarea la sfințenie în lumea contemporană, prezentată astăzi la Sala de presă a Sf. Scaun.

Începutul exortației: îndemnul la bucurie și chemarea la sfințenie
[1] «Gaudete et exsultate!» - «Bucurați-vă și tresăltați de veselie!» (Mt 5,12), spune Isus celor persecutați și umiliți pentru cauza sa. Domnul cere totul și ceea ce oferă este adevărata viață, fericirea pentru care am fost creați. El ne vrea sfinți și nu se așteaptă să ne mulțumim cu o existență mediocră, apoasă, inconsistentă. În realitate, chemarea la sfințenie este prezentă în diferite feluri încă din primele pagini ale Bibliei. Domnul o propune în felul următor lui Abraham: «Umblă în fața mea și fii neprihănit!» (Gen 17,1). [2] Nu trebuie să ne așteptăm aici la un tratat despre sfințenie, cu multe definiții și deosebiri care ar putea să îmbogățească această temă importantă sau cu analizări care s-ar putea face cu privire la mijloacele de sanctificare. Țelul meu modest este să fac să răsune încă o dată chemarea la sfințenie, urmărind să o concretizăm în contextul actual, cu riscurile, provocările și oportunitățile sale. Pentru că Domnul ne-a ales pe fiecare dintre noi «ca să fim sfinți și neprihăniți înaintea lui în iubire» (Ef 1,4).

Sinteza exortației apostolice
Se devine sfinți trăind Fericirile evangheliei, o cale regală pentru că este ”contracurentului” în raport cu direcția lumii. Se devine sfinți cu toții, pentru că Biserica a învățat întotdeauna că sfințenia este o chemare universală și la îndemâna oricui, după cum dovedesc numeroșii sfinți ”de la ușa de alături”. Viața de sfințenie este, totodată, strâns legată de viața de milostivire, ”cheia cerului”. Prin urmare, sfânt este cel care știe să se lase mișcat și se mișcă la rândul său pentru a-i ajuta pe cei săraci și a vindeca formele de mizerie. Cel care respinge ”elucubrațiile” vechilor erezii mereu actuale și cel care, pe lângă toate celelalte, într-o lume ”accelerată” și agresivă, este capabil să trăiască cu bucurie și simțul umorului”.

Nu un "tratat", ci un îndemn
Este tocmai spiritul de bucurie pe care papa Francisc alege să-l propună în deschiderea ultimei exortații apostolice. Titlul "Gaudete et exsultate", "Bucuraţi-vă și veseliţi-vă", reia cuvintele pe care Isus le adresează "celor care sunt persecutați sau umiliți din cauza lui". În cele cinci capitole și cele 44 de pagini ale documentului, Sfântul Părinte urmează firul magisteriului predicat de el cu deosebită intensitate: Biserica aproape de "trupul suferind al lui Cristos". După cum avertizează încă de la început, cele 177 de paragrafe nu sunt  "un tratat despre sfințenie cu numeroase definiții și distincții", ci o modalitate de a "face să răsune încă o dată chemarea la sfinţenie", indicând "riscurile, provocările și oportunitățile sale" "(nr. 2).

Clasa de mijloc a sfințeniei
Înainte de a arăta ce trebuie făcut pentru a deveni sfinți, pontiful se opreşte în primul capitol asupra "chemării la sfințenie" și asigură în privinţa existenţei unei căi de ajungere la perfecțiune pentru fiecare în parte, de aceea fiind lipsită de sens descurajarea generată de aspirarea la "modele de sfințenie ce par a fi de neatins" sau de încercarea "de a imita ceva ce nu a fost gândit" pentru noi (n. 11). "Sfinții care sunt deja în prezența lui Dumnezeu" ne încurajează și ne însoțesc "(n.4), spune Papa, dar, adaugă, sfințenia în care Dumnezeu vrea ca noi să ne perfecţionăm este aceea "a gesturilor mici" (nr. 16), de fiecare zi, despre care ne dau atât de des mărturie "cei care trăiesc lângă noi", "clasa de mijloc a sfințeniei" (nr. 7).

Rațiunea ca zeu
În al doilea capitol, papa denunță ceea ce numește ”doi dușmani subtili ai sfințeniei”, la care a reflectat și cu alte ocazii la predicile Sfintelor Liturghii de la ”Sf. Marta”, în exortația ”Evangelii gaudium” și în recentul document ”Placuit Deo” al Congregației pentru doctrina credinței. Este vorba de ”gnosticism” și de ”pelagianism”, două abateri de la credința creștină vechi de secole și cu toate acestea, subliniază pontiful, ”de o alarmantă actualitate” (nr. 35). Gnosticismul este, în această optică, auto-celebrarea ”unei minți fără Dumnezeu și fără trup”. Pentru papa Francisc gnosticismul reprezintă ”o superficialitate vanitoasă”, o ”logică rece” care pretinde să ”domesticească misterul lui Dumnezeu și al harului său” și, făcând astfel, ajunge să prefere ”un Dumnezeu fără Cristos, un Cristos fără Biserică, o Biserică fără popor” (nr. 37-39).

Adoratorii voinței
Formele noi de pelagianism reprezintă, în viziunea Sfântului Părinte, o altă eroare generată de gnosticism. Obiectul adorației, în acest caz, nu mai este rațiunea umană, ci ”efortul personal”, ”voința fără umilință” care se simte superioară celorlalți pentru că respectă ”anumite norme” sau este credincioasă ”unui anume stil catolic” (nr. 49). ”Obsesia pentru lege” sau ”ostentația atenției față de liturgie, doctrină și prestigiul Bisericii” sunt pentru papa Francisc unele trăsături tipice ale creștinilor ispitiți de această erezie ce se întoarce (nr. 57). Pontiful amintește că harul divin este cel care depășește întotdeauna ”capacitățile inteligenței și puterile voinței umane” (nr. 54). Uneori, constată papa, ”complicăm Evanghelia și devenim robii unei scheme” (nr. 59).

Opt căi de sfințenie
Dincolo de toate "teoriile despre ceea ce este sfințenia", există Fericirile. Papa Francisc le pune în centrul celui de-al treilea capitol, afirmând că prin acest discurs Isus "explică cu simplitate ce înseamnă a fi sfinți" (nr. 63). Papa le trece în revistă  una câte una. De la sărăcia inimii, care înseamnă, de asemenea, austeritatea vieții (nr. 70), la "reacționarea cu smerită blândeţe" într-o lume "în care există conflicte pretutindeni (nr. 74). De la "curajul" de a ne lăsa "pătrunşi" de durerea celuilalt la  trăirea "compasiunii" – spre deosebire de cel mundan care-l ignoră pe cel suferind şi priveşte în altă parte“ (nr. 75-76.) până la căutarea, cu foame şi sete, a dreptăţii, în vreme ce "bandele corupției" îşi împart "tortul vieții" (nr. 78-79). De la "a privi și a acționa cu milă", ceea ce înseamnă a-i ajuta pe alții" dar "şi a ierta" (nr. 81-82), la "a menţine o inimă curată, lipsită de orice ar putea întina iubirea de Dumnezeu și de aproapele. (nr. 86). Și, în sfârșit, de la 'a semăna pacea" și „prietenia socială“ cu "seninătate, creativitate, sensibilitate și măiestrie" – conştienţi fiind de dificultăţile a construi punţi între oameni diferiți – până la a accepta persecuții, deoarece astăzi coerența în raport cu Fericirile "poate fi ceva neagreat, suspect, ridiculizat" dar, în acelaşi timp, nu ne putem aştepta ca, trăind potrivit Evangheliei, totul în jurul nostru să fie favorabil (nr 91).

Marea regulă de comportament
Una dintre aceste Fericiri, "Fericiţi cei milostivi", conține, în viziunea papei Francisc, "marea regulă de comportament" a creștinilor, cea descrisă de evanghelistul Matei în capitolul 25, cel al "Judecăţii finale". Această pagină, reafirmă pontiful, arată că "a fi sfinţi nu înseamnă (...) strălucirea ochilor într-un pretins extaz" (nr. 96), ci trăirea dumnezeirii prin iubire faţă de cei din urmă. Din păcate, observă pontiful, există ideologii care "mutilează Evanghelia". Pe de o parte, creștinii fără relație cu Dumnezeu, "care transformă creștinismul într-un fel de ONG" (nr. 100). Pe de altă parte, cei "neîncrezători în implicare socială a altora", ca şi cum ar fi superficial, secularizat, comunist sau populist", sau "relativizat" în numele unei etici. La acest punct, pontiful reafirmă că, pentru fiecare categorie umană a celor slabi şi neajutoraţi, "apărarea trebuie să fie fermă și plină de pasiune" (nr. 101). Chiar și primirea migranților – pe care unii catolici ar dori s-o considere mai puţin importantă decât bioetica – este o datorie a fiecărui creștin, pentru că în fiecare străin este Cristos și – spune cu severitate – "aceasta nu este o invenţie a papei sau un delir trecător".

Trăsăturile sfințeniei
Remarcând că ”a se bucura de viață”, cum îndeamnă ”consumismul hedonist”, stă la polul opus dorinței de a da slavă lui Dumnezeu, care cere să te dăruiești în faptele de milostenie (nr. 107-108), pontiful trece în revistă în capitolul al patrulea trăsăturile indispensabile pentru a înțelege stilul de viață al sfințeniei: ”suportarea, răbdarea și blândețea”, ”bucuria și simțul umorului”, ”îndrăzneala și fervoarea”, calea sfințeniei drept cale trăită ”în comunitate” și ”în rugăciune continuă” care ajunge la contemplație, dar nu înțeleasă ca ”o fugă” de lume (nr. 110-152).

Luptă vigilentă și inteligentă
Și din moment ce viața creștină este o luptă ”permanentă” împotriva ”mentalității mundane”, care ”ne zăpăcește și ne face mediocri” (nr. 159), papa trage concluzie în al cincilea capitol cu îndemnul la ”luptă” împotriva Celui rău care, subliniază, nu este ”un mit”, ci ”o ființă personală care ne chinuie” (nr. 160-161). Amenințările acestuia, spune pontiful, trebuie combătute prin ”vigilență”, folosind ”armele puternice” ale rugăciunii, sacramentelor și printr-o viață impregnată de faptele de caritate (nr. 162). Este important, de asemenea, discernământul, mai ales într-o epocă în care există ”enorme posibilități de acțiune și distracție” – de la călătorii și timpul liber, până la folosirea nepotrivită a tehnologiei – mai ales pentru cei tineri, care deseori sunt ”expuși unui zapping permanent” în spații virtuale străine de realitate (nr. 167). ”Nu se face discernământ ca să aflăm ce mai putem scoate din această viață, ci ca să recunoaștem modul în care putem îndeplini mai bine misiunea care ne-a fost încredințată la Botez” (nr. 174).

Orizontul unei speranțe concrete
”Sper ca aceste pagini”, scrie papa Francisc în ultimul număr [nr. 177] al noii exortații apostolice, ”să fie de folos pentru ca întreaga Biserică să se dedice promovării dorinței de sfințenie. Să-i cerem Duhului Sfânt să insufle în noi o intensă dorință de a fi sfinți pentru mai marea slavă a lui Dumnezeu și să ne încurajăm unii pe alții în această propunere. Vom împărtăși astfel o fericire pe care lumea nu va putea să ne-o răpească”.

(rv – A. Dancă / A. Mărtinaș)



Sursa:ro.radiovaticana.va